Dăncilă, o nouă gafă și de Ziua Imnului

Mesajul premierului a fost modificat, fiind scoasă referirea la Câmpia Libertăţii, însă dupa aceea a fost şters…

Dăncilă,  o nouă gafă și de Ziua Imnului

Mesajul premierului a fost modificat, fiind scoasă referirea la Câmpia Libertăţii, însă dupa aceea a fost şters…

Premierul Viorica Dăncilă a transmis în mesajul de Ziua Imnului Naţional că imnul „i-a mobilizat pe cei care, la 1 decembrie 1918, s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia”.

De fapt, este o nouă gafă a premierului , căci evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertăţii se află la Blaj, fiind legată de momentul 1848, când s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara”. Mesajul premierului a fost modificat, fiind scoasă referirea la Câmpia Libertăţii, însă dupa aceea a fost şters.

În mesajul său transmis cu prilejul Zilei Imnului Naţional, Dăncilă a spus: „Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. „Deşteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate”, potrivit news.ro.

Mesajul premierului a fost apoi modificat, fiind scoasă orice referirea la Câmpşia libertăţii şi fiind menţinută doar formula „I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate”.

Distribuie articolul pe:

33 comentarii

  1. „evenimentul a avut loc pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, în timp ce Câmpia Libertăţii se află la Blaj ”
    Incidentul dovedeste nivelul cunoasterii istoriei Romaniei la toate nivelele . De aici si neintelegerea mentalitatii romanilor ardeleni ca si a celei unguresti avind drept consecinta masuri inadecvate ,de-a dreptul antiromanesti luate dupa ’89 si care pun in pericol romanii nu numai din Harcovstan ci din toata tara.
    In alta ordine de idei Campul lui Horea unde au fost martirizati Horea si Closca si unde in 1918 s-au adunat 100000 de romani a fost distrus de primarul Hava cu ‘telectualii lui din Alba Iulia. A fost descoperit santul cetatii Habsburgice care taie Campul lui Hiorea ,iar in cetate defileaza ostasi austrieci din sec XVIII .
    Cit despre Campia Libertatii , Campul lui Horea ar justifica acest nume : „Libertatea acestei natiunui inseamna unirea ei cu Tara Romaneasca” ( V Goldis , la Alba la 1 dec 1918) Intr-adevar , Unirea ce Mare a fost izbavirea din robie a romanilor ardeleni , fapt ocultat azi .

  2. realizati cat ,,creste”inima in adevaratii intelectuali,academicieni,universitari,lingvisti si toti eruditii tarii cand se vad condusi de o semidocta si agramata ca asta?De la analfabetul de vanghelie primar sector 5 si sef psd Bucuresti s-a trecut la un alt nivel,ca la jocurile video!Copiii din ziua de azi au un nou reper,exemplu in viata,un studiu de caz,poti ajunge premier si daca esti analfabet,semidoct sau agramat,important e sa faci parte dintr-un partid,dintr-un grup de interese,sa fi corupt,lingau cu cine trebuie,fara coloana vertebrala sau constiinta.M-am intrebat mereu vazand asemenea specimene care ajung la putere,cum oare accepta aia mai destepti decat analfabetii astia sa fie condusi de asemenea coprofagi?

    1. tu cum esti daca nu ai invatat clasa a VIII a ca Inceperea revolutiei din 1848 in Transilvania a fost prin Adunarea de Blaj in 15 mai, chiar daca n-ai fi retinut ziua cel putin luna mai este anterioara dupa cate stiu lunii iulie sau 29 iulie ziua in care s-a cantat prima data imnul ce se numeste azi Desteapta-te romane? daca ai fi citit comentariile altora, mai ales care mai prezinta si niste date/cifre, ai fi comentat in asa fel incat sa nu pare un ”semidoct” ca sa-ti citez din text.

  3. Singura vinovăţie a doamnei prim ministru e că ”nu dă de pământ” cu consilierii care-i scriu discursul. Oricine de bună credinţă realizează că pregătirea profesională în inginerie n-a inclus cunoştinţe de amănunt de istorie şi geografie. Profilul prim-ministrului este al unei persoane de acţiune, nu a unui encicloped.

    1. era interesant sa vina peaicea vreun fost coleg al dnei pm, sa ne spuna cam ce „inginerea” dansa la schela foraj videle.

    2. Aveti dreptate!Si prea multi arata cu degetul spre d-na Dancila.Daca cei care se ocupa cu discursurile sale sunt cum sunt , poate ar fi bine ca ea sa omita din ele pasaje cu date care nu au fost verificate.

  4. Si ce daca? Adevarul este ca toata Romania este o Vasilica Dancila, toti romanii sunt la acelasi nivel, cu foarte mici exceptii. Daca ar fi fost altfel, o alta persoana ar fi fost Prim Ministru. Dragnea, Tariceanu, Dancila, Ciordache, Serban Nicolae, Olguta Vasilescu, Valcov, Toader, tzatza Firea, Oprea, Eugen Nicolicea si multi alti grei ai politichiei ALDE-PSD reprezinta nivelul intelectual al Romaniei, ei sunt blazonul, altii mai destepti nu exista, avem doar acesti cimpanzei care maimutaresc politica si distrug tara.

    1. Cum sunteti daca considerati ca PM a gafat si autoarea articolului nu v-a dus eroare? Stii de ce? Pt. ca nu aveti habar de istorie, nu s-a canta un imn CARE NU EXISTA in momentul in care avea loc Adunarea de la Blaj… aveti un dispret fata de unii, dar sunteti siguri ca aveti un nivel superior de cultura?

  5. Din comentarii se pare ca majoritatea o arata pe doamna ca a facut o gafa, dar de fapt toti cei ce o judeca si accepta articolul sunt in aceeasi situatie.
    ADUNAREA DE LA BLAJ a avut loc pe 15 mai 1848, deci ANTERIOR, deci NU S-A CANTAT la BLAJ versurile imnului au fost publicate in IUNIE 1848, iar imnul a fost cantat pe 29 iulie 1848. Din acest punct de vedere PM are dreptate ca s-a cantat la Alba Iulia in 1 dec. 1918. NU COMENTATI fara sa va documentati, altfel demonstrati ca sunteti la fel de ignoranti ca si cea pe care o inferati cu atata ferocitate. IGNORANTA este numele celor ce se cred culti…

  6. Imnul a fost cantat prima dat pe 29 iulie 1848 la Ramnicu Valcea in parcul Zavoi de Anton Pann. Ca el a devenit un simbol pentru alte venimente, este altceva. Noi aniversam data de 29 iulie 1848, adica 170 ani. Versurile au fost scrise de Andrei Muresan sub titlul ”Un rasunet” in 21 iunie 1848, iar ”punerea pe muzica” ii apartine lui Anton Pann si totul este un fel de dialog cu Vasile Alecsandri care in 24 mai 1848 a publicat poezia ”Catre romani”…si este mai aproape de sufletul inrobit al ardelenilor de catre imparatul Traian. Versurile lui Alecsandri cateva versuri din https://www.versuri.ro/versuri/vasile-alecsandri-desteptarea-romaniei-_0417.html
    „Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
    N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
    Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,
    Ca o lungă salutare
    Cătr-un falnic viitor?

    Ziua vieţii a sosit!
    Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,

    Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
    Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?

    Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
    C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?

    Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
    Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?

    Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
    Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire

    Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
    Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,

    1. Mda,”…roman zice,viteaz zice”-asa era pe vremea aia…de atunci lucrurile s-au mai schimbat,acum nici macar „cu retoricele suliti”nu ne mai batem,la analfabeti ce suntem…”dialogam”,”tranzactionam”etc…

  7. … Hai sa le-adunam, copii ! … Domne, eu zic sa fim multumiti ca nu ne-a vorbit de Marea Adunare Nationala de pe Cimpia Libertatii de la Alba-Neagra !

    1. Viorica Vasilica Dancila este întruchiparea eșecului Romaniei la 100 de ani de la Marea Unire.

      Ca pe Viorica nu o duce capul știm, este evident insa ca și echipa care lucrează cu ea e pe masura inteligentei și culturii sale…tot de prin Teleorman i-o fi ales Dragnea Consilierii, nu cumva sa fie mai inteligenti ca ea…
      Cum o fi in mintea acestei femei… pana acum spunea ca are emotii, dar acum cu Imnul ce-a avut?
      Emotii si cand scrie?!
      Pai, cum va Prelua Romnaia din 1 Ianuariie 2019 Presdintia Consiliului UE cu „emotiva” Veorica, la ce nazbatii sa ne asteptam, ce aberatii va mai debita femeia asta, paralela cu inalta functie de Premier?!

    2. Vezi ca doar victima lui Base. Are asta o pofta sa joace ca sa ajunga la ciolan, ca dp cate facu psd-ului nu cred ca are omenie sa capete. E cu tehnologie confuzarea, initial fiind rar nu am dat importanta, acum ca e dincolo de firesc e extrem de vizibil ca femeia e lucrata la mansarda anume. E absolvent universitar, nu poate fi in realitate atat de aeriana, e umblata si prin lumea buna, nu e adevarul ei ceea ce o pun/sugestioneaza sa vb cu mijloace tehnologice. Sunt cativa magari pe acolo care se joaca. Acum, va dati seama prin contextul jocului ce rebuturi umane pot fi. Din pacate prea bine platite, pt deservicii internationale de astea.Dar si voi aveti ADN, nicio grija si voi puteti aiura doar sa spuneti adevarul si v-ati fript

  8. … indemnul nu e facut in sensul de „Trezeste-te !” … desi nu vad ce se mai poate face, la virsta asta … Parerea mea e ca se pot observa, din pacate, urmarile şocului puternic suferit de distinsa doamna (?), in urma plecarii de la postul caldut de la Bruxelles si salariul de vreo 10000 de euroi ! Sa va spun sincer, cam un şoc asemanator am avut si eu cind m-am dus in piata si am constatat ca am pierdut portofelul cu 50 de lei !

  9. Un taran a venit la targ cu o iapa, slaba, jigarita, schioapa si chioara.
    – Dece-ai venit cu ea?
    – S-o fac de ras!
    Cam asa a facut si Dragnea..

    1. Pai,vreo cimotie a ei sau a altui „ales”-nu asa se angajeaza „la stat”?dupa metoda PCR,ai uitat-o?oricum,nu cultura reprezinta un criteriu de selectie la angajare(cel mult cea a shopingului)…

    1. De la Cancelaria Primului Ministru, deci a Domniei Sale. Basescule, tie nu iti e rusine sa tracasezi atat de mult femeia aceasta din cauza razboiului tau cu Dragnea? Dai pe femeia aceasta ca un nesimtit. Crezi ca nu intelegem ca ai acoliti pusi sa o lucreze la mansarda? Crezi ca nu stim cum stai cu tehnologia? Pai, nu tu te laudai ca cine esti tu pt ca i-ai pus in cafea lui G. senior Bush cu ocazia sumit-ului cand a binevoit sa bea cu tn o cafa, nu te-ai putut stapani sa nu-i pui in cafea dublul energetic de drog, iar la analize nu ar fi iesit nimic? Bre, ce Glorie de jigodea ti-ai facut atunci, mai apoi te pui cu femeile stergi pe jos cu ele, cum e si cea cu doi prunci inchisa in locul tau si al fie-tii, acum tragi tare pe aceasta femeie din pizma ca ii iesi inamicului tau locul la cascaval iar tu esti certat cu el si n-ai ca nu meriti sa-ti dea, stii singurel ca nu capeti pt ce facui de al dreaq ce esti cu asti din PSD. Joaca-te dur cu fie-ta, confuzeaz-o mereu pe ea, nu uita ca si femeilor din familia ta li se poate preleva ADN pt jocuri d-astea. Sunt de vanzare aparatele profesorului Ignatenco ce cere introducerea de par in acesta. Sunt la vedere, dar noi stim ca prin servicii ai acces la cele ce nu le vedem la vanzare pe net. Ce destept te crezi sa utilizezi tehnologie de control mental si pe urma mai pari si indreptatit sa iesi cu discursuri distrugatoare. Pacat ca te-au lasat a-ti platesti ce aveai nevoie peste cele 3%, ca doar atat puteai strange, nu esti Om, matrozachi-neam-prost

    2. Cine le scrie le scrie bine fiindca raspunde cu functia, dar cine le citeste are nevoie de ore suplimentare la disciplina scis-citit de la clasele I-IV.

  10. Eu cred ca cel care ii face discursurile, face intentionat greseli, tocmai pentru a o pune in situatii penibile. Nu pot crede ca are timp (și cultură istorica, geografica si de orice alta natura) pentru a-si construi singura aceste discursuri.

    1. Dansa nu poate corecta?totusi,premierul unei tari n-ar trebui sa stie cat de cat despre momentele importante ale istoriei tarii ale carei destine vrea sa le diriguiasca,momente realizate cu sange si sacrificii ?sau cei care le-au realizat,platind din greu pentru lupta lor nu merita sa ii tinem minte,daca n-au tinut la averi si conturi,carevasazica,au fost niste „sarantoci”(ma rog,cei care conduceau atunci lupta aveau scoli inalte,da’asta nu mai conteaza acum,nu,nu aveau doctorate…)?

    2. Eu stiu ca e o chestie de bumbaceala generata de ura si pizma lui Matrozachi. Stiu ca plezneste de ciuda ca singur si-a stricat relatia cu L. Dragnea si nu numai din PSD pe care 10 ani a tras ca nesimtitul. Nu discut ce meritau, ci ceea ce singurel isi lucra mnealui, lucru manual prin care isi interzise singur dreptul la intelegerea de a fi invitat la cascaval in mandatul actual. Asa ca trage tare pe Doamna Viorica, pe cei din jurul sau. Cum? Oh, e atat de simplu, e tehnologie ultra performanta destula pe net, cea mai cea la vedere publicului e a profesorului Ignatenko, a ce necesita sa trimiti parul tau (ADN) si foloseste craniile de cristal ca amplificator, plus poti alege inca si de la altii ADN pt putere suplimentara. Costa, dar n-o sa se impiedice niciun traficant de cateva mii de euro/aparat. Doamna D sa isi scoata ADN-ul din astea, ca e posibil.

    3. Si asta, dar mai e. Imi dau seama cat de greu ii e Doamnei Dancila ce e lucrata sistematic la mansarda de cativa nerusinati ce fac jocurile astea peste tot. Unii cu care se intalneste Doamna PM nici nu intra in jocul marsavilor. Unii da, cam pe unde se petrecura gafele, au vrut romanasii nostri sa arate ce stiu sa faca ei prin cunoastere avansata. De la deraiati, nu ai ce astepta. Precis stiu si contracararea si uite un mod de a face bistari abuzata fiind Viorica Dancila pt ca e femeie. As vrea sa poata sa va castreze, ca sa radem si noi femeile de voi ca sunteti fetite.

    4. Factiunea din servicii devota lui Base, exact acest gen de reactie publica il urmareste cand o joaca/confuzeaza pe doamna Dancila stergand pe jos public locco si international, mai are in vizor cancelaria Doamnei PM, deci tot ce o inconjoara la munca si in partid. Dar asta e un joc de-a manipulatul mintii, ca sa ne radem hard si p-orma sa cerem sa te dam jos ca avem motive intemeiate. Motivele-s cascavalul oprit de propria nemernicie a matrozaului. E, i se da si lui nup la cascaval de psd, ori nu-i dau totul lui, ceva de gen…Pacat ca e in Parlament, nu au ce cauta acolo jucatori ai nesimtirii, doar astea le face, urla, latra, scuipa ca o … bestiuta urata, nu simpa.

  11. O rusine pt. Romania ca are la ora actuala o asemenea persoana complect nepotrivita pt. functia de premier.
    Ma intreb pina cind va mai sta in aceasta functie doamna asta Vasilica Viorica Dancila .

    1. Va dati seama ce talent a irosit psd-ul,fortand-o pe doamna sa stea muta 9 ani in cele institutii europene?cate „perle”s-au pierdut…da’poate daca o mai tin pana la sfarsitul mandatului,recupereaza ceva,in tot cazul,se straduieste,cum vedeti;ca tot se potrivi cu descalecatul lui Orban la Tusnad,poate ca o decoreaza udmr-ul,ca mai mari servicii „cauzei”nu stiu cine mai aduce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.