Despărțire cu umilință publică „pentru că se poate“

Cotidianul: De ce Liviu Dragnea a reacționat ca și cum ar vrea să termine nu oricum cu Grindeanu, ci umilindu-l public?

Radu Magdin: Răspunsul politic balcanic este „pentru că poate“. Răspunsul politic: ca strategie. Face parte dintr-o strategie de manifestare clară a puterii în partid, dar şi a marcării unei tutele asupra oricărei viitoare guvernări.

Dar la consecinţe de ce nu se gândeşte? Dragnea pierde şi dacă îl debarcă pe premier şi dacă nu l-ar fi debarcat.

Consecinţele de imagine sunt pe moment secundare pentru conducerea PSD, fiind mai important ca premierul, actual sau viitor, să înţeleagă exact cine şi în ce condiţii conduce.

Oare Liviu Dragnea se va împăca vreodată cu ideea că este doar preşedinte de partid, nu și premier?

Asta e o chestiune care ţine de resortul intern al domnului Dragnea, la care niciun analist nu are un răspuns corect.

Este prima dată când aflăm că un partid vrea să-şi debarce premierul, dar nimeni nu ştia de ce nici măcar cu o zi înainte.

Logica e una de putere, nu una de guvernare: orice cabinet merită mai mult de șase luni pentru a-şi arata abilităţile.

Grindeanu unde a greşit? În guvernare, sau în felul de relaţionare cu Dragnea trebuie să căutăm cauza?

Guvernarea e un joc de echipă, responsabilizarea, la fel. Problema percepută e una deci mai degrabă de relaţionare cu leadershipul partidului şi apropiaţii acestuia.

Să fie infantilism felul în care a procedat, scoţându-i pe miniştri la tablă, iar pe prim-ministru punându-l la colţ, pe coji de nucă?

E o manifestare simplistă, pură şi dură, a autorităţii politice, nu trebuie căutate, în opinia mea, mari subtilităţi în spate, ele nu s-au văzut nici în execuţie.

Dar dacă Dragnea reacţionează astfel, visceral, pentru că ştie că situaţia sa din partid nu mai este atât de sigură? Respectiv, preşedinte al PSD şi-ar dori să fie şi alţii. Chiar cu şanse. Vezi cazul Firea.

Nu e în interesul Gabrielei Firea să-l conteste acum pe Dragnea, combinaţia de lider PSD şi candidat la Preşedinţie nu a fost una fericită în tărâmul social-democrat, cu excepţia notabilă a lui Iliescu. Dacă Firea ţinteşte 2019, e mai util pentru ea să îl lase pe Dragnea să îşi facă „prietenii“ şi „popularitate“ pentru acţiunile majorităţii parlamentare şi ale guvernării.

Dacă Dragnea îl debarcă pe Grindeanu, următorul premier va fi decis clar de Iohannis?

Da, dar alegerea va fi tot din PSD. Rămâne de văzut dacă preşedintele va refuza prima propunere de la PSD sau dacă va permite un candidat mai slab, special pentru a ajuta PSD să se facă de râs.

Cum vi se pare actuala atmosferă din PSD, felul în care reacţionează partidul în această nouă situaţie de criză?

Partidul, pe moment, mocneşte. Însă în lipsa unui contestatar oficial la Dragnea, e foarte posibil să fie un caz de „put up and shut up“, când lumea va merge spre unanimitate, în timp ce nemulţumirile sunt în creştere.

Și dacă partidul se trezeşte, iar oamenii constată că s-ar înţelege mai bine… separaţi?

Nu e posibilă o scindare a PSD în perioada imediat următoare. În opinia mea, un partid nu se împarte cu uşurinţă când e la guvernare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.