Am auzit adesea numeroşi intelectuali de anvergură, aparţinând unor domenii diferite, exprimându-şi o părere ce părea trasă parcă la indigo în legătură cu realităţile româneşti din cele mai diverse instituţii, atât centrale şi locale, care le apăreau tot mai des ca fiind afectate de haos, harababură şi chiar dispute artificiale surde. „Ferească Dumnezeu de o catastrofă naturală sau de un eveniment tragic de amploare pentru că, din cauza asta, vom plăti un preţ uriaş la nivelul întregii ţări!”, spuneau ei tranşant, opinie ce nu putea să nu te pună pe gânduri. Deşi pare paradoxal, cred că şi unii dintre cei ce conduc atare instituţii gândesc la fel, şi tot la fel ca şi cunoscuţii mei fac aceaşi rugăciune la Cel de Sus pentru că ştiu ei ce ştiu. Poate alţii nu gândesc la fel, fiind ameţiţi de exerciţiile prezentate copios la televiziuni în care se arăta cât de repede şi de eficient sunt anihilaţi nişte terorişti proşti ca noaptea care iau ostatici în nu ştiu ce instituţie ori nişte gangsteri care luau cu asalt o bancă ce impunea dobânzi uriaşe, însă oamenii „bine instruiţi şi excelent dotaţi” îi anihilează în doi timpi şi trei mişcări; sau cât de bine acţionează autorităţile centrale ori locale în cazul unui incendiu uriaş la un mare obiectiv industrial (de pe hârtie, evident, pentru că în realitatea nu mai avem aşa ceva!), ce exemplară colaborare există între ele, ca o condiţie a succesului acţiunii respective. Etc.
Cum se întâmplă mai mereu, de ce ţi-e frică nu scapi – ăsta mi-a fost gândul imediat după catastrofa aviatică din Munţii Apuseni, când am văzut cum miniştri şi şefi de instituţii centrale sau judeţene, care trebuiau să fie siguri pe ei, prompţi în gândire şi exacţi în acţiunile promovate, bâjbâie, fiind în realitate nişte ipochimeni, în cel mai bun caz, dacă nu chiar nişte impostori profesional. Există o vorbă potrivit căreia într-un om căzut nu trebuie să dai, dar, ca s-o respecţi în cazul zâmbăreţului etern care este fostul ministru de Interne Radu Stroe, ea, vorba, nu are cum să se aplice, după ce l-am auzit făcând declaraţii penibile şi ruşinoase pentru postul pe care-l deţinea şi pe care l-a dezonorat cu nonşalanţă sau inconştienţă demne de alte cauze. Capac l-a pus textul prin care-şi anunţa, culmea!, „demisia de onoare”, el, care nu ştie ce înseamnă onoare şi demnitate, el care nu a înţeles nimic din tragedia în care au murit, probabil cu zile, doi oameni de valoare întrucât în ministerul pe care-l coordona domnea harababura, nu exista un cap limpede care să conducă o celulă de criză, dacă nu prevăzută oficial, măcar una constituită ad-hoc. El, care era ministru de Interne, adică un minister cheie în asigurarea bunului mers într-un stat democratic, civilizat, se întreba retoric prin geamul întredeschis al limuzinei prezidenţiale: „Ce celulă de criză?”. Demisia şi-a pus-o într-un cui prin care credea că repară „onoarea şi demnitatea pompierilor”, când nimeni cu scaun la cap nu incriminase această unitate de elită a ministerului său, aruncând, totodată, asupra altora vina lipsei localizării epavei avionului. Da, până la un punct, adică până acolo unde apare limpede amatorismul cu care Stroe şi subordonaţii săi s-au comportat, invocând lipsa de cooperare a STS, acesta fiind, din păcate, un fief băsescian, care se sustrage în mod ordinar responsabilităţilor directe ce-i revin! De aici şi teama firească potrivit căreia Băsescu va da cu „Persil” peste STS.
„Cum e turcul şi pistolul!”, zice o altă înţeleaptă vorbă românească şi o aduc în discuţie gândindu-mă la textul halucinant prin care Ion Burlui, ex-comandant al ISU, care are grad de general de brigadă – adică acelaşi grad pe care-l avea Dwight Eisenhower, cel care a comandat cu competenţă şi înţelepciune debarcarea aliaţilor în iunie 1944 -, îşi justifica tembelismul de care a dat dovadă după aceeaşi catastrofă. E un alt text demn de Bulă, ce confirmă temerea atâtor minţi lucide din ţară! Deşi cei ce dau dovadă de realism şi bun-simţ vorbesc despre rolul nefast al acestei nulităţi absolute care deţine portofoliul Transporturilor şi răspunde la numele Ramona Mănescu, premierul Ponta tace mâlc, ascunde gunoiul sub preş, de parcă ROMATSA este coordonată de şeful măturătorilor pe Capitală, ţinând morţiş să treacă la un nou război subteran cu Băsescu. Este un comportament tipic pentru cei neracordaţi la crudele realităţi româneşti de azi, cocoloşite, tolerate sau încurajate prin atitudini tipic infantile şi care iarăşi justifică ruga la Dumnezeu să ne ocrotească după ce ne-a pricopsit cu acest sinistru deceniu politic băsescian.
În fine, să fim cinstiţi până la capăt: dacă nu erau acei moţi, bravi, cu suflet uriaş, solidari şi plini de omenie până la sacrificiu de sine, care au salvat ceilalţi cinci pasageri din avionul prăbuşit, neprofesionalismul oficialităţilor ar fi provocat alte noi suferinţe şi durere.
Dar asemenea specimene nu sunt doar în guvernarea actuală! Să ne amintim în trecere acel predecesor al lui Radu Stroe, Traian Igaş, cel care spune că are două facultăţi, dar despre care zic unii că şi-a dat Bacul la 24 de ani, vârstă la care tinerii profesori îşi dădeau definitivatul, iar inginerii îşi terminau stagiatura. Este fostul ministru de Interne portocaliu „complect”, despre care un ziarist nota că „stâlceşte la fiecare două cuvinte cel puţin alte trei”; acel autentic „branconier” al limbii române, care ne spunea doct că „francezii FACE ceva pe MCV nostru”. Este acelaşi Igaş care, atenţie!, deţine preşedinţia Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO şi nu cred că există o bătaie de joc mai mare faţă de marea instituţie de cultură patronată de ONU decât să pui un atare individ anticultural să ne reprezinte ţara în legătura cu ea! Performanţă demnă de regimul stalinist de după 1945!
Închei aceste rânduri triste pe linia editorialului semnat de Cornel Nistorescu, transcriind opinia tulburătoare a două eleve de la Liceul „Lovinescu” din cartierul bucureştean Drumul Taberei întâlnite într-un magazin din zonă, care comentau faptul că Aurelia Ion, tânăra decedată în catastrofa din Apuseni împreună cu pilotul Adrian Iovan, a fost găsită cu lacrimile îngheţate pe obraji. Spunea una dintre ele: „Îţi dai seama că este vorba de titlul unei tragedii antice?”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.