Președintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat că demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă, la cererea președintelui Klaus Iohannis, reprezintă „un precedent periculos”, pentru că în cazuri cu impact mediatic se va putea răspunde în același fel.
Judecătorul Curții de Apel Cluj, Dana Gîrbovan, a declarat, vineri seara, la Antena 3, că președintele Iohannis s-a comportat „ca un șef al procurorilor”, iar Felix Bănilă, „ca un subordonat”.
„Președintele s-a comportat ca un șef al procurorilor, iar procurorul șef al DIICOT s-a comportat ca un subordonat al acestuia, în condițiile în care la scurt timp după ce i s-a cerut demisia de către președinte și-a și dat-o. Lucrul este grav din multiple perspective. În primul rând, DIICOT este singura structură la vârf de parchet care avea un procuror șef numit, toți ceilalți procurori sunt numiți prin delegație, ceea ce înseamnă instabilitate la nivelul parchetelor, iar procedurile sunt și blocate, nu se mai fac propuneri de către Ministrul Justiției”, a spus Dana Gîrbovan, președinte UNJR.
Potrivit acesteia, demisia lui Felix Bănilă poate fi „un precedent periculos”.
„Pe termen lung acest lucru înseamnă un precedent extrem de periculos pentru că președintele a cerut demisia unui procuror șef raportându-se la un caz concret, criticând în mod generic, ceea ce va conduce la posibilitatea, pe viitor, ca orice președinte, atunci când este o anchetă cu impact mediatic puternic, ce atrage voturi, simpatie electorală (…), să acționeze din motive pur politicianiste în acest mod, cerând demisia șefului structurii de parchet”, a mai spus Gîrbovan.
Judecătorul Dana Gîrbovan a fost nominalizarea PSD pentru funcția de ministru al Justiției, însă președintele Klaus Iohannis a refuzat să o numească.
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că și-a depus demisia de onoare la Ministerul Justiției, decizie luată în urma discuțiilor cu ministrul Justiției și cu procurorul general. Bănilă consideră că demisia este necesară astfel încât colegii săi să lucreze într-un climat lipsit de presiune. Președintele Klaus Iohannis a solicitat, luni, demisia lui Felix Bănila din funcția de procuror-șef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal.
Nu mai votati minoritari etnici in posturi cheie ca si asa ei se numesc unu pe altu ca sa preia puterea asupra etnicilor romani. Nu va mai mirati ca v-au furat izmenele atata timp cat voi va bazati pe straini ca ei o sa va faca voua bine.Fara Johanis..fara Paleologu…fara Barna…etnici minoritari..