Diana Șoșoacă spune că va fi ucisă curând!

Diana Șoșoacă spune că va fi ucisă curând!  Senatoarea  susține că a primit mesaje prin care se sugerează că pe 18 aprilie va fi omorâtă.

„Va fi cea mai cumplită campanie, ce e acum e doar începutul. Am primit avertizări că vor încerca să-mi facă o cheie, încă una. Să mă prindă şi să mă bage în închisoare.

Am înţeles că pe anumite medii se spune că pe 18 aprilie Diana Șoșoacă va fi omorâtă. I-au trimis băiatului meu mesajul ăsta. Mori când vrea Dumnezeu, aia e. Poţi fi magnat, când ţi-e dat să mori, mori”, a spus Diana Șoșoacă.

Scandalul din familia senatoarei a depășit de mult ”granițele familiei”, episodul recent amintind de un alt scandal, din Senat, când Diana Șoșoacă se simțea, de asemenea, amenințată.

În urmă cu doi ani, Diana Șoșoacă avertiza că va face rost de permis de port-armă și că va solicita  pază nonstop, pentru că  inclusiv în Parlamentul României riști să fi bătut.

”România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democrație decât în România de o mie de ori. Și în China e democrație”, spunea Diana Șoșoacă.

Senatoarea Diana Şoşoacă și Iulia Scântei (PNL) au fost protagonistele unui scandal la Comisia Juridică a Senatului, după ce lui Șoșoacă i s-a cerut să poarte mască sanitară.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

35 de Comentarii

  1. AU MAI FOST POLITICIENI ROMÂNI CARE AU ÎMBRĂCAT „CĂMEȘA” MORȚII! …DA NU LETREBUIA ATÂTA PÂNZĂ!

  2. Cine e asta? Asta e in parlamentul Romaniei?! La garderoba, sau unde? La cantina?!?

  3. …ucisă în amorul propriu!Luis o părăsește definitiv și fără explicații !

  4. Si eu voi fi omorat tot pe 18 Aprilie de spionii trimisi de Zdrelenski, ca razbunare ca sunt un lingiZdu prea putiniZdu. Nu plangeti dupa mine. Nu merit.
    [F Kalacu Motz necitiZdu, nechimiZdu, nespecialiZdu, nestatmajoriZdu. Total = -273,15*C (0*K)]

  5. Va fi ucisa de propria ei greutate, a presimtit ca se apropie de pragul fatidic de 140 kg.

  6. de la vladica la opinca, toti patrihotzii sunt „amenintzati”…. toti acelasi namol. nu ai pe cine vota, atat timp cat tv-ezi se-te-se si serviciile de spionaj care s-au catarat pe Romania. toti slugile s ata n e i, toti amenintati cu moartea…

  7. Cum adica curand?
    Mai e pana la Craciun.
    Oricum diversiunea Sosoaca, membra USR in 2019, a reusit pe deplin.
    Zilele din urma a reusit pe deplin si diversiunea Simion, o data cu cooptarea lui Gusa, proxenetul lui Udrea.
    PNLSD are astfel calea deschisa spre noi succesuri politic corecte.
    Slava Diversiunea globalista!

  8. cind vin rusii si probabil daca ro suceste armele ca de obicei,aia o pun ministra.ca e grasa nu i rau,important e ca face scandal,se strecoara la amb rusiei.ea stie ce va urma,ca ro va fi infrinta si ca va suci iar armamentul ca de obicei.va fi distractiv.e buna si ca țața in piața dar si contra haur.nu e o persoana rea.inca putin si securistii trec de partea ei,o sa faca o ordine… daca mai bine si cutremurul lui boca va fi bine,se reduc cei cu 112.jumatate de buc va fi la pamint.nu mai cumparati case,ramineti pe afara sau poate inauntru.cine stie cum sint construite,ei isi asigura 30%pro

  9. vad ca s-au adunat p’aci toti puii de Ciolaci, Ciuci si alti cuci….

  10. cat sa nu apuce 20 aprilie,
    Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889 , Braunau am Inn, Austria Superioară, Austria – d. 30 aprilie 1945 , Führerbunker, Berlin, Germania) a fost un politician …

  11. Eu cred că Partidul,,Diaspora Unită” 👍🏻 are oarece șanse în alegerile din acest an pentru că sunt cca. 8 mil. de români,răspândiți prin Europa,care mai au și ceva rude prin Ro.Asta dacă aceștia,bineînțeles, vor ieși la vot și dacă tabletele S.T.S.- ului(cu upgrade la softu’ Dominion) nu vor ,,executa/rula” o ,,manoperă” împotriva lor.Vom trăi și vom vedea.Oricum,un lucru e foarte clar:F.N.I. NU LUCREAZĂ pentru voi!(fapt real confirmat).Treziți-vă!

  12. Adica la cati oameni mor in fiecare zi farà sa aibe vina Sau implicatii de ce sa ma Mir Sau sa.mi pese de o persoana care si.o cauta un gura mare!E AFACERI INTRE AURARI ,GOLDSTAINEZI ,DACA SE ELIMINA INTRE EI TREABA LOR AFACERILE LOR!

  13. Diana Balenovici Sosoaca n-are ce face, o mananaca in …gandire

  14. Pe Jörg Heider l-au lasat franele, iar elicopterul generalului Lebed s-a stricat; precedente sunt.

    Sunt intamplari care se intampla. Sigur ca prima tentatie e sa atribuim panica manifestata de d-na Sosoaca unui acces de paranoia; dar avand in vedere antecedentele, are cel putin circumstante atenuante, asta daca nu cumva povestea o fi, cine stie, chiar adevarata! Sa nu uitam pe ce lume traim…

    Globalistii nu umbla cu jumatati de masura, ci sunt all-in in ceea ce fac. Implicand chiar si crima.

  15. Singura solutie este vaccinarea obligatorie a doamnei Sosoaca si a electorilor sai. Daca ma gandesc bine a tuturor celor care voteaza..

  16. Victimizarea va aduce voturi SOS-ului, că-n rest numai ifose, circ și live-uri din parlament sau pe platforme de socializare?!

  17. Este clar ,că acest atac orchestrat de toată media ,nu s-ar face pentru cineva a cărui cotație in sondaje este de 2%,interesul stăpânilor de afară este ,că această prezență a distinsei senatoare să nu mai fie pe scena politică când se va declanșa următoare plandemie care stă pe țeavă să vie,este o chestiune de timp ,iar Sosoacă prin efervescenta ei civică incomoda rău ,de planurile globalisto sataniste ,de ce nu vb presa de divorțul vsi aventurierul ciolacul,de cât împrumută guvernul ,de starea critică a inflație,că ăia este de interes național,doar nu Sosoacă a adus acest dezastru peste țară,un dezastru pe care werner la numit „stat eșuat”, treziți va și nu mai mergeți după fentă cancerului PSD PNL

  18. Nu recunoașteți aici previziunile unei cunoscute analiste de maidan care se produce și pe acest forum? 😂
    Ne dă iar date precise, ca de obicei, care nu se vor îndeplini, ca de obicei, și bineînțeles că se va considera plictisita de măreața ei genialitate, ca de obicei, și tot noi vom fi proști că nu am prins subtilitățile previziunilor ei geniale, ca de obicei!!
    Păi ce: a spus și anul cînd va avea loc evenimentul epocal?!…
    😂 😂 😂

  19. Nevaccinati ,votati cu Sosoaca ,ar vrea sa spuna subliminal Provocarea!😁.Noi nevaccinatii nu votam cu nimeni pentru Ca nu ne lasam dusi de vorbe ,manipulari Sau constrangeri,noi santem Cei adattabili la orice situatie,deci noi nu votam Nici inainte de Pandemie inainte Ca Sosoaca sa existe si nu ne.am injectat de dragul lui Sosoaca Sau Ca ia ne.a iluminat ,ci pentru Ca analizam tot !🤔🤨

  20. Coarda întinde coarda, daca e președinte, va fi apărată de orice, crede ea😂😂😂! Dar a uitat că FIECARE SI-O TRAGE CU MANA LUI=LUCRU MANUAL! Spor la lucru că la alegeri ți-o trag cetățenii.

  21. Mare supărare și ficați umflați la gușteri progresiști și la presa aservită puterii,că Sosoacă a strâns semnăturile necesare și va candida, că ne place sau nu ne place ,este singura alternativă pe care o avem ,la alogenii trădători ,care și-au bătut joc de țară și cetățean timp de 34 de ani, rugăm trotinetari Ong-ului Gyuri sa se abțină, eventual să bage la ghiozdan un energizant pentru vacse calma

  22. Vai, vai, vai! Dar cine are curajul sa o infrunte pe Dihania Sosoaca? Nu cred sa existe cineva care sa aiba curajul sa o infrunte pe aceasta vajnica luptatoare de Sumo.

  23. ‘Realism’, vestea proastă (pentru toți) este că situația financiară și geostrategică a României nu permite a se ieși din paradigma ‘to-do list’.

  24. Multi din astia care va legati de greutatea Doamnei Avocat daca ar slabi vreo 20 30 de kg si a.ti avea ocazia sigur i.ati da o limba in ceasca,hai lasati!

  25. Ma adresez autorului articolului….descrii numai ce vrei tu…lucruri derizorii….
    Ia si alimenteaza presa cu mesajul Dianei, analizeaza-l punct cu punct si sa vedem ce iese….
    Arunci trei informatii de gaga, platesti 4 troli (le dati tot 1400 ca candva …..) si gata …ti-ai facut treaba de propagandist…

  26. O ucide diabetul nu altceva.Cucoana asta vrea sa starneasca mila pentru voturi.Se da Vadim,care si el „a fost ucis” de oculta. Isi traieste degeaba viata Sosoaca.Sa fii mereu o ipocrita,sa emiti mereu conspiratii,are sigur ceva la cap.Isi creaza singura conflicte in mintea made in Rusia.

  27. Ba Imre, esti limitat daca ai impresia ca si altii au gandurile tale.Da-i tu limbi in galeata cat vrei.

  28. Hai hai nu fiti rusinosi stim cu totii Ca neocomunistilor si votantilor lor super busterizati (doza maxima de vaccinuri,antipandemice)le plac grasutele cu COAFURA IMPORTANTA ,tafnoase si Doamne bine!De tinut cont,Doamna Sosoaca nu apeleaza la chirurgia estetica,motivi pentru care chiar merita un vot!

  29. X, chiar și dacă, prin absurdul cel.mai absurd, Marea Matahală ar ajunge Președinte al României, ai să fii șocat să vezi cu ce viteză începe să lingă bucile amerloce, de unde vin tone de bani! Ca și Năstase, care se jura că FMI nu va mai face legea în România dacă iese PDSR, și care a început să cînte numai aria FMI NE DĂ PARAUA ,imediat ce a primit confirmarea în post!
    Și ea, și Simion, cîntă melodii antiglobaliste doar ca să își crească cota de arginți primiți mai tirziu de la globaliști!
    Dar tu, bietul de tine, chiar crezi poveștile cu lupta antiglobalistă a așa-zișilor SUVERANIȘTI! Mai pune mîna pe-o carte!

  30. @Imre
    Doamna Sosoaca cum ii zici tu, nu apeleaza la chirurgia estetica pentru ca nu are (de) unde primi estetica. Oricat ar taia-o chirurgii, nu vor putea sa o faca decat mai hidoasa decat este acum. Mai bine asa sa ramana , cu infatisarea ei de luptator japonez de Sumo categoria grea. Macar ar seamana cu ceva cunoscut.

  31. Vorbim despre un membru al parlamentului, un oficial roman. Ce face SPP? Ce face SRI?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.