„Dezinformarea”, o carte bombă scrisă de un general controversat

Continuăm să vă prezentăm câteva fragmente dintr-o carte de excepţie, „Dezinformarea”, volum (anunţat pentru publicare în 2013, în SUA) bazat pe amintirile generalului DIE Ion Mihai Pacepa, cel mai celebru defector român din toate timpurile. În acelaşi timp (pentru cei mai puţin informaţi), vom căuta să completăm analiza “dezinformării”, unde este necesar şi unde considerăm că trebuie să aducem unele lămuriri.

Am vorbit în introducerea primului episod, despre rădăcinile sovietice ale dezinformării ca unealtă a serviciilor secrete GRU şi Speţnaz, nu numai despre maşinaţiunile fostului KGB (FSB). Pentru a se pune în practică eficient “maskirovka” (termenul consacrat pentru dezinformare în cadrul serviciilor secrete) sovieticii au creat în cadrul Statului Major Sovietic, Direcţia Principală de Camuflaj Strategic (GUSM), care folosea ca surse de răspândire a dezinformării reţeaua de agenţi GRU şi Speţnaz (serviciile secrete ale armatei). GUSM avea planuri pe termen lung şi desfăşura operaţiuni strategice pe timp de pace şi de război.

Deasemenea, credem că este important să vă redăm şi câteva din părerile unor personalităţi americane de marcă, referitoare la acest volum. Iată cum comentează cunoscutul jurnalist, scriitor, câştigător a numeroase premii, David Kupelian, demersul scriitoricesc al generalului Pacepa :

“DEZINFORMARE”. Chiar şi numai sunetul ciudat al acestui cuvânt ne duce cu gândul la maşinaţiile lugubre ale KGB, la campaniile de propagandă şi asasinate, la comunismul cu mii de feţe ce a rescris istoria în stil orwellian şi la toate intrigile de capă şi spadă ale Războiului Rece. Această poveste nu este despre trecut. Se petrece acum şi aici, în America, unde un nesfârşit şir de dezinformări continuă să ne potopească, otrăvindu-ne dialogul national, cultura, şi adevărata identitate ca naţiune şi popor.

Eduard Ovidiu Ohanesian

Dezinformarea – Ion Mihai Pacepa – episodul 2

Ca fost ambasador, şi ulterior din poziţia de şef al departamentului responsabil pe relaţia cu partidele conducătoare din ţările comuniste, al Partidului Comunist Sovietic, Iuri Andropov şi-a întins antenele în plan extern. A extins politica lui Hrusciov de defăimare a indivizilor indezirabili ( portretizare lor ca infractori prin schimbarea trecutului), lideri politici şi religioşi intraţi în dizgraţia Kremlinului, ca Papa Pius al XII-lea şi preşedinţii Statelor Unite, ajungând până la defăimarea unor întregi mişcări religioase sau chiar ţări.

Sionismul, Israelul şi Statele Unite au fost principalele sale ţinte.

Andropov şi-a început cei 15 ani fără precedent ca preşedinte al KGB, la scurt timp după înscenarea făcută Papei Pius al XII-lea, după ce a adus din nou anti-semitismul la modă, cu numai câteva luni înainte de războiul de şase zile arabo-israelian din 1967 în care Israelul a umilit cei mai importanţi aliaţi ai Uniunii Sovietice din lumea arabă Siria şi Egiptul. În acele zile, guvernele celor două ţări erau conduse de consilierii sovietici. Noul preşedinte al KGB a decis să repare prestigiul Kremlinului, umilind la râmdul lui Israelul. Către sfârşitul acelui an, Andropov a introdus noi săgeţi otrăvite în tolba kaghebeului, prezentând Sionismul în stil nazist şi deturnând aeronavele El Al. Înainte de sfârşitul anului 1969, teroriştii palestinieni antrenaţi la şcoala de operaţiuni speciale Balashikha, din estul de Moscovei, au deturnat primul lor avion El Al şi au aterizat în Algeria, unde au ţinut 32 de pasageri ostatici timp de 5 săptămâni. Deturnarea a fost planificată şi coordonată de Departamentul al 13-lea al KGB , cunoscut în jargonul spionajului din blocul sovietic drept Departamentul pentru Afaceri Umede (umed fiind pentru KGB un eufemism pentru sângeros). Pentru a ascunde mâna lungă a KGB din această afacere, Andropov a băgat la înaintare Frontul de Eliberare al Palestinei (creat şi finanţat de KGB) care şi-a asumat întreaga responsabilitate în operaţiunea de deturnare.

Isteria generată de acea operaţiunea teroristă l-a convins pe Andropov că deturnarea aeronavelor este arma viitorului şi şi-a extins operaţiunile de deturnare de la aeronavele israeliene către toate ţintele zburătoare “sioniste”. Pe parcursul următorilor doi ani, numeroşi terorişti palestinieni (antrenaţi de KGB) şi-au asumat alte 13 deturnări de aeronave cu pasageri israelieni şi occidentali, inclusiv aruncarea în aer a a cursei SwissAir, când au murit 47 de pasageri şi echipajul.

Uriaşul “succes” politic produs de atacarea avioanelor sioniste l-a împins pe Andropov să diversifice execuţiile publice împotriva sioniştilor, în aeroporturi, gări şi alte locuri publice. Dr. George Habash, marioneta lui Andropov, liderul Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei şi un fanatic marxist, a exprimat cel mai bine noua tactică teroristă : ”Uciderea uni evreu în afara frontului este mult mai eficientă decât uciderea a 100 de evrei pe câmul de luptă, pentru că atrage mai mult atenţia”. Cele mai importante operaţiuni anti-sioniste de care a fost responsabil KGB cât timp am fost în România sunt :

atacul asupra aeronavei El Al de pe aeroprtul din Atena, în decebrie 1968;atacul asupra biroului El Al de la Zurich din februarie 1969;atacul armat împotriva biroului El Al din Atena din noiembrie 1969, soldat cu un mort şi 14 răniţi;atacul din aeroportul Ben Gurion din 30 mai 1972, soldat cu 22 de morţi şi 76 de răniţi;atacul asupra unui tren la Viena, în septembrie 1973;atacul cu bombă de la un cinematograf din Tel Aviv din decembrie 1974, soldat cu 2 morţi şi 66 de răniţi;atacul asupra unui hotel din Tel Aviv din martie 1975, soldat cu 25 de morţi şi 6 răniţi;atacul cu bombă de la Ierusalim din mai 1975, soldat cu 1 mort şi 3 răniţi; atacul cu bombă din Piaţa Sion din Ierusalimdin 4 iulie 1975, soldat cu 15 morţi şi 62 de răniţi;atacul de la aeoportul din Bruxelles din aprilie 1978, soldat cu 12 răniţi;atacul asupra avionului El Al în Paris din mai 1978, soldat cu 12 răniţi.

În 1972, maşinăria de dezinformare a lui Andropov lucra din plin pentru a convinge lumea islamică că Israel şi Statele Unite intenţionează să transforme restul lumii într-un fief sionist. Conform lui Andropov, lumea islamică era un mediu în care comunitatea KGB putea cultiva ura virulentă împotriva Americii, sentiment crescut din bacteria doctrinelor marxist-leniniste. Antisemitismul islamic era profund, iar mesajul era simplu : musulmanii au înclinaţie către naţionalism, patriotism dus la extrem şi victimizare. Andropov a decretat că “noi” ar trebui să-i facem să simtă greaţă doar gândindu-se la “Consiliul Înţelepţilor Sionului” (reprezentând congresul american), al cărui scop unic era ca evreii să cucerească lumea. “Terorismul şi violenţa împotriva Israelului şi Americii trebuie să izvorască natural, din fervoarea antisemită a musulmanilor”, explica Andropov.

În 1972, Departamentul de Informaţii Externe (DIE) român a primit de la KGB tranducerea în limba arabă a Protocoalelor Înţelepţilor Sionului împreună cu un material documentar, deasemenea în arabă, “dovedind” că Statele Unite era o ţară sionistă a cărui unic scop era transformarea Islamului într-un fief evreiesc. DIE a primit ordin să disemineze discret documentele în ţările islamice ţintă. În ultimii mei ani petrecuţi în România, în fiecare lună, DIE a împrăştiat mii de copii în sfera sa de influenţă islamică. În întâlnirile pe care le-am avut cu omologii mei din din serviciile secrete maghiare şi bulgare, cu care aveam relaţii strânse la acea dată, am aflat că şi ei trimeteau agenţi de influenţă similari în propriile sfere de influenţă islamică.

În 1975, Iuri Andropov a folosit Naţiunile Unite pentru a eticheta oficial sionismul drept răul suprem. Maşinăria dezinformării din blocul sovietic mergea ceas pentru a convinge liderii ţărilor lumii a treia să adopte rezoluţia ONU care declara că sionismul a fost “ o formă de rasism şi discriminare rasială “. Prezentată oficial ca o iniţiativă arabă, rezoluţia a fost în fapt, redactată la Moscova şi sprijinită de liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, omul de paie al KGB, Yasser Arafat, împreună cu unele guverne arabe prietene, Fidel Castro şi majoritatea ţărilor din blocul sovietic. Acea aşa-zisă iniţiativă arabă a fost adoptată de Naţiunile Unite prin “Rezoluţia 3379” de 72 de ţări, în fapt de o mică majoritate, având în vedere că 35 de naţiuni au votat împotrivă şi 32 s-au abţinut. ( Pentru a se spăla pe mâini, România “independentă” s-a abţinut ). Imediat, comunitatea de spionaj sovietică a lansat o campanie furibundă de dezinformare, acuzând Statele Unite şi Israelul că sunt sioniste. În decembrie 1991, la scurt timp după ce conducerea sovietelor a votat dizolvarea blocului, rezoluţia anti-semită nr. 3379 s-a abrogat cu o largă majoritate de 111 la 25. Totuşi, Naţiunile Unite au continuat să trateze Israel ca pe un inamic.

Până 2002, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a trecut 408 rezoluţii ce condamnau Israel, singurul stat membru ONU căruia i s-a refuzat dreptul de a avea un loc în Consiliul de Securitate. Numărul total de voturi împotriva Israelului până la acea dată : 55.642.