Leon al XIV-lea a subliniat că sportul este medicament atât pentru trup, cât și pentru spirit atunci când este bine practicat. De asemenea, Sanctitatea Sa a vorbit despre puterea voinței subliniind diferența un sportiv și cineva care nu practică sport, mai ales la un nivel atât de înalt.
”Sportul, atunci când este bine practicat, este medicament pentru trup şi spirit. Integrează diferitele componente ale persoanei şi le îndreaptă spre valori foarte importante, precum angajamentul, solidaritatea şi onestitatea. În activităţile sportive, în special cele desfăşurate la nivel competitiv, fiinţa umană exercită puterea voinţei, dar o face doar în măsura în care este motivată. Şi aici se distinge calitatea unui sportiv: prin calitatea motivaţiilor sale”, a spus Papa Leon al XIV-lea.
Sportul, ”o oportunitate de creştere spirituală”
Sportul nu este doar un ”medicament pentru trup şi spirit”, ci şi ”o oportunitate de creştere spirituală”, a arătat Papa.
Înotul, în special, practicat în apă, ”reaminteşte simbolic” de un aspect care ne-a format încă din pântecele mamei noastre: a trăi înseamnă a învăţa să ne mişcăm în armonie cu ceilalţi şi cu mediul înconjurător. Pentru noi, creştinii, apa este simbolul Botezului şi a vieţii noi în Cristos”.
De asemenea, Leon al XIV-lea a explicat că un alt motiv pentru care se bucură de prezența invitaților săi este semnul de speranță și auspiciile acestei întâlniri.
Citește și: Scriitorul Mircea Cărtărescu, primit la Vatican de Papa Leon al XIV-lea
Pentru că, spune, Sanctitatea Sa, în pofida diferențelor de limbă, naţionalitate sau cultură, valorile sportului unesc.
”…) oferă un semn de speranţă, un semn al lumii pe care o dorim; contribuie la întâlniri paşnice între popoare şi la fraternitate”, a arătat Leon al XIV-lea.
Competiţia trece, valorile rămân
Îndemn la pace, a spus în încheiere, Papa Leon al XIV-lea, ”vă încurajez să continuaţi să practicaţi şi să răspândiţi valorile sportului(…) vârsta spiritului de competiţie trece, dar acele valori rămân!
Vă încredinţez mijlocirii sfântului Pier Giorgio Frassati – un tânăr sportiv care a iubit mult muntele – şi vă binecuvântez din inimă pe toţi şi pe cei dragi”, a conchis Papa.
David Popovici şi Denis Popescu concurează în acest weekend în Italia, la ”Trofeul Sette Colli” de la Roma.
Astfel, sportivii dinamovişti vor evolua
- Popovici, la trei probe – 50 m liber (26 iunie), 100 m liber (27 iunie), 200 m liber (28 iunie)
- Denis Popescu – la 100 m fluture (26 iunie) şi la 100 m spate (27 iunie)
David , promotorul vaxxului , a stat lângă sau s-a ferit de cei fără QR ?