Deflagrație într-un restaurant: Cel puțin 31 de morți

Cel puţin 31 de persoane au fost ucise într-o explozie care a avut loc miercuri seară la un restaurant din oraşul Yinchuan, în nord-vestul Chinei, a informat agenţia oficială de ştiri Xinhua, preluată de AFP.

„O scurgere de gaz petrolier lichefiat (…) a provocat o explozie în cursul folosirii grătarului unui restaurant”, a explicat agenţia, citând comitetul regional al Partidului comunist chinez.

Alte şapte persoane au primit îngrijiri, una dintre ele fiind în „stare critică”, a precizat Xinhua.

Alte două victime suferă arsuri grave, alte două de răni uşoare, iar alte două au fost lovite de cioburi de sticlă, potrivit aceleiaşi surse.

Imagini la televiziunea oficială CCTV au arătat mai mult de zece pompieri luptându-se cu fumul care ieşea prin gaura deschisă provocată de explozie. Strada, care găzduieşte alte afaceri alimentare şi de divertisment, era presărată cu moloz.

Explozia a avut loc în jurul orelor 20.40 (12.40 GMT) la restaurantul Fuyang Barbecue, situat într-o zonă rezidenţială din centrul oraşului Yinchuan, capitala regiunii autonome Ningxia.

Tragedia a avut loc cu o zi înainte de Festivalul Bărcilor Dragon, o sărbătoare de trei zile pentru care mulţi chinezi se reunesc cu familia şi prietenii.

Ministerul gestionării situaţiilor de urgenţă a făcut cunoscut că serviciile locale de pompieri şi salvare au trimis la faţa locului peste 100 de persoane şi 20 de vehicule în urma exploziei.

Operaţiunile de salvare s-au încheiat joi la orele 04.00 (miercuri, 20.00 GMT), a adăugat ministerul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. „pentru care mulţi chinezi se reunesc cu familia ”

    -1 familie 1 copil
    -toti fara D-zeu

    CHINA TREBUIE DISTRUSA

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.