De la Ludovic al XV-lea la Revoluţie. O istorie a sculpturii la Manufactura Sevres

Cetatea Ceramicii propune o expoziţie ambiţioasă, deschisă până în 18 ianuarie 2016, ce povesteşte istoria Manufacturii Sèvres prin intermediul producţiei sale sculpturale.

O primă manufactură a fost creată în 1740 la Vincennes, apoi, cu sprijinul lui Ludovic al XV-lea, ea a fost transferată la Sèvres în 1756 şi a cunoscut un succes extraordinar graţie inventării biscuitului.

Peste 80 de piese în pământ ars şi 120 de piese în biscuit, mărturisind virtuozitatea celor mai mari artişti ai secolului al XVIII-lea, sunt dezvăluite pentru prima dată publicului.

Augustin Pajou, Bustul Doamnei Du Barry

Punctul de plecare al proiectului a fost punerea în valoare a unei magnifice colecţii de piese în teracotă, care erau modele pregătitoare pentru delicatele sculpturi în porţelan emailat şi în biscuit, care au făcut gloria manufacturii regale în toată Europa la scurt timp după fondarea ei.

Această colecţie de modele în lut ars nu este expusă în permanenţă. Numai câteva figurează în vitrinele muzeului sau sunt etalate în expoziţii temporare, cum a fost cea dedicată lui Falconet în 2001-2002. Graţie mecenatului BNP Paribas, colecţia a fost restaurată şi este prezentată în expoziţia de acum aproape integral. Publicul poate compara aceste modele şi sculpturile în porţelan şi, astfel, dincolo de plăcerea artistică, pot fi înţelese etapele de fabricare a delicatelor obiecte.

Don Quijote luptându-se cu castelul marionetelor

Majoritatea modelelor au fost executate în atelierele de la Sèvres cu scopul de a produce piese în biscuit. Crearea biscuitului a fost o inovaţie majoră, adoptată către 1752 de pictorul Jean-Jacques Bachelier, „artist şef”, însărcinat cu decorarea şi accesorizarea sculpturii. El a avut ideea genială de a lăsa sculpturile obţinute prin mulaj în stadiul de biscuit, adică fără a le acoperi cu emailul strălucitor care impieta asupra fineţii detaliilor lucrate cu grijă de sculptori, lăsând suprafaţa albă neacoperită de culoare.

A fost nevoie să se numească la conducerea atelierului de sculptură un sculptor al regelui mai ales pentru a se detaşa de influenţa apăsătoare a lui François Boucher, care fusese principala sursă de inspiraţie începând din 1747. A fost ales Etienne Maurice Falconet care tocmai devenise membru al Academiei Regale de Pictură şi Sculptură şi care cunoştea bine manufactura pentru că dăduse, în 1755, modelul unui portret alegoric, Doamna de Pompadoour ca Zeiţă a Prieteniei, piesă comandată de favorita regelui. Falconet a ocupat acest post până la plecarea sa în Rusia, în 1766. El a creat modele admirabile, cum ar fi grupul Silen şi nimfele, care a fost gravat de Ouvrié pe un desen al fiului sculptorului. El a avut ideea ca manufactura să difuzeze unele dintre cele mai mari succese ale ei sub forma unor piese în format redus, aşa cum s-a întâmplat cu Amor ameninţător, a cărui versiune în marmură, comandată de Doamna De Pompadour şi aflată astăzi în Departamentul de sculptură al Muzeului Luvru, fusese expusă la Salonul din 1757, sau cu admirabilul grup Pygmalion şi Galateea.

Falconet, La baie

După plecarea lui Falconet, el a fost înlocuit de pictorul Bachelier, care a supervizat atelierele, ajutat mai ales de sculptorul Le Riche. Sub autoritatea lui, producţia a integrat şi portretul. Artişti din afara manufacturii dădeau modelele. De exemplu, Jean-Jacques Caffieri a realizat Bustul lui Rameau, Joseph Rosset pe cel al lui Voltaire, iar Augustin Pajou a creat diferite busturi ale Doamnei Du Barry. Un caz unic în analele manufacturii a fost comanda făcută de o negustoreasă, Doamna Lair, sculptorului ornamentalist Francois Joseph Duret pentru Conversaţie spaniolă şi grupurile Geniile Arhitecturii şi Sculpturii.

Lui Le Riche i se atribuie paternitatea impresionantelor modele pentru trei grupuri ale Poveştii lui Don Quijote, realizate după compoziţiile lui Charles Antoine Coypel.

În 1773, sculptorul regelui, Louis Simon Boizot, a fost numit responsabilul departamentului de sculptură, rămânând în această funcţie până în 1809. Numirea lui a intervenit într-un moment în care pasta dură era adoptată pentru sculpturi. Porţelanul dur, constituit în principal din caolin (primul zăcământ francez de caolin a fost descoperit la Saint-Yirieix, lângă Limogs, în 1768), a permis realizarea unor grupuri din ce în ce mai ambiţioase, cu mai multe personaje. Boizot a conceput multiple variaţii în jurul temei Amor triumfător sau a Frumuseţii încoronate de Graţii, teme inspirate din mitologia galantă, în care se relevă stilul lui clasic ce pune în valoare nudităţi feminine şi drapaje uşoare.

Pierre Julien, Portretul lui Lafontaine

Producţia de portrete s-a afirmat mai ales cu Busturile lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoaneta. Unul dintre aporturile originale ale lui Boizot la istoria manufacturii a fost introducerea basoreliefului, facilitat de pasta dură. Aceste basoreliefuri în biscuit alb se detaşau adesea pe un fond de pastă colorată, cel mai adesea albastru deschis. Unele vor apărea pe curbele vaselor, ca admirabla pereche de vase care poartă patru scene din istoria lui Venus şi a Dianei, expuse de Muzeul Luvru la Versailles.

În timpul lui Ludovic al XVI-lea, administratorul manufacturii a fost plasat direct sub autoritatea directorului general al Rezidenţelor Regelui, puternicul Conte d’Angiviller, prieten personal al suveranului. Atent să stabilească o adevărată politică culturală pentru artiştii Academiei, el a iniţiat o serie de comenzi care glorificau istoria naţională. Una dintre cele mai importante a fost seria Mari oameni ai Franţei, ale căror nodele în ghips şi versiuni în marmură sunt păstrate astăzi mai ales la Muzeul Luvru şi la castelul Versailles. Ele au fost prezentate aproape la fiecare Salon din 1776 până în 1789.

Alain Monot, Meditaţie

Trăsăturile acestor personaje ilustre – conducători de armată, magistraţi, scriitori –, destinate să împodobească Marea Galerie a Palatului Luvru, au fost încredinţate celor mai buni sculptori ai ţării: Pajou, Caffieri, Clodion, Houdon. În 1782, D’Angiviller a decis că seria ar trebui să fie difuzată în format redus de Manufactura Sèvres. Regele a dat un exemplu, cumpărând sistematic noile compoziţii în expoziţiile anuale ale manufacturii. Sculptorii însărcinaţi cu statuile trebuiau să furnizeze modelele, fiind astfel direct responsabili de realizarea pieselor.

Aduse crude la manufactură, aceste modele erau decupate în atelierele de la Sèvres cu scopul de a fi mulate, apoi reasamblate şi arse pentru a le asigura conservarea.

Muzeul Cetăţii Ceramicii se poate mândri astăzi cu o colecţie magnifică de modele în lut ars, create de cei mai importanţi sculptori din ultima treime a secolului al XVIII-lea, după cum afirmă Hervé Grandsart în catalogul expoziţiei.

Louis Boizot, Venus şi Amor

Dispusă spectaculos, împreună cu o colecţie de piese în biscuit, seria Mari oameni ai Franţei este incontestabil una dintre revelaţiile expoziţiei.

Dar aceasta permite şi descoperirea activităţii necunoscute a manufacturii în timpul Revoluţiei. Dacă atelierele au continuat să realizeze compoziţii cu subiecte din mitologia galantă, în stilul celor produse sub Vechiul Regim, ele au fost solicitate curând să creeze piese cu subiecte noi şi coloratură politică. Au fost produse câteva grupuri cu scopul de a celebra abolirea sclaviei şi eliberarea negrilor. Importanta activitate a lui Boizot în timpul deceniului 1790, ca autor al mai multor compoziţii desenate şi difuzate prin gravuri, a fost profitabilă pentru manufactură care a creat grupuri alegorice ambiţioase cu Libertatea,Raţiunea şi alte zeităţi ale iconografiei revoluţionare.

Dacă majoritatea sculpturilor din Manufactura Sèvres sunt o dovadă a excelenţei unei arte de mare eleganţă şi virtuozitate, servind gustul unei elite aristocratice, un număr important dintre ele au servit şi unei voinţe politice afirmate. Punerea în lumină a acestei complexităţi, necunoscută până acum, este una dintre ambiţiile expoziţiei.

Falconet, Madame de Pompadour

Realizarea unei sculpturi în biscuit de Sèvres presupune mai multe tipuri de materiale (argilă, ghips, pastă de porţelan) şi de procedee tehnice (modelaj, mulaj, retuşare…). Înlănţuirea complexă şi minuţioasă a acestor operaţii a fost definitivată progresiv în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi producţia actuală reia fidel acest proces ajuns la măiestrie.

Într-o primă etapă, sculptorul creează o piesă în argilă prin modelaj. Pentru a o reproduce în porţelan, trebuie să i se ia amprenta, ceea ce nu se poate face decât decupând sculptura în bucăţi cu scopul de a putea realiza mai uşor o matriţă. Fiecărei bucăţi îi corespunde, deci, o matriţă în două părţi, din ghips, după care se face un tiraj, de asemenea, din ghips. Se realizează cel puţin două tiraje ale ansamblului acestor matriţe, unul care rămâne în bucăţi separate, care servesc la refacerea modelului, iar al doilea, remontat şi lucrat cu scopul de a restitui opera completă. Pornind de la primul ansamblu, este fabricat un nou ansamblu, destinat numai tirajelor în porţelan.

Jean-Claude Duplessis, Nimfe cu cochilie

În secolul al XVIII-lea, bucăţile de argilă care serviseră la luarea amprentelor erau, pe cât posibil, păstrate şi remontate pentru a reconstitui opera, aceasta fiind apoi arsă şi obţinându-se astfel modelul de lut ars. Tehnica nu s-a mai păstrat în secolul al XIX-lea.

După acest stadiu, totul este gata pentru realizarea unui tiraj în porţelan care, în Manufactura Sèvres, se face în atelierul specializat. Pasta de porţelan este un amestec de caolin (argilă albă), feldspat şi pulbere de cuarţ, amestecate cu apă până se obţine o pastă de consistenţa pastei pentru tarte. Aceasta este întinsă apoi cu un rulou cu scopul de a obţine o placă fină, cu o grosime de 5 milimetri, numită crustă. Crusta este aplicată prin stampare în fiecare matriţă în două părţi, iar zona de întâlnire a acestora este marcată cu barbotină, pastă de porţelan cremoasă. Cele două jumătăţi ale matriţei sunt apoi închise. Apa conţinută în pasta de porţelan migrează încet în ghipsul matriţei, generând o retragere uşoară a pastei de porţelan care permite extragerea pieselor.

Louis Boizot, Hercule

Bucăţile obţinute sunt lucrate din nou pentru eliminarea urmelor de închidere a matriţei. Sunt reluate detaliile – figurile, coafura, accesoriile şi veşmintele. Această reluare este foarte minuţioasă şi cere întregul talent al sculptorilor pentru a regăsi acurateţea expresiilor şi a materialelor. Bucăţile astfel retuşate sunt lipite între ele cu barbotină.

Coşurile şi ghirlandele de flori nu pot fi obţinute satisfăcător prin mulaj, astfel încât sunt lucrate de mână. Fiecare petală a florii, fiecare frunză se obţine prin presarea între două degete a unei pastile de pastă de porţelan şi asamblate apoi până la compunerea unei flori, apoi a unui buchet.

Louis Simon Boizot, Meditaţie

Când sculptura este terminată, ea trebuie uscată înainte de a fi arsă la temperatură ridicată, între 1.245 şi 1.4000 de grade Celsius. Vitrificarea pastei de porţelan la temperatură înaltă, datorită siliciului pe care îl conţine, îi conferă duritate şi matitate.

Bicuitul de Sèvres, pastă de porţelan fără glazură, este celebru pentru puritatea albului şi precizia detaliilor. El asociază aspectul de marmură cu fineţea argilei. Această materie fină, senzuală şi plină de căldură contribuie şi astăzi la renumele Manufacturii Sèvres, datorat fără încetare artiştilor din secolul al XVIII-lea până în zilele noastre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.