Dezvoltatorii imobiliari trag un semnal de alarmă: Cumpărătorii de locuințe, afectați de blocajul ANCPI

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a spus că responsabilitatea pentru izolarea vulnerabilităților și remedierea situației revine ANCPI și conducerii instituției.

Dezvoltatorii imobiliari trag un semnal de alarmă: Cumpărătorii de locuințe, afectați de blocajul ANCPI

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a spus că responsabilitatea pentru izolarea vulnerabilităților și remedierea situației revine ANCPI și conducerii instituției.

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) solicită Parlamentului României adoptarea de urgență a unor măsuri pentru protejarea cumpărătorilor de locuințe afectați de indisponibilitatea sistemelor ANCPI.

„Astăzi, mii de cetățeni care au respectat întocmai prevederile legii se află în imposibilitatea obiectivă de a finaliza achiziția locuinței din motive independente de voința lor. Acești oameni au semnat antecontracte, au achitat avansuri consistente, au contractat credite bancare(…)

Cu toate acestea, riscă să suporte o majorare a costului locuinței de până la 72.000 lei, exclusiv din cauza imposibilității statului de a asigura funcționarea infrastructurii informatice necesare finalizării tranzacțiilor”, conform unui comunicat de presă remis redacției de asociație.

Blocajul sistemelor informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) ridică probleme pentru românii aflați în proces de cumpărare a unei locuințe, în condițiile în care cota redusă de TVA de 9% pentru locuințe noi nu va mai fi valabilă de la 1 august.

„Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) vă adresează această scrisoare deschisă într-un moment deosebit de dificil pentru piața imobiliară și, mai ales, pentru zecile de mii de cetățeni care se află în procesul de achiziție a unei locuințe.

Începând cu data de 14 iulie 2026, sistemele informatice administrate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară au devenit indisponibile, blocând derularea normală a operațiunilor de cadastru și carte funciară, indispensabile finalizării tranzacțiilor imobiliare.

În același timp, conform Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, data de 31 iulie 2026 reprezintă termenul-limită până la care cumpărătorii care au încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare până la 31 iulie 2025 pot beneficia de aplicarea cotei reduse de TVA de 9%.

Astăzi, mii de cetățeni care au respectat întocmai prevederile legii se află în imposibilitatea obiectivă de a finaliza achiziția locuinței din motive independente de voința lor”, se arată în document.

Protejarea unor drepturi dobândite

„Acești oameni au semnat antecontracte, au achitat avansuri consistente, au contractat credite bancare, și-au organizat viața în funcție de termenele stabilite și au acționat cu bună-credință. Cu toate acestea, riscă să suporte o majorare a costului locuinței de până la 72.000 lei, exclusiv din cauza imposibilității statului de a asigura funcționarea infrastructurii informatice necesare finalizării tranzacțiilor.

Considerăm că un astfel de rezultat ar fi profund inechitabil. Nu discutăm despre acordarea unei facilități fiscale suplimentare și nici despre modificarea politicii fiscale a statului. Discutăm despre protejarea unor drepturi dobândite în condițiile legii și despre evitarea sancționării unor cetățeni care și-au îndeplinit toate obligațiile contractuale și fiscale”, se mai arată în document.

Blocajul, semnificativ

„Mai mult decât atât, efectele acestei situații depășesc cu mult interesul individual al cumpărătorilor. Blocarea unui număr semnificativ de tranzacții afectează dezvoltatorii imobiliari, instituțiile bancare, notarii publici, constructorii, furnizorii și întregul ecosistem economic construit în jurul sectorului rezidențial.

În lipsa unei intervenții legislative rapide, există riscul producerii unor efecte economice în lanț, cu impact asupra investițiilor, ocupării forței de muncă și stabilității financiare a numeroase proiecte aflate în desfășurare. Stimați parlamentari”, mai precizează Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari.

Instituțiile statului trebuie să ofere soluții

„În momente excepționale, cetățenii așteaptă ca instituțiile statului să ofere soluții echilibrate și juste. Suntem convinși că Parlamentul României are capacitatea și responsabilitatea de a identifica, în regim de urgență, mecanismul legislativ prin care această situație excepțională poate fi remediată.

Citește și: Breșă istorică la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară: Datele sustrase ar fi vândute pe internet după incidentul tehnic

În numele miilor de cumpărători afectați și al întregului sector rezidențial, vă solicităm respectuos analizarea și adoptarea, în cel mai scurt timp posibil, a unei soluții legislative care să permită menținerea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru toate tranzacțiile afectate de indisponibilitatea sistemelor ANCPI.

Nu solicităm privilegii

Solicităm echitate pentru cumpărători. Solicităm ca cetățenii să nu suporte consecințele unui blocaj administrativ asupra căruia nu au avut și nu au niciun control. Suntem convinși că protejarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în stabilitatea raporturilor juridice reprezintă un interes public major.

ADIRU își exprimă întreaga disponibilitate pentru un dialog instituțional și pentru participarea la orice consultare care poate conduce la identificarea unei soluții rapide și eficiente”, conchide URBANIS (ADIRU).

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a declarat luni, 20 iulie, la Digi24, că situația trebuie analizată după rezolvarea problemelor tehnice de la ANCPI, inclusiv din perspectiva tranzacțiilor imobiliare care nu au putut fi finalizate în perioada în care serviciile au fost indisponibile.

Sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, au fost nefuncționale începând de marți, 14 iulie, în urma unui incident de securitate cibernetică.

Duminică, 19 iulie, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a anunțat că, după incidentul de securitate cibernetică, infrastructura sa informatică se află în proces de reinstalare și consolidare.

ANCPI a mai transmis, de asemenea, că echipele tehnice ale instituției și specialiști în securitate cibernetică desfășoară activități de restaurare, verificare și întărire a măsurilor de protecție, pentru ca serviciile să poată fi reluate în condiții de siguranță.

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a spus că responsabilitatea pentru izolarea vulnerabilităților și remedierea situației revine ANCPI și conducerii instituției.

„Din informațiile mele la acest moment, instituția lucrează la restaurarea tuturor datelor. Sper ca, la sfârșit, să se dovedească faptul că nu s-au pierdut date, dar este responsabilitatea instituției”, a arătat Darău.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.