Deficit de personal în spitalele braşovene

Spitalele din judeţul Braşov se confruntă cu deficit de personal, începând de la medici şi asistente medicale până la infirmiere.

„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cel mai mare din judeţ, la care sunt internate şi persoane din judeţele Harghita şi Covasna, are nevoie, în prezent, de 150 de asistenţi medicali”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, dr. Gabriel Stanciu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, în subordinea căreia se află spitalele din municipiu.

Necesarul normat pentru acest spital este de 849 de asistente medicale, iar în prezent sunt ocupate 699 de posturi. Situaţia este destul de grea şi la Maternitate, unde există o lipsă de 25 de medici, 79 de infirmiere şi 73 de asistente, iar la Spitalul de Copii – 41 de asistente medicale şi 28 de infirmiere. Şi Spitalele de Boli Infecţioase, Pneumoftiziologie sau Neurologie se confruntă cu lipsa de personal medical.

Potrivit lui Stanciu, situaţia ar putea fi rezolvată prin modificarea ordonanţei care condiţionează eliberarea a şapte posturi pentru a se putea angaja un salariat, prin exceptarea de la această ordonanţă a personalului medical.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va scoate la concurs, la începutul lunii octombrie, 15 posturi vacante temporar – 10 pentru asistenţi medicali, 4 infirmiere şi un brancardier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.