Operatorul de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, cercetat după ce a certat doi părinți care au sunat la 112 cerând ajutor pentru copilul lor, și-a dat joi demisia.
„Doamna și-a dat demisia, începând cu data de azi. Este un act unilateral”, a declarat Horia Simu, directorul SAJ Cluj. Acesta a precizat că femeia era operator radio la Serviciul de Ambulanță.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat marți declanșarea unei anchete în cazul operatorului Serviciului de Ambulanță Cluj care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor. Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că modul de exprimare al operatorului este inacceptabil.
„Este inacceptabil. Modul de adresare, de a vorbi cu oamenii care solicită ajutor nu poate să fie în acest hal. Deci, în primul rând, tu ca personal medical chiar dacă consideri că nu e urgență reală, pentru părinții respectivi faptul că văd că copilul lor are sânge în urină este ceva care îi sperie. Probabil că este o infecție urinară. Dar, totuși, pentru acești părinți este un lucru care atrage atenția și părinții vor un răspuns”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.
Incidentul s-a produs în luna noiembrie, anul trecut, dar cazul a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice. Conform înregistrării, operatorul telefonic are o atitudine arogantă și le răspunde părinților care anunțau că bebelușul lor urinează sânge că nu este o urgență și că trebuie să meargă la medicul de familie. După mai multe apeluri, copilul a fost luat de o ambulanță, iar acum este în afara oricărui pericol
Doamnă-așa-i că-i știați pe ,,simțitorii** părinți și i-ați pus un pic la punct? Dar,,PRESA** presatoarea găsesc că-i ,,trendy* să acuze -funcționara-.De ce nu ne dezvelesc numele familiei, dacă aceștia contribuiau cu ceva la ,,SISTEMUL DE IMPOZITE ȘI TAXE_inclusiv asigurarea de sănătate**. Cine i-a ajutat pe părinții apostrofați să monteze ,,filmulețul**, evenimentul s-a petrecut prin noiembrie iar acum suntem în februarie!!! 20 de ani de muncă i-ați șters cu ,,o plângere ,,prefabricată**..
operatorul(a), care a vorbit cu fata rapita din Caracal si-a dat demisia? Sincer, doamna, dormiti bine, visati noaptea fata aceea frumoasa cu chip limpede, strigand dupa ajutor? Si voi toti, cei care ascundeti adevarul, ca sa va pastrati fonctiile mizere, va simtiti bine, mancati bine, copii vostrii au caldura, siguranta, liniste?
Din cauza VOASTRA, avem cea mai mare emigratie din LUME!
Dupa atitea luni, animala, chipurile isi da demisia… wow!… superiorii ei sunt fericiti si vor merge in insula Pastelui…mamii lor, sa sabatoreasca un nou succes… Ei nu sint vinovati cu nimic… Nici usturoi n-au mincat, nici constiinta nu le pute. Tot inainte romani… La mari si multe succese. Statul va mai ofera o placuta Suedeza.
Seful SAJ Cluj are EXACT aceasi responsabilitate cu a operatorului, deci DEMISIA unilaterala protejatului politic Horia Simu.