Solicitare pentru avansarea în grad a lui David Popovici și decorarea Alexandrei Căpitănescu

Delegații de Tineret ai României la Organizația Națiunilor Unite au înaintat două solicitări oficiale instituțiilor statului pentru recunoașterea performanțelor celor doi tineri români.

Stefan Lupu - Reporter special
Solicitare pentru avansarea în grad a lui David Popovici și decorarea Alexandrei Căpitănescu

Delegații de Tineret ai României la Organizația Națiunilor Unite au înaintat două solicitări oficiale instituțiilor statului pentru recunoașterea performanțelor celor doi tineri români.

Demersul vizează conferirea Ordinului „Meritul Cultural” artistei Alexandra Căpitănescu, după clasarea pe podium la Eurovision 2026, și avansarea în Ordinul Național „Steaua României” a înotătorului David Popovici, ca urmare a palmaresului sportiv istoric înregistrat în ultimii patru ani.

Ordinul „Meritul Cultural” pentru Alexandra Căpitănescu

Prima solicitare a fost adresată Ministerului Culturii, vizând inițierea propunerii de conferire a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru Alexandra Căpitănescu. Această cerere vine în contextul performanței obținute la ediția din 2026 a Eurovision Song Contest de la Viena, unde artista s-a clasat pe locul 3 cu piesa „Choke Me”.

Acest rezultat reprezintă a treia prezență pe podium din istoria participărilor României la competiția muzicală și cea mai bună clasare din anul 2010 până în prezent. Piesa a fost compusă în colaborare cu membrii trupei sale și autori români. Delegații de Tineret ai României la ONU notează că artista, care a câștigat anterior sezonul 11 al emisiunii „Vocea României” în 2023, este și studentă la master în fizică medicală la Facultatea de Fizică din București. Performanța sa este considerată o promovare la cel mai înalt nivel a culturii române în afara granițelor.

Avansarea în grad a campionului David Popovici

Cea de-a doua solicitare a fost direcționată către Autoritatea Națională pentru Sport (ANS) și urmărește avansarea înotătorului David Popovici în cadrul Ordinului Național „Steaua României”, de la gradul de Cavaler la cel de Ofițer.

Popovici a fost decorat inițial în iulie 2022, la vârsta de 17 ani, în urma dublei de aur obținute la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Delegații de tineret argumentează că realizările sportivului din următorii patru ani justifică pe deplin o avansare în grad. În acest interval, David Popovici a devenit campion olimpic la Paris 2024 și dublu campion mondial la Singapore 2025, fiind primul înotător din istorie care realizează de două ori dubla 100 m – 200 m liber la un Campionat Mondial.

Mai mult, în august 2026, la Campionatele Europene de la Paris, a devenit dublu campion continental pentru a treia ediție consecutivă, egalând performanța istorică a lui Aleksandr Popov de a câștiga trei titluri europene la rând în proba de 100 metri liber.

Procedura legală și motivația demersului

Din punct de vedere legal, ordinele naționale sunt conferite exclusiv de Președintele României, însă instituțiile de resort (Ministerul Culturii și ANS) dețin competența de a iniția și de a înainta propunerile oficiale de decorare.

Inițiativa aparține strict programului de delegați de tineret, fiind asumată în nume propriu. Motivația centrală a demersului este aceea că recunoașterea publică a performanței, la timpul potrivit, reprezintă o formă concretă de politică pentru tineret. Reprezentanții programului subliniază că modelele societății se construiesc prin oameni reali, nu doar prin campanii de comunicare, și au promis transparență totală privind răspunsurile pe care le vor primi din partea autorităților.

Textul pentru decorarea Alexandrei Căpitănescu poate fi citit aici.

Textul pentru ridicarea în grad al lui David Popovici poate fi citit aici.

David Popovici, revenit în țară de la Paris: Secretul meu este că nu există niciun secret

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Alexandra ar trebui să înțeleagă ( dacă nu știe ) că Sfânta Cruce nu este un accesoriu de urechi.

  2. Pentru o topaiala,si 2 tinichlele cred ca nu se merita,la inot suporteri doar familia si pritena lui,

  3. Pentru ce sa fie ea decorata ? O mizerie de piesa hypuita aiurea , avem artisti care au scos piese mult mai placute publicului si nu sunt decorate cu nimic , nu ii vad sensul , oricum eurovision e o competitie a ciudatilor se vede si prin piesa de rahat turcesc care a castigat competitia , piesa aia nu are nimic de a face cu cultura sau cu muzica e doar o larmalaie , artisti fara succes la radiouri .. Da popovici merita orice decoratie de pe planeta , Capitanescu nu merita pentru piesa aia , habar nu am ce alte piese a mai scos si sunt convins ca multi nici n-au auzit de ea pana la competitia ciudatilor

  4. Să le dea și lovele nu numai decorații tip post mortem și celor post mortem să le familiilor lor bani nu numai cuvinte

  5. Ceee? Pt o lălăiala sa fie decorata? Nu va este rusine sa comparati ce FACE DAVID cu o NEICA NIMENI care s-a zbantuit fara noima pe scena facandu-se ca stie sa cante?
    V-ati TÂMPIT DE TOT ROMANILOR???

    1. Aceste ordine sunt de ordin politic nu au de a face cu muzica sau sportul . Pentru muzică și sport exista diplome, merite și decorații specifice fara a duce către obligații politice pentru cei decorați. Politicul trebuie să își vadă de nemernicia sa iar sportivii și artiștii de carierele lor fără a se intersecta niciodată! Credeam pentru Popovici că se cere o avansare in grad la Ministerul de Interne dar văd că este altceva! Politicul sa le plătească primele de bani promiși la timp pentru că degeaba ești decorat daca ai frigiderul gol și ești pe lista de datornici la întreținere!

  6. La sosire pe Aeroportul Otopeni campionul nostru a tras un semnal de alarmă guvernului României pentru NEPLATA premiilor pentru campionii încă din 2024 ! Asta spune multe despre starea JALNICA a sportului românesc în general,la nivel mondial .

  7. si premiul I ptr. romanul care a compus melodia bulgaroaicei, cu denumire din siteuri deocheate (la care s-a adaugat final „a”) .. bulgaroaica imbracata si cu frizura de iubitoare de alta frizurata,care a castigat Eurovizionul pitigaiatilor.. acum o valoare,unu’ normal e o PROBLEMA

  8. NUMAI O TINICHEA LUI DAVID POPOVICI ? ATI UITAT CA I-ATI DAT GRATUIT APARTAMENT LA GALATI LUI LUCIAN BUTE SI TEREN TOT GRATUIT LA BUSTENI ? PUTETI FACE COMPARATIE ÎNTRE CE A REALIZAT DAVID POPOVICI SI LUCIAN BUTE ? PUTETI COMPARA MERE CU PRUNE ? A, ACUM PARCA ÎNTELEG, LUCIAN BUTE ERA CU ELENA UDREA IAR DAVID POPOVICI SIMPATIZEAZA USR-ul. Voi de la USR care sunteti acum principala forță politica în România (ministerele de Externe-Apararii-Transporturilor-Energiei) TREBUIE să-l onorați pe acest coleg al vostru !

  9. Sunt deacord cu decorarea lor, dar nu cu decoratii militare.
    Nu le mai amestecati.
    Ma apuca greata cand il vad pe generalul Ilie Nastase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.