Ani la rând, vreo zece, filiala autohtonă a „celei mai mari companii de servicii profesionale de consultanță și audit din lume” – PricewaterhouseCoopers România – a furnizat, contra cost, serviciul de audit financiar al Companiei AEM S.A. Timișoara. Rezultatul anual al serviciului de audit s-a concretizat cu opinia „fără rezerve asupra activității economice desfășurate”. Prin mintea celor mai buni autori de scenarii hold-up și de tunuri financiare nu putea să treacă ideea că la AEM Timișoara, una dintre cele mai faimoase întreprinderi din Romania, se derula anual o fraudă care, la final, avea să însumeze zeci de milioane de euro.
Realitatea, după cum avea să iasă ulterior la iveală, a fost alta decît cea certificată de PWC. La adăpostul opiniei „fără rezerve asupra activității economice” s-a ascuns managementul fraudulos al unui grup infracțional organizat, compus din membri ai executivului Societății Comerciale AEM S.A. din Timișoara. Este vorba de un grup condus de Olimpia Moica, fost președinte al directoratului companiei prejudiciate cu peste 40 de milioane de euro.
Metoda folosită pare ingenioasă și oarecum clasică. Grupul infracțional, organizat de Olimpia Moica și de soțul acesteia Ioan Moica, cu complicitatea a peste 60 de angajați ai companiei a falsificat situația economică reală a societății. Frauda era destul de simplă. Olimpia Moica repartiza către membrii grupului premii enorme pentru merite deosebite și diverse alte stimulente pentru producție și performanțe economice, inexistente și contabilizate în fals.
La rândul lor, membrii grupului returnau în conturile familiei Moica aproximativ 80 de procente din sumele primite, pe baza unor contracte de împrumut fictiv. Aproape toate lichiditățile societății au fost folosite în acest scop. Iar sumele pentru funcționarea societății AEM au fost create prin credite, prin neplata furnizorilor, precum și cu complicitatea unor clienți care au plătit în avans o marfă inexistentă.
Ca să nu se declanșeze nici o alarmă, pe toată perioada derulării fraudei, au fost menținute aparențele unei societăți profitabile și a unui important și respectabil contribuabil. Cu o rigoare matematică, doamna de fier de la AEM a achitat toate obligațiile financiare față de stat.
Auditul situațiilor financiare si emiterea fără rezerve a opiniilor de către „PricewaterhouseCoopers” – ROMÂNIA a protejat frauda. Așa cum rezultă din dosarul depus la organele judiciare competente, existau suficiente elemente pentru a se putea sesiza premisele de comitere a unei fraude și a unor nereguli grave care au afectat echilibrul financiar al societatii, credibilitatea si continuitatea activității acesteia. Ani de zile, auditorul nu a sesizat inexistența producției și a stocurilor raportate si înregistrate în evidențele contabile. Ca într-un film despre Madox, erau înregistrate și operațiuni comerciale fictive. Iar PWC a girat managementul fraudulos al unei conduceri executive, soldat cu un prejudiciul uriaș.
Spre surprinderea tuturor, fostul executiv de la AEM a fost stopat exact în perioada în care pregătea împingerea societății în insolvență și faliment. Probabil argumentul de bază era „concurența acerbă de pe piața românească”.
În ultimul moment al derulării acestei mari escrocherii, Consiliul de supraveghere a dispus verificarea stocului de produse finite, validat și de PWC. Mega surpriză! La AEM, era o lipsă din gestiune a aproximativ 800.000 de contoare, contabilizate în fals ca producție finită. Este inexplicabil cum persoanele desemnate de PWC cu inventarierea stocurilor nu au putut să constate această lipsă și să observe falsificarea situației economice de la AEM.
Serioase semne de întrebare se ridică și în legătură cu lipsa de reacție a băncilor implicate de familia Moica în operațiunea de spălare a banilor: Aveau loc nenumărate retrageri și depuneri de sume în numerar, respectiv de transfer, a acestora în conturi deschise la bănci din Austria, Canada, Spania și alte țări. De asemenea, au fost operate și depuneri directe la bănci din străinătate, cu prilejul deplasărilor efectuate în exterior (Italia, Turcia ș.a.) de membri ai grupului infracțional.
Relativ la transferul banilor în conturi externe, surprinde și lipsa de reacție a Oficiului pentru prevenirea spălării banilor, deoarece valoarea sumelor cu care s-au efectuat operațiuni în numerar a generat comentarii printre funcționarii băncilor și chiar în mediul unor autorități publice locale, care s-au mărginit să se lamenteze că „situația este cunoscută sus la București”.
Consiliul de supraveghere a constatat frauda, a convocat A.G.A., în vederea revocării directoratului și a trimiterii cazului în justiție pentru stabilirea vinovăților. Persoanele implicate, potrivit vinovățiilor ce vor fi stabilite de organele judiciare sesizate.
După tunul discret dat la AEM, noua echipă managerială a luat măsurile necesare relansării activității. Totul se desfășoară în parametri normali, urmînd să înceapă și recuperarea prejudiciilor aduse patrimoniului companiei.
Întrebarea de final care se pune este dacă frauda enormă de la AEM a fost doar o rețetă inventată de echipă managerială constituită în grup infracțional organizat sau este vorba de un virus încă nedepistat care decimează și alte companii românești ?
Oamenii sunt slabi, in mod normal cei care comenteaza acum, trebuiau sa comenteze mai demult … poate se destepta actionariatul mai repede!
Tangential lumea vorbea prin targ dar nu a fost suficient!
Fara sa fac un audit n-as putea sa accept ca domana sa fie manager general, sotul manager de productie, fiul la fel in conducere si sotia fiului lucra la PWC. Bai actionarule ai dormit in pantofi si ti-a placut cand doamna facea temenele la PSD …