Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat, luni, că Robert Turcescu face ”o mascaradă”, el precizând că livretul militar atestă calitatea de cadru militar în rezervă, şi nu activ, iar cadrele în rezervă nu primesc soldă decât pentru perioadele de concentare pentru pregătire militară, conform Mediafax.
”Din câte ştiu, şi-mi aduc aminte bine, domnul Turcescu nu mai avea calitate de ofiţer în rezervă a Ministerului Apărării Naţionale. Ori, de aici până la ofiţer acoperit… Am văzut şi nişte hârtiuţe acolo prin care erau prezentate nişte cifre, mă rog”, a spus Dobriţoiu, preşedinte al Comisiei de apărare din Senat.
El a menţionat că în cazul ofiţerilor în rezervă aceştia ”primesc soldă doar în situaţia în care sunt concentraţi pentru activităţi de pregătire militară, şi numai pentru perioada respectivă”. Integral pe Mediafax
Sursa:Mediafax