Deșeurile medicale, arma biologică de lângă noi

Problema infecțiilor intraspitalicești este dublată de un alt pericol, probabil chiar și mai grav. Este vorba despre deșeurile medicale a căror gestionare și anihilare presupune amenajeri speciale, precum și cheltuirea unor mari sume de bani. Bani care nu sunt întotdeauna disponibili.

În România se produc anual circa zece mii de tone de deșeuri medicale, iar din acestea, circa 20% sunt considerate deosebit de periculoase pentru sănătatea publică. Conform angajamentelor pe care România și le-a asumat odată cu aderarea la UE, aceste deșeuri trebuie neutralizate, iar apoi distruse, astfel încât să nu mai constituie un pericol.

Această problemă a fost însă reglementată abia după 2011, când elaborarea strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală a intrat în aria de competență a Ministerului Sănătăţii, prin intermediul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Conform principiului „poluatorul plăteşte“, responsabilitatea pentru gestionarea acestor deșeuri de un tip cu totul aparte revine celor care le produc în urma activității lor de zi cu zi.

Legislația europeană și cea autohtonă împart sursele de poluare medicală în trei categorii: marii producători de deşeuri medicale, producătorii medii de deşeuri medicale și producătorii mici de deşeuri medicale, laboratoarele de tehnică dentară, laboratoarele de sănătate mentală, stabilimentele şi ospiciile de îngrijire a bolnavilor psihic cronic, spitalele de recuperare, bazele de tratament balnear, sălile mortuare şi de autopsie, centrele medicale incluse în alte tipuri de instituții – fabrici, şcoli, licee şi grădinițe, unitățile farmaceutice.

Drumul deșeurilor medicale

Prin însăși natura ei, activitatea medicală este dedicată sănătății atât individuale, cât și celei colective. Astfel că, aparent, pare greu de înțeles cum ar fi posibil ca tocmai acest domeniu să pună în pericol exact ceea ce apără. Dar exact așa se petrec lucrurile! Conform instrucțiunilor Organizației Mondiale a Sănătății nr. 1226/2012, reglementate și de HG nr. 856/2002, privitoare la gestionarea deșeurilor, reziduurile medicale sunt împărțite în două categorii distincte: deşeuri nepericuloase și deşeuri periculoase, cele care rezultă din activităţi medicale propriu-zise și constituie un risc real atât pentru sănătatea umană, cât şi pentru mediu. Acestea sunt cele care apar în unitățile sanitare în cursul activităților de diagnosticare, tratament, supraveghere, prevenirea bolilor şi recuperare medicală și cele produse în cercetările medicale ori în activitățile de producere, testare, depozitare şi distribuire a medicamentelor.

Nu sperie moartea cât sperie boala

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Este suficient să ne gândim la numeroasele cazuri de infectare cu virusul HIV/SIDA, care la începutul anilor ‘90 luaseră amploarea unei veritabile epidemii. Dar și la cazurile de infectare cu diverse tipuri de Hepatită înregistrate în diverse unități medicale, ori la deja celebrele cazuri de infecții ,,nosocomiale“, și vom înțelege că nimic nu este prea mult sau prea scump pentru prevenirea unor asemenea situații.

În acest sens, nu este lipsit de importanță faptul că în cursul anului trecut s-au înregistrat 718 accidente cu ace de seringă și alte obiecte medicale ascuțite. Dar dincolo de această cifră pur statistică, nimeni nu ne-a comunicat dacă nu cumva, în urma unora dintre aceste accidente, au existat și cazuri de infectare cu boli deosebit de grave.

Într-o ,,Sinteză“ a Raportului de Audit al Performanței privind modul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală la Ministerul Sănătății și la unitățile din subordinea acestuia pentru perioada 2012-2014, Curtea de Conturi a României atrage atenția asupra faptului că în privința gestionării și neutralizării deșeurilor medicale, situația este deosebit de îngrijorătoare.

Totodată, și asupra faptului că, la fel ca în multe alte domenii, chiar și atunci când au existat, banii au fost cheltuiți fără discernământ. Concret, în conformitate cu prevederile OMS nr. 1226/2012, Ministerul Sănătății avea obligația de a elabora o Strategie și un Plan Național după maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, pe baza planurilor de gestionare a deșeurilor rezultate din activități medicale întocmite la nivel județean și la nivelul municipiului București. De la elaborarea acestor planuri au fost scutite unităţile sanitare ce produc mai puţin de 300 kg de deşeuri periculoase pe an, pentru acestea stabilindu-se doar ca ministerele cu rețea sanitară proprie trebuie să-și întocmească și să transmită către Ministerul Sănătății propriul plan de gestionare a deșeurilor. Apoi, planul de gestionare a deșeurilor rezultate din activități medicale la nivel național trebuia inclus în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor.

În ceea ce privește ,,practica“, stăm cu mult mai prost: cu toate că în 2014 Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC) a elaborat un Proiect de Strategie și un Plan Național de gestionare a deșeurilor rezultate din activități medicale în baza prevederilor OMS nr. 1226/2012, Ministerul Sănătății nu a catadicsit să elaboreze și să aprobe aceste documente și nici să le transmită la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice în vederea avizării lor.

Ministerul ,,mână spartă“

Din verificarea documentelor transmise de unitățile medicale aflate în subordinea MS, precum şi a situaţiilor centralizate de către Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti, pentru perioada 2012-2014, Curtea de Conturi a mai constatat că o serie de unități medicale nu au calculat corespunzător necesarul de fonduri pentru gestionarea deşeurilor medicale.

Concret, planurile de achiziţie, respectiv bugetele de venituri şi cheltuieli, cuprind sume alocate gestionării deşeurilor medicale care n-au avut la bază o fundamentare corectă a sumelor de bani necesari pentru fiecare etapă, inclusiv cheltuielile pentru instruirea personalului care urma să folosească echipamentele specifice.
În plus, ca urmare a implementării acquis-ului comunitar privitor la deșeurile medicale, prin HG nr. 128/2002 s-a decis închiderea tuturor crematoriilor mici din unitățile medicale și înlocuirea acestora cu instalații alternative de procesare a acestui tip de deșeuri.

Pentru implementarea directivei europene, Ministerul Sănătății a semnat Protocolul nr. 45861/06.10.2004 cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, precum și cu Garda de Mediu, prin care s-au stabilit condiţiile de mediu pentru crematoriile medicale până la închiderea acestora, în 2008.

Calendarul pentru aceasta a fost stabilit prin incinerarea deşeurilor, transpus de legislaţia română prin HG nr. 128/2002. Conform acestora, crematoriile de pe lângă spitale urma să fie înlocuite cu sterilizatoare şi incineratoare. În 2002, în România existau 346 de crematorii aflate în incinta unor unităţi sanitare. Dintre acestea, 31 se aflau în Bucureşti.

„Închiderea lor s-a făcut gradual, în prima etapă fiind închise crematoriile foarte mici, iar deşeurile produse în spitale erau transferate către cele rămase în funcţiune. Jumătate din vechile crematorii s-au închis până în 2007, restul urmând să se închidă până la 31.12.2008. România a cerut prelungirea acestui termen până în 2009, timp în care atât crematoriile rămase, cât și noile instalaţii de stererilizare termică, conforme UE, au funcţionat în paralel“, se arată în raportul MS.

Afacerea ,,incinerarea“

Imediat după închiderea vechilor crematorii, locul lor a fost preluat de incineratoarele moderne, autorizate. Motiv pentru care sistemul nostru sanitar a rămas descoperit în această privință, deoarece, cu toate că Guvernul României a decis închiderea crematoriilor, nu a alocat fonduri pentru crearea altora noi. Iar astfel a apărut ,,afacerea“ sterilizare şi transport al deşeurilor, colectarea şi depozitarea lor temporară, precum şi pentru livrarea de aparatură modernă, conform normelor. Iar conform reglementărilor în domeniul protecţiei mediului, spitalele riscă amenzi de zeci de milioane de lei în cazul în care deşeurile medicale generate de ele nu sunt arse într-un incinerator ecologic.

Motiv pentru care spitalele și restul unităților medicale s-au văzut nevoite să încheie contracte cu ,,băieții deștepți“ care s-au orientat și și-au achiziționat incineratoare şi sterilizatoare conforme normelor UE. Agenții economici care dețin astfel de instalații de ardere autorizate au împărțit teritoriul României în ,,regiuni“, fiecare posesor de instalații conforme legislației UE adjudecându-și câte o regiune din piața deșeurilor medicale.

Milioane de lei ,,sterilizate“ prin incineratoare

În vederea implementării obligaţiilor asumate de România după implementarea Directivei 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor, prin aprobarea proiectului ,,Incinerarea deşeurilor periculoase şi sterilizarea deşeurilor provenite din activităţi medicale“, de la fondul pentru mediu au fost alocate 34 milioane lei, fonduri nerambursabile, fonduri rambursabile ori mixte, acordate în vederea construirii de incineratoare și sterilizatoare.

Potrivit hotărârii de mai sus, beneficiarii acestui proiect urma să fie maximum 8 agenți economici, persoane juridice care şi-au achitat obligaţiile financiare către bugetul de stat, bugetele locale şi fondul pentru mediu, care nu sponsorizează activităţi cu impact negativ asupra mediului şi ale căror proiecte de achiziționare de instalaţii de incinerare şi de sterilizare, cu dotările aferente, au fost selectate pentru a fi susţinute financiar cu bani din fondul pentru mediu.

Pentru punerea în practică a sistemului de sterilizare termică prin unități fixe și mobile, Ministerul Sănătății a achiziționat în 2005, prin Direcția Generală Farmaceutică și Aparatură Medicală, 67 sisteme de dezinfecție, deșeuri medicale tip MEDISTER 160. Toate unitățile sanitare care au primit în dotare aceste sisteme de dezinfecție se aflau la acea dată în subordinea Ministerului Sănătății. În prezent, din cele 67 sisteme de dezinfecție tip MEDISTER 160, șapte instalații se regăsesc în unități sanitare din subordinea Ministerului Sănătății și 60 de instalații se regăsesc la nivelul unităților sanitare din subordinea administrației publice locale. Dar nici măcar Curtea de Conturi nu explică modul în care s-a făcut acest transfer către unitățile sanitare din subordinea administrației publice locale.

Bani grei de la buget

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca

Raportul Curții de Conturi menționează că aceste instalații au fost achiziționate în 2005, în vederea asigurării resurselor financiare necesare achiziţionării de aparatură medicală de înaltă performanță şi implementarea programelor de dotare la nivel național. Conform HG menționat, ,,Ministerul Finanţelor garantează în numele şi în contul statului, pentru Ministerul Sănătăţii, credite externe în valoare totală de 280 milioane dolari SUA, precum şi primele de asigurare, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, în condiţiile legii, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru achiziţionarea de aparatură medicală de înaltă performanță şi implementarea programelor de dotare la nivel național“.

Astfel, din valoarea acestui credit extern, suma de 8.017.488 de dolari (67 instalații a 119.664 dolari/instalație) a fost utilizată de Ministerul Sănătății pentru achiziționarea celor 67 instalații tip MEDISTER 160. Cele 7 unități medicale din subordinea Ministerului Sănătății care dețin instalații de tip MEDISTER 160 achiziționate în baza hotărârii menționate anterior sunt: Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Oncologic ,,Prof. dr. Al. Trestioreanu“ București, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. I. Chiricuță“ Cluj, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Spitalul Județean de Urgență ,,Sf. Pantelimon“ Focșani și ,,Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș“.

Instalațiile au ,,decedat“ prematur

Așadar, o groază de bani! Se va fi justificat oare cheltuirea lor? Din analiza documentelor prezentate de unitățile medicale din subordinea Ministerului Sănătății, care au achiziționat instalația MEDISTER 160, se pare că nu! Conform Curții de Conturi, la Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. I. Chiricuță“ Cluj și la Institutul Oncologic ,,Prof. dr. Al. Trestioreanu“, instalațiile respective nu au funcționat niciodată.

La alte câteva spitale au funcționat cu mult mai puțin decât termenul menționat în instrucțiuni. Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a utilizat MEDISTER 160 doar între 2005 și 2011. În Spitalul Județean de Urgență ,,Sf. Pantelimon“ Focșani, au funcționat doar între 2005 și 2009. Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a anunțat că instalația sa a funcționat până la epuizarea consumabilelor cu care aceasta a fost livrată inițial. Iar asta, în condițiile în care durata normală de funcționare, menționată în documentațiile aferente acestor instalații medicale, era cuprinsă între 8 și 12 ani. Iar dacă nici măcar instalațiile de incinerare a deșeurilor din spitalele românești nu funcționează cum trebuie, de ce să ne mai mirăm că, atunci când oamenii noștri politici ori miliardarii zilelor de azi ajung la ananghie, fug și se operează la spitale din străinătate?

Clasificarea deșeurilor periculoase

– Deşeuri anatomo-patologice: părţile anatomice rezultate în cursul unor intervenții chirurgicale, inclusiv cele de amputare, ,,materialul biopsic“ rezultat în urma unor investigații de specialitate, mai ales cele oncologice. Lor li se adaugă cele rezultate în secțiile de obstetrică, plus părţi anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie, cadavrele animalelor folosite în cercetări și diverse experimente medicale.

– Deșeuri care conţin sau au venit în contact cu sângele ori cu alte fluide biologice ale unor bolnavi, care pot să conțină virusuri, bacterii sau diverși alți microbi.

– Deșeuri care pot provoca leziuni prin înţepare sau tăiere: ace chirurgicale, catetere, seringi cu ac, branule, lame de bisturiu de unică folosinţă, pipete, sticlărie de laborator ori alte obiecte medicale din sticlă, care, sparte sau nu, au venit în contact cu material biologic potențial infectat. Tot posibil infecțioase sunt considerate și medicamentele şi vaccinurile cu termen de valabilitate depăşit, reziduurile de substanţe chimioterapeutice, reactivii şi substanţele folosite în laboratoare. Substanţele de curăţenie şi dezinfecţie deteriorate ca urmare a depozitării lor necorespunzătoare sau cu termenul de valabilitate depăşit vor fi considerate deşeuri chimice. Iar în această ultimă privință, scandalul Hexipharma este cea mai bună ilustrare.

– O categorie cu totul aparte o constituie deşeurile radioactive rezultate din investigațiile radiologice sau de radiografie ori în cobaltoterapie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.