Primele comenzi
Alin Moldovan spune că un instructor canin pune accentul, înaintea comenzilor clasice precum „șezi”, „culcat” sau „așteaptă”, pe acele comenzi care asigură controlul și siguranța câinelui. „Din perspectiva unui instructor de dresaj canin aș spune ca prima comandă să fie pe ideea de apel, de chemare a câinelui, trecerea la picior. Să învețe că are o bază unde trebuie să se întoarcă tot timpul. Cu astea două aș începe, fără dar și poate”, a precizat instructorul, potrivit zooland.ro.
Relația cu câinele
Înainte ca animalul să execute comenzi, proprietarul trebuie să construiască o relație cu el și să înțeleagă cum reacționează, comunică și învață, susține specialistul. Nu există o singură metodă pentru comenzile de bază, explică Moldovan. Chiar și cele care par simple, precum „șezi”, „culcat”, „așteaptă” sau „vino aici”, se pot învăța prin metode diferite, iar reacția câinelui reglează ritmul procesului, mai spune instructorul. Pentru „șezi”, de exemplu, varianta clasică presupune folosirea unei recompense, ținută la nivelul pieptului câinelui, în timp ce omul se apleacă ușor spre el pentru a-i sugera să se așeze.
Atmosfera potrivită
Dorința de a avea rezultate rapide poate duce la exerciții prea stricte, dar nici extrema opusă nu este recomandată, explică Alin Moldovan. Dresajul are nevoie de reguli și consecvență, însă atmosfera trebuie să rămână una plăcută: „Nu putem nici să tratăm ca pe un banc. Dar să fie o atmosferă plăcută, nici prea serioasă, dar nici foarte dură. Câinele se inhibă dacă este foarte dură”, detaliază instructorul.
Unde îl dresăm
Nu există un loc universal potrivit pentru dresaj, explică instructorul. Unii câini se concentrează mai bine acasă, alții progresează în ședințe individuale, în parc sau în grup, iar unii nu se acomodează deloc în regim de pensiune. Alin Moldovan spune că un câine nu trebuie ținut cu forța în regim de pensiune, pentru că stresul îi poate scădea imunitatea sau îi poate agrava eventuale probleme de sănătate despre care e posibil ca tu să nu știi. Dacă un câine nu se acomodează în acest regim, trebuie căutată o alternativă.
Cât trebuie să dureze o ședință
Spre deosebire de oameni, câinii nu pot menține atenția timp îndelungat, iar o ședință prea lungă poate transforma exercițiul într-o experiență neplăcută, de aceea, timpul trebuie crescut treptat. Astfel, ar trebui să dureze între două și cinci minute, timp în care, efectiv, trebuie lucrat cu câinele. ”Cu cât e ședința mai lungă, cu atât s-ar putea ca acel câine să reacționeze invers proporțional față de ceea ce ne dorim noi”, explică Moldovan.
Câinele „uită” comanda în parc
Un câine care execută corect comenzile acasă, dar nu mai răspunde afară, nu are o problemă de memorie. Casa sau curtea sunt spații cu puțini stimuli, spre deosebire de exterior, unde apar oameni, alte animale, mirosuri și zgomote care distrag atenția animalului. Trecerea de la un mediu controlat la unul plin de stimuli trebuie făcută progresiv.
„Dresajul nu e o știință exactă, ca matematica. Mergem pe niște idei de bază pe care le adaptăm situației și caracterului câinelui”, conchide instructorul.
Citește și: Dresorul de câini din Franța a primit Golden Buzz la „Românii au talent”