De ce mai există o diplomație UE și un Înalt Reprezentant?

Făcut knock out în Rusia, șeful diplomației UE înfruntă furia Bruxellesului, unde i se cere demisia. Așa rezumă Politico.eu un articol despre vizita la Moscova a spaniolului Josep Borrell, într-un articol care este un adevărat rechizitoriu împotriva sa. Nu este nimic nou, pentru că, în aprilie 2020, aceeași publicație Politico.eu, cu participație americana, a lovit dur în diplomația UE, alături de The New York Times, The Washington Post și Financial Times, pentru că, la presiunile Chinei, ar fi îndulcit tonul unui raport despre acțiunile de dezinformare ale Beijingului în timpul pandemiei. Atunci, UE a plecat capul atât în fața Chinei, cât și a Statelor Unite și Marii Britanii.

Acum însă, mai toată presa europeană condamnă vizita la Moscova a lui Josep Borrell, momentul în care a fost făcută și prestația lui la conferința de presa cu omologul Serghei Lavrov. Vocea Americii, Europa Liberă, dar și Euractiv sau Euobserver au scris că Borrell a căzut în capcana propagandei ruse și a mers la Moscova, unde, în aceeași zi, opozantul Alexei Navalnîi (a cărui eliberare imediată era solicitată de UE) era judecat într-o cușcă de sticlă, iar câțiva diplomați din Polonia, Germania și Suedia erau expulzați din Rusia, pentru că participaseră la protestele pro-Navalnîi. Desigur, a fost o umilință pentru Borrell. Nu a putut riposta nici la afirmația ministrului Lavrov cum că Angela Merkel și mai mulți oficiali UE au mințit atunci când au spus că Navalnîi a fost otrăvit, în Rusia, un un agent neurotoxic.

Șeful diplomației UE s-a apărat spunând că a fost o vizită exploratorie, pentru a vedea în ce măsură Rusia este deschisă să repare relațiile cu UE. ”Răspunsul este limpede: nu, nu este dispusă”, a spus Borrell, care a propus și suplimentarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei, ca urmare a anexării Crimeii. Era însă nevoie de o vizită umilitoare la Moscova pentru a ajunge la aceste concluzii, se întreabă criticii săi.

Borrell a fost pus la zid în Parlamentul European, unde unii eurodeputați i-au cerut demisia. ”A dezamăgit pe toată lumea. Înainte îi dezamăgise doar pe baltici și alte câteva țări care doreau mai multe sancțiuni împotriva Rusiei. Acum, multe alte țări nu se vor mai opune acestor sancțiuni”, a spus un diplomat european, citat de Politico.eu. ”Imaginile cu Borrell zâmbind și rămânând pe loc, în loc să plece, atunci când Lavrov a spus că UE nu este un partener de încredere, au fost umilitoare”.

Au sărit la gâtul lui și conservatorii germani din Parlamentul European. ”Rusia este agresorul în Ucraina și în alte părți, nu noi. Autoritățile ruse își omoară cetățenii în țară și pe teritoriul altor state, nu noi. Rusia îi menține pe dictatori la putere, nu noi. Lucrurile sunt limpezi. Nu e momentul pentru împăciuire”, a spus eurodeputatul Nichael Gahler.

Însă ce face Uniunea Creștin Democrata, partidul lui Gahler și al Angelei Merkel? Aplică dublul standard. Susține proiectul gazoductului Nord Stream 2, care să aducă gaze din Rusia ”agresoare”, care își ucide cetățenii și sprijină dictatorii. Cancelara Merkel se ascunde în spatele companiilor germane care fac parte din consorțiul dominat de Gazprom ce construiește conducta și spune că nu este vorba decât despre afaceri. Merkel este pusă în fața unei mari dileme acum: să renunțe la Nord Stream 2, dacă regimul Putin nu-l eliberează pe bloggerul Navalnîi, sau să meargă mai departe cu construcția gazoductului, expunându-se însă la sancțiunile americane.

Prestația lui Borrell la Moscova a fost o lovitură și pentru nu puținii analiști și diplomați care vedeau în el o contrapondere la ambițiile președintelui Franței pentru o ”autonomie strategică” a UE în raport cu Statele Unite. Emmanuel Macron și-a mai îndulcit tonul față de NATO (despre care spunea, în urmă cu un an, că este în ”moarte cerebrală”), însă nu a renunțat la ideea unei Europe a apărării, cu autonomie strategică, care să se implice în dosarele internaționale fără a cere acceptul Washingtonului, o Europă care să poată sluji interesele Franței în fostele colonii și care să achiziționeze arme produse de complexul militaro-industrial francez sau german, nu de cel al Statelor Unite. Poate cel mai deranjant pentru neoconservatorii europeni este că Macron se declară pentru angajarea în negocieri cu Rusia, nu pentru descurajarea Rusiei prin fortificarea țărilor de la granița estică a NATO.

Prin abordările sale anterioare, Borrell a părut să-i dea o palmă președintelui Franței, pentru că nu a promovat deloc viziunea franceză pentru UE și nu a semnalat că ar dori o apropiere de Rusia lui Vladimir Putin. Acum însă, Borrell a năruit speranțele că la conducerea diplomației UE se află un antirus și un proamerican. Cu atât mai mult cu cât, la conferința de presa de la Moscova, Borrell a declarat că politica SUA față de Cuba este ”un soi de masochism”.

Ce concluzie se poate desprinde din vizita la Moscova a șefului diplomației UE și din scandalul european și transatlantic care a urmat? Este evident că ambițiile de mare putere ale Franței și mercantilismul Germaniei intră în conflict cu dependența statelor estice din UE și NATO față de SUA, iar asta împiedică o politica externă comună a Uniunii. Dublul standard aplicat de Germania în abordarea Rusiei nu face decât să sporească acest conflict mocnit. Apoi, când această politică externă comună oloagă a UE este supusă unui test din partea unei diplomații sudate (fie că este vorba de Rusia, de SUA sau de China), rezultatul este cel puțin rușinos. Iar poate cea mai tranșantă concluzie a tras-o însuși Josep Borrell, supus tirurilor din Parlamentul European: ”Toată lumea poate să meargă la Moscova, cu excepția înaltului reprezentant al UE? Atunci de ce mai există această poziție?”.