Dana Gîrbovan, un altfel de mesaj transmis cu ocazia sărbătorilor pascale

Citim pe Facebook un altfel de mesaj transmis cu ocazia sărbătorilor pascale.

Este vorba despre postarea unui judecător, Dana Gîrbovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.

Dana Gîrbovan rememorează procesul şi judecarea lui Iisus petrecute în urmă cu 2000 de ani, amintind că primul care a denunţat nedreptatea procesului lui Iisus a fost un tâlhar.

În contextul sărbătorii creştine a învierii lui Isus, Dana Gîrbovan transcede partea religioasă aducând în actualitate importanţa de ieri şi de azi a rolului pe care îl au legile şi judecata în societate.

Şi dacă Iisus a fost condamnat în baza unui proces nedrept, care a încălcat atât normele procesuale iudaice, cât şi pe cele romane din timpul respectiv, Gîrbovan spune că în „judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate”.

Invocând astfel una dintre regulile date de Dumnezeu lui Moise după ieşirea din Egipt, judecătoarea ne aduce în actualitate reamintindu-ne că „judecată trebuie să se facă nu în numele poporului, în aplauzele ori strigătele sale, ci în numele legii şi respectând toate procedurile”.

(…)tocmai pentru a se asigura că cel vinovat este condamnat pe măsură, iar cel nevinovat nu este pedepsit pe nedrept”, căci poporul, manipulat de preoţi şi cărturari, a strigat că doreşte să fie eliberat un vinovat şi pedepsit un nevinovat.

Postarea integrală

„Primul care a denuntat nedreptatea procesului lui Isus a fost un talhar
Pe langa partea religioasa, sarbatoarea crestina a invierii lui Isus scoate in evidenta rolul legii si al judecatii in societate. Conform relatarilor biblice si extra-biblice, Isus a fost condamnat in baza unui proces nedrept, care a incalcat atat normele procesuale iudaice, cat si pe cele romane din timpul respectiv.
Pilat, procurator roman al regiunii, a lasat poporului responsabilitatea sentintei lui Isus. Iar poporul, manipulat de preoti si carturari, a strigat ca doreste sa fie eliberat un vinovat si pedepsit un nevinovat.
„Sa nu te iei dupa cei mai multi, ca sa faci rau; si la judecata sa nu urmezi celor mai multi, ca sa te abati de la dreptate”, spune una din regulile date de Dumnezeu lui Moise dupa iesirea din Egipt.
Intelepciunea acelor cuvinte e valabila si azi, caci pericolul judecatilor populare e mereu prezent. E important sa ne amintim ca judecata se face dupa lege si proceduri, nu dupa aplauzele sau strigatele multimilor.
Sentinta data in cazul lui Isus a fost ca acesta sa fie rastignit pe cruce. El si-a executat pedeapsa rastignirii intre doi talhari.
E interesanta scena si dialogul dintre cei trei.
Unul dintre talhari il persifleaza pe Isus si-i spune ca, daca intr-adevar are puterea care se spune ca ar avea-o, sa se mantuiasca El de pe cruce si sa-i mantuiasca si pe ei.
Celalalt talhar, insa, spune: “Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău” (Ev. Luca cap 23).
Ca judecator, m-a surprins ca nu apostolii sau cei din familia lui Isus sunt cei care reclama nedreptatea condamnarii, ci primul care da marturie despre judecata nedreapta a lui Isus este acest talhar, condamnat pe drept, asa cum el insusi recunoaste.
Nu cei considerati drepti au fost primii care sa constate o nedreptate facuta la judecata altuia, ci a fost un raufacator cel care, avand parte de o judecata dreapta, a constatat nedreptatea facuta in judecata altuia.
Reactia acestui talhar este cu atat mai importanta, daca ne gandim ca rastignirea insemna o moarte lenta si foarte dureroasa.
In agonie si in pragul mortii fiind, acest talhar are puterea nu doar sa admita propria sa greseala si sa spuna ca pe drept sufera acea condamnare, ci si sa fie atent la suferinta celui de langa el si sa denunte, tot public, ca celuilalt i s-a facut o nedreptate.
Liderii preotilor, carturarii si intelectualii vremii, stiitorii de carte – formatorii de opinie, ca sa folosesc un termen al zilelor noastre – ar fi trebuit sa fie primii care sa vorbeasca despre acea judecata nedreapta, dar au tacut.
A vorbit insa un talhar, un condamnat, un penal, al carui nume nici macar nu a ramas consemnat.
Marturia acestui anonim, insa, ar trebui sa fie prilej de reflectie pentru fiecare dintre noi, din mai multe perspective.
Oricine reclama o nedreptate, ce i se face lui sau altuia, trebuie ascultat. Uneori adevarul e ascuns de catre cei pe care ii credem buni si e relevat de cei pe care ii vedem demni doar de dispret.
Dintr-o alta perspectiva, in fiecare persoana din inchisori, ce ispaseste o pedeapsa, se poate regasi talharul de pe cruce. E datoria societatii sa faca eforturi pentru a-i da sansa reabilitarii.
Nu in ultimul rand, judecata trebuie sa se faca nu in numele poporului, in aplauzele ori strigatele sale, ci in numele legii si respectand toate procedurile, tocmai pentru a se asigura ca cel vinovat este condamnat pe masura, iar cel nevinovat nu este pedepsit pe nedrept.
Lumina Invierii sa ne lumineze mintile si sufletele, sa nu intoarcem capul in fata nedreptatii si sa invingem raul facand binele.
„Lumina lumineaza in intuneric, iar intunericul nu a cuprins-o.”
Sarbatori luminate tuturor!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.