Fostul director al CFR Marfă Mihuţ Crăciun a fost arestat preventiv, alături de alţi trei foşti directori din companie, în dosarul DIICOT privind vânzarea la preţuri subevaluate a 2.450 de vagoane de tren.
Alături de Mihuţ Crăciun, au primit mandate de arestare Pavel Bărculeţ, director economic-financiar la data comiterii faptelor, devenit apoi director general al CFR Marfă, Daniel Ciobanu, directorul operaţiuni dezvoltare în 2016, devenit director al Departamentului vânzări – trafic şi Florin-Claudiu Enache, directorul Departamentului vagoane.
Alte şase persoane au fost arestate la domiciliu, iar opt vor fi cercetate sub control judiciar.
Decizia a fost luată de Tribunalul Timiş.
DIICOT susține că în cursul anului trecut, la nivelul ”CFR MARFĂ” S.A s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC REMAT SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.
Polițiștii și procurorii DIICOT Timișoara au făcut miercuri 63 de percheziții în acest dosar.