Doctorat în blat

Multă lume înţelegea că PSD-Ciolacu e angajat într-un joc politic care în fotbal se cheamă blat. Unii – printre care mă aflam şi eu – credeau că blatul ar consta din faptul că Iohannis ar scoate castane din foc cu mâna PSD.

Am asistat la un joc şi mai sofisticat: Ciolacu s-a făcut preşedinte al PSD arătându-şi muşchii prin depunerea unei moţiuni de cenzură, dar a aranjat timingul jocului în aşa fel încât amânarea votului din lipsă de cvorum să fie echivalentă cu anularea moţiunii.

Căci anulare e numele situaţiei în care votul următor ar putea fi dat a doua zi după sfârşitul lumii. Lumea sesiunii extraordinare s-a sfârşit pe 31 august. Din 1 septembrie începe o lume nouă: sesiunea ordinară. PSD poate depune o moţiune nouă dacă vrea. Dar nu o să mai vrea. Cea veche s-a dus cum s-a dus lumea veche sub Potop.

Un aşa doctorat sofisticat în blat face dovada că teatrul politic de la noi a luat locul realităţilor. Orice ai crede că e real, ba chiar dramatic, în fapt este un simulacru şi o comedie. În primul rând, democraţia noastră e o comedie. Dacă te aştepţi să nu fie, nu ştii de ce îţi râde plânsul şi îţi plânge râsul.

Marcel Ciolacu a încercat un doctorat, mai întâi, la Academia de Informaţii. A urmat un an de studii doctorale, apoi a abandonat. Şi a pornit studii noi pe pielea noastră. Pe 31 august 2020 şi-a prezentat teza. Cum să propui un nou premier cu care n-ai nici în clin, nici în mânecă? Prin moţiune de cenzură.

Cum să nu ajungi la votarea ei? O pui în ultima zi a sesiunii şi aranjezi ca nu cumva să ai cvorum, cum ai mai avut, şi, apoi, a trebuit să îl învesteşti pe premierul pe care tocmai l-ai dat jos. Nu mai trebuie să-ţi dai jos propriul guvern. Doar te prefaci că vrei să-l pui sus.

Guvernul Orban ar fi căzut dacă UDMR ar fi vrut să participe la votarea moţiunii. Acolo a fost cheia de control asupra blatului.

Nu a fost înţelept din partea preşedintelui că a forţat conservarea Guvernului Orban? Acest guvern va trebui să deconteze riscant deja previzibilul haos din şcoli şi absenteismul major de la locale.

Totuşi, blatul poate continua. PSD poate pregăti parlamentarele în aşa fel încât să coboare sub 30 la sută opţiunile pro-pesediste ca să împlinească pofta ce-o pofteşte Iohannis. O majoritate care să poată schimba Constituţia.

De altfel, moţiunea de cenzură a fost concepută de doctorandul Ciolacu şi spre a contracara legenda tot mai insistentă că PSD face blat după blat cu iohanniştii. Acum e clar: nu face blat, ci susţine guvernul iohannist pentru ca viitorul Parlament să poată modifica legea fundamentală şi rolul CCR.

Ce alte semne de blat mai căutăm dacă şi noua propunere ciolacă de posibil premier avea girul Academiei de Informaţii? Nici propunerile la mişto nu mai scapă Providenţei din Pădure.

Ceea ce legenda urbană numeşte blat este concretizarea unui plan mai vechi al PPE care i-a fost comunicat fără ocolişuri lui Valeriu Zgonea de ofiţeri SRI: România nu va avea pace câtă vreme are un partid de stânga cu un scor electoral mai mare de 35 la sută.

O astfel de situaţie nu permite partidelor de dreapta să guverneze cu o majoritate clară şi, mai ales, nu dă şanse acelei majorităţi să modifice Constituţia în punctul ei referitor la Curtea Constituţională, care n-ar trebui să fie arbitrul vieţii politice româneşti, ci, aşa cum era până în 2003, doar un for politico-juridic ale cărui decizii pot fi înfrânte cu două treimi din voturile Parlamentului.

Ce urmăreşte acest blat? Condiţiile de posibilitate pentru a face din starea noastră de semicolonie cu resurse bogate slab exploatate o colonie cu resurse intens exploatate.

Modificarea din 2003 a statutului CCR sub regimul Năstase a fost pricina principală care l-a dus pe fostul premier în puşcărie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Domnule Buduca,te rog lamureste-ma,de ce este PSD, partid de stanga? De ce jigniti gratuit membrii de partid ai PSD…
    Sentințe de genul: „PNL e de dreapta!”, „PSD e de stânga!” – din punctul meu de vedere acest gen de caracterizări dau dovadă de o demagogie și ignoranță crase.Am mai multe argumente ,dar nu e cazul…Obsesia semidocţilor este sa imparta partidele,dupa modelul francez de la 1789, partide de stânga sau de dreapta,astazi o clasificare depasita
    Vorba lui Gabriel Garcia Marquez: „Eu nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Eu sunt inteligent”

  2. Hai să vorbim nimic improvizând o teorie cu Blatul. Deci domnule Buduca actualii parlamentari PSD sunt de acord cu aranjamentele sefului de partid domnul Marcel Ciolacu ca ei să se sacrifice, să NU se mai alegă. Asta ca PNL plus celelate partide ale SRI, plus grupul minorităților al SRI, plus șantajul UDMR care are liber la autonomie Secuime, dar atfel botezată pentru patriotul domn Iohannis, rezultă un număr suficient de voturi pentru modificarea Constituției. Prin noua Constituție domnul Klaus Iohannis devine președinte pe viață, președintele numește șeful SRI, șeful SRI este și prim ministrul Guvernului României, iar televiziunile se unifică și se subordonează STS cere editează și Programul Radio-TV.
    Ce ne este scris și trăim post venirea așteptaților Americani se încadrează la cucetarea: Nu-ți dori ceva că s-ar putea să ți se împlinească.

  3. Corector Votanti fara partid, asta sunteti voi cei de stanga. Si frustrati si lasi,dar culmea, rai de gura,pusi mereu pe sfada.

  4. Emile si prostia este tot un blat. V-o transmite PSD in fiecare zi. Urmati-i.

  5. În toată guwernarea opoziția a existat dar a lipsit cu desăvârșire când era mare nevoie de ei, când GCS plin cu liberali tăia și spânzura.

  6. Din pacate domnul Buduca si-a pierdut „accentul”. Acum s-a integrat unanimitatii din cafeneaua… literara. Cand nu putem explica fenomenele ne abandonam delirurilor. Poate este mai bine asa! Dupa recuperarea Romaniei numarul carcotasilor va deveni in mod natural nesemnificativ! Domnule Buduca, nu Servicii Secrete sunt cele care sustin un presedinte absurd al Romaniei, ci decidentii Summitului NATO de la Roma 2002!Ar fi bine sa meditezi asupra acestui detaliu, daca vrei sa supravietuiesti ca observator… cultural.

  7. @Zmeul:”dacă tăceai, filozof rămâneai”
    Sa spui de Corector ca e PSD-ist,inseamna ca ai o ceata permanenta in lada de zestre!
    In opinia mea,nu esti departe de Charlie,care ramane un etalon pentru postaci…

  8. Asteptam reactia in acest sens a personalitatilor marcante ale acestui partid PSD , Titus Corlatean, Serban Nicolae, Olguta Vasilescu ,Dan Nica , Marius Budai, Petre Daea, C.Stefanescu s.a. sa stim si noi cetatenii ce se intampla cu cel mai mare si important partid din Romania si DE CE ESTE LASAT SA CONDUCA ACESTI INDIVIZI CIOLACU, GRINDEANU s.a. ALIATI AI MERCENARULUI IOHANIS ?????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.