
Debutul său sportiv a fost presărat cu incidente brutale. Aflăm, potrivit MCN Podcast, că disciplinatul sportiv David Popovici a avut de înfruntat nu doar rigorile impuse de performanța la nivel înalt, ci și de hachițele unei femei hotărâte să-i arate unui copil de 7-8 ani cine e șeful.
Pentru înot David Popovici a făcut sacrificii mari, dar marele campion admite că piatră de hotar a fost decizia părinților săi, oameni ”sănătoşi la cap„
Și antrenorul său, ”domnul Adi„ a avut un rol decisiv, o șansa pentru el, spune David.
”… s-a manifestat ciudat, ca în viaţa fiecăruia. La mine s-au unit nişte chestii frumoase şi a ieşit ceva mişto”, spune cu detașare, acum, David Popovici, care însă a trecut ca prin urechile acului de o neșansă ce lovește nu puțini tineri la început de drum.
David vorbește cu recunoștință despre importanța profesorilor capabili să îl înțeleagă și să îl susțină.
La vârsta de opt ani a avut mari probleme din cauza unei foste antrenoare, care la antrenament îl trăgea de păr și îl jignea.
Părinții l-au întrebat atunci: vrei să faci înot în continuare?…că trebuie să schimbăm nu doar școala, ci și clubul. Aceasta a fost reacția părinților săi la abuzul suferit de David.
A devenit omul, dar și sportivul de astăzi datorită ”tuturor oamenilor frumoși pe care a avut șansa să îi întâlnească, conchide cu recunoștință și înțelepciune David.
adevarul e ca sportul si arta sunt nu atât divertismente (pâine și circ), cât d i v r s i u n i .
Nu oțelarul sau minerul (munci infernale!) sunt apreciați, ci aceia care aduc bani in circul social, cu participarea spectatorilor.
Probabil ca textul meu este prea alambicat…Posibil.
DOI CHELIOŞI SE TRAG DE PĂR!
„La vârsta de opt ani a avut mari probleme din cauza unei foste antrenoare”
-si noi am tras-o cu invatzatoarea:
asa era ea,mai din topor
dar avea instincte bune,sanatoase,
era de parere ca copiii defecti trebuie eutanasiatzi la nashtere,cu o injectie.
d.popovici peshtishoru de h’aur
intra in plata in ianuarie acum,
penzie speciala de 3’300 de euro lunar!
@shush nu fi shui…ce legatura au milioane de copii/pioneri de alta data cu acest sportiv devenit vedeta si platit regeste fata de restul sportivilor…?
Prea il ridicati in slavi si prea totul in lumea asta se reduce la medalii…cred ca unul care a tras la ”fiare” in otelariile care nu mai sunt sau in alte locuri in conditii grele temperaturi inalte, noxe etc. pt a isi castiga painea si a face posibil antrenamentul gratuit al lui Nadia si altii acei tineri au suferit mai mult decat sarmanii sportivi ajunsi medaliati si care nu-s obligati sa munceasca din greu pana la 50-65 de ani…si sa primeasca aprox. 2000 de lei cand un sportiv ia cea mai mica renta de 4.000 de lei de la 20 sau 30 de ani…jale mare…
CEL MAI BUN ÎNOTĂTOR dîn Balkani……[Rumburak] :))
Si generatia noastra de aur de gimnaste, a Nadiei Comaneci, au mai prins cate o ciufuleala de la antrenorii lotului olimpic, dar ciufuleala aceea s-a transformat la final in medalii de aur.
Si generatia mea a luat urecheli, ciufuleli si rigle la palma la scoala, dar rezultatul se vedea la sfarsit cand toata clasa intra la liceu si apoi toata clasa de liceu intra in invatamantul superior. Din clasa mea de liceu doar un singur d0b_it0k n-a reusit sa intre la o facultate si sa ajunga OM. Sincer, eu le-as pupa mainile profesorilor care ne mai trazneau, deoarece au scos oameni din noi, nu lichele, betivi, drogati si gunoaie umane, ca acum.
David Popovici a ajuns ceea ce e acum si datorita ciufulelilor acelea, dar si clarviziunii parintilor lui care nu l-au mutat. Are parinti destepti……[Rumburak]
Probabil a fost model de copil disciplinat!
„Si eu ma vaccinez!” Erai supusul perfect in vremea dictaturii ceausiste, cu cravata rosie pe langa „tovarasu'”. Sunt poze cu pohta si ala cu numaratul o_o-lor! Esti ca si „contemporan” cu ei. S cc la veet eele fericit care se crede liber.
Pana la urma a avut dreptate. Fara acel tras de par si kignit nu ajungea el azi cine a ajuns. Dar asa e romanul, vesnic nerecunoscator.
„Amazing post, keep up the good work!”