Decizia luată de Halep: „Vreau doar să văd cum mă descurc singură”

Simona Halep a confirmat, într-un interviu acordat site-ului WTA, că nu va angaja un antrenor în primele 3-4 luni ale sezonului 2019. Liderul mondial a încheiat…

De (R.C.)
Decizia luată de Halep: „Vreau doar să văd cum mă descurc singură”

Simona Halep a confirmat, într-un interviu acordat site-ului WTA, că nu va angaja un antrenor în primele 3-4 luni ale sezonului 2019. Liderul mondial a încheiat…

Simona Halep a confirmat, într-un interviu acordat site-ului WTA, că nu va angaja un antrenor în primele 3-4 luni ale sezonului 2019. Liderul mondial a încheiat colaborarea cu Darren Cahill şi, cel puţin până la începutul turneelor pe zgură, nu va aduce un înlocuitor pentru australianul de 53 de ani.

Decizia Simonei vine după cel mai bun sezon al carierei. În 2018, constănţeanca a reuşit să câştige primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros, şi a petrecut aproape tot anul pe primul loc în clasamentul mondial.

La final, Cahill a luat hotărârea să întrerupă colaboarea cu Halep, din motive personale. „A luat această decizie din cauza familiei, iar familia este mereu pe primul loc. Nu am fost dezamăgită sau supărată, am înţeles totul. Avem în continuare o relaţie foarte bună”, a spus Halep.

Jucătoarea de 27 de ani nu are emoţii să atace noul sezon fără antrenor. Halep e convinsă că a ajuns la maturitatea necesară pentru a gestiona singură situaţiile dificile.

„Sunt încrezătoare că pot face propriile mele lucruri pe teren. Sunt mai responsabilă acum cu tot ceea ce fac. Poate e un lucru bun, vom vedea”, a precizat Simona.

„Vreau doar să mă liniştesc. Am avut parte de suficientă presiune de-a lungul acestor ani. Acum simt că nu vreau să fiu legată de cineva. Când îţi iei un antrenor, trebuie să fii dedicat acelei persoană şi vrei să dai totul pentru el şi pentru echipă.

Aşa că am nevoie să mă liniştesc câteva luni, pentru că anul trecut a fost unul dificil, cu multe emoţii. Mă simt mai bine dacă rămân aşa. Este decizia mea. Nu ştiu dacă e cea mai bună, dar îmi asum riscul să fac asta”, a conchis Simona Halep.

Simona Halep  la Sydney

Simona Halep va începe sezonul 2019 la Sydney, în direct la Digi Sport. Cea mai bună jucătoare a lumii va intra în competiție direct în turul secund, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Jelena Ostapenko (22 WTA) și Ashleigh Barty (15 WTA).

În situația în care letona trece mai departe, Halep ar avea parte de un prim meci de foc în acest sezon, reeditarea finalei de la Roland Garros 2017.

Simona Halep nu și-a fixat vreun obiectiv pentru începutul lui 2019, mai ales că vine după o accidentare care a ținut-o departe de terenul de tenis o perioadă îndelungată. În 2018, românca a jucat finala la Australian Open, acolo unde a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki.

„E puțin (un singur turneu înainte de Australian Open – n.r.), chiar mă gândeam că anul trecut aveam 10-15 meciuri înainte de Melbourne. Anul acesta, emoțional a fost destul de greu. Am preferat să stau acasă, să iau o pauză mai lungă și să văd ce pot să fac în Australia. Nu am niciun obiectiv. Vreau să fiu sănătoasă, să dau tot ce pot pe teren, să intru în ritm, pentru că e nu e ușor după o pauză foarte mare, și de ce nu, să câștig niște meciuri”, a spus Simona Halep.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Vor sari cu gura pe ea toti parazitii sistemului jucator-antrenor!Cat ii lua parazitul ala australian,1 milion de euro/an,ca sa stea in tribuna si sa mestece tutun!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.