DNA îl cercetează pe Stoia și în cazul „Bani din Fondul de rezervă al Guvernului”

Omul de afaceri Călin Stoia, fostul administrator al firmei Brantner-Vereş, arestat sub acuzația că i-a dat mită primarului suspendat al Clujului, Sorin Apostu, ca să primească preferențial contracte de la Primărie, a fost audiat din nou la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că procurorii au deschis un nou dosar penal pe numele său. Pornind de la interceptarea unei convorbiri telefonice, Stoia este învinuit că ar fi făcut trafic de influenţă pentru ca omul de afaceri argeşean Ioan Bujorel să obţină, din Fondul de Rezervă al Guvernului, sume pe care statul i le datora în urma unor lucrări efectuate pentru amenajarea unei şosele, potrivit oreidecluj.ro.

Stoia respinge însă acuzaţia.

Sursele OradeCluj.ro spun că Bujorel s-ar fi autodenunţat în ziua următoare arestării lui Stoia (11 noiembrie), fiind audiat în acea noapte la Serviciul Teritorial Cluj al DNA.

Fragment din convorbirea dintre Călin Stoia şi Ioan Bujorel, conţinut în motivarea judecătorească a arestării omului de afaceri clujean:

(…)

Stoia: Măi frate, îţi spun sincer şi să nu mă înţelegi greşit, dar suma e prea mică ca să pot să declanşez o chestie de genul ăsta, bă, haide, daţi-le la ăia un milion de euro. Înţelegi? Adică eu am nişte mecanisme prin care pot să declanşez o operaţiune de genul ăsta, dar toate astea au nişte costuri.

Bujorel: Păi normal că oamenii…

Stoia: Îs oameni serioşi, dacă spun ajutaţi-mă şi pe mine să ia ăla un milion …pentru o sută de mii nu mă dau jos din pat.

Bujorel: Da, da, atunci da, prima tranşă e de 500 de mii, următoarea e de 500, înţelegi?

Stoia: Înţeleg, de asta încerc să-ţi spun, ca să ajungi acolo în preajma lu’ number one trebuie să ajungi prin nişte oameni care au şi ei anumite valori, înţelegi? Şi ăsta vine şi spune, ce-mi iese mie la afacerea asta? O sută de mii? Sau 50 de mii, cum zici tu? Păi pentru 50 mii nu mă dau jos din pat, frate.

Bujorel: Da.

Stoia: Cam aşa funcţionează. Adică afacerea trebuie să fie suficient de interesantă ca să-i …

Bujorel: Dar normal, e normal. Deci nu e pe ochi frumoşi.

Stoia: Am înţeles. Dar sunt nişte costuri, asta încerc eu să-ţi explic ţie, că-s nişte sume la care băieţii care-i ştiu eu, care pot să influenţeze chestia asta nu se deranjează.

Bujorel: Da, asta e.

Stoia: Eu o să pun o întrebare.

Bujorel: Pune-i o întrebare şi zi care ar fi costul. Ca să ştim.

Stoia: Îţi spun acuma, 10% e întotdeauna. Ăsta-i costul. (…)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.