Deputaţii PNL şi PDL cer audierea lui Cazanciuc

Deputaţii PNL şi PDL din Comisia juridică solicită audierea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc…

Deputaţii PNL şi PDL cer audierea lui Cazanciuc

Deputaţii PNL şi PDL din Comisia juridică solicită audierea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc…

Deputaţii PNL şi PDL din Comisia juridică solicită audierea Robert Cazanciuc la comisie.

Deputații vor să-l chestioneze pe ministrului Justiţiei în legătură cu avizele la OUG privind migraţia aleşilor locali, precum şi în legătură cu adresa ministrului Eugen Nicolicea privind competenţa CC de a se pronunţa pe hotărârile Parlamentului.

“Noi, membrii ACL din Comisia juridică am decis să cerem chemarea ministrului Justiţiei în faţa Comisiei juridice, cu mai multe teme. Prima dintre ele este modul în care a avizat şi argumentele pentru care a avizat ordonanţa 55/2014 (OUG privind migraţia aleşilor locali – n.r.), evident în ipoteza în care a avizat această ordonanţă, pentru că vâzând declaraţiile de ieri ale doamnei Firea ne întrebăm dacă ea chiar are avizele prevăzute de legea 24/2000 sau avem o ordonanţă trecută cu încălcarea legii, tocmai de aia trebuie să ne lămurim”, a declarat, miercuri, deputatul PNL Theodor Nicolescu, într-o conferinţă de presă comună a reprezentanţilor PNL şi PDL în Comisia juridică.

Nicolescu a spus că deputaţii ACL vor să mai ştie dacă ministrul Justiţiei împărtăşeşte opiniile ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea.

“În al doilea rând, vrem să-l întrebăm pe domnul ministru Cazanciuc ce opinii are cu privire la punctul de vedere al Guvernului Ponta exprimat prin ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, exprimat în scris de către domnul Nicolicea, care spune că deciziile Curţii Constituţionale, obligatorii conform Constituţiei, nu se aplică în anumite cazuri şi vreau să vedem dacă ministrul Justiţiei este de acord cu acest punct de vedere”, a adăugat deputatul PNL.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.