Doi experți în educație, despre ce ar însemna reintroducerea uniformei școlare: „Nu e deloc o uniformizare”/ „Contează să creștem oameni pentru societate”

Discuția despre reintroducerea uniformei școlare obligatorii este mereu prezentă în societatea românească. De altfel, un proiect de lege al PSD în Senat propune revenirea la uniforme în instituțiile de învățământ. Cotidianul a discutat cu doi experți în educație, Marian Staș și Ovidiu Pânișoară, pentru a vedea plusurile și minusurile unei astfel de măsuri.

Marian Staș, expert în educație, la inițiativa căruia a apărut și în România conceptul de școală-pilot în 2020, crede că uniformele ar trebui să fie obligatorii în școală. Acesta consideră că uniformele fac elevii să se simtă atașați de unitatea de învățământ. Staș consideră că implementarea măsurii ar trebui să ofere totuși mână liberă școlilor.

„Implementarea se poate face cu o abordare creativă din partea școlilor, adică în funcție de preferințe, specific, inventivitate, inovație, creativitate la nivelul culturii organizaționale a școlilor. Dar dacă mă întrebi da sau nu, răspunsul este da, în mod cert în momentul de față (n.r. ar trebui reintroduse uniformele).

(…)E nevoie de un anume tip de educație pentru ceea ce înseamnă cultura organizațională a școlilor, pentru ceea ce înseamnă elementele care definesc o comunitate.”

„Școala nu e făcută pentru fițe”

Totodată, Marian Staș consideră că unitățile de învățământ trebuie să aibă o „disciplină liber consimțită”. Expertul în educație crede că vestimentația din școli a trecut peste o limită acceptabilă.

„Eu sunt un om foarte deschis și înțeleg foarte multe lucruri, dar în același timp cred că în materia asta a disciplinei școlare au cam scăpat boii prin miriște, ca să zic așa. Adică este mai degrabă un cumul de fenomene care tind nu să arunce în aer procesul, dar să altereze ceea ce înseamnă o nevoie cât se poate de firească, de normală de disciplină și rigoare în cultura școlilor.

Școala nu e făcută pentru fițe, școala nu e făcută pentru blugi rupți în genunchi, școala e făcută pentru școală. Educația are rigorile ei. Sigur că pot să înțeleg anumite nevoi de deschidere, de libertate, dar ideea că uniforma nu ne ajută să ne exprimăm, nu ne ajută să fim noi, astea sunt scutiri.

(…) Anglia este o țară cât se poate de deschisă la minte, iar în Anglia uniformele există bine mersi. Nepoții noștri au 12 ani, 10 ani, au fiecare uniformele lor și toată lumea e happy și nu se plânge nimeni că vai, mi se ating drepturile.

Adică e un lucru care cred că este necesar și elevilor, și părinților, ca să învețe ceea ce înseamnă păstrarea unui registru de bună cuviință, de eleganță sobră, care e potrivit actului de a învăța.”

Ovidiu Pânișoară: Ar trebui lăsat la latitudinea școlilor și a părinților

Ovidiu Pânișoară, expert în Educație și directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București, crede că dezbaterea legată de reintroducerea uniformelor școlare este una amplă. Acesta consideră totuși că decizia dacă o unitate de învățământ introduce sau nu uniforme ar trebui să fie luată de conducerea școlii.

„Există argumente pro și contra și o să tragem o concluzie la final, dar aș vrea să pun două argumente puternice, unul pro, unul contra.

Argumentul pro ține de elementul de identificare și de identitate a unei persoane cu o instituție. Un copil care poartă o uniformă a unei instituții se simte mult mai apropiat, ca fiind parte din acea instituție și acest element de identificare cu instituția poate să fie un liant pentru pentru o dezvoltare sau pentru o înțelegere mai bună a rolului lui ca elev în acea școală.

Elementul contra ține mai degrabă de reamintirea unui trecut, pentru că uniformele erau obligatorii în perioada comunistă, deci ține pe undeva de ideea de uniformizare.

(…) Argumentele fiind pro și contra, cred că ar trebui lăsat la latitudinea școlilor și a părinților (n.r. reintroducerea uniformelor școlare).”

„Trebuie să ne concentrăm să facem din școlile noastre un element de mândrie”

Ovidiu Pânișoară crede că accentul trebuie să cadă pe a crește prestigiul unităților de învățământ românești. Acesta explică faptul că, în străinătate, să porți embleme unei universități de prestigiu este o onoare.

„Câteodată este un element de mândrie să faci parte dintr-o școală. Sunt marile școli ale lumii, marile universități, cum ar fi Harvard-ul, cum ar fi Princeton-ul, care au un însemn și lumea îl poartă cu mândrie. Ba mai sunt și turiști care trec pe acolo și cumpără haine cu acest însemn doar pentru că într-adevăr reprezintă un brand, o imagine, un element de mândrie.

Asta, pe asta trebuie să ne concentrăm: să facem din școlile noastre un element de mândrie pentru elev și atunci elevul va purta cu plăcere, va solicita chiar el să poarte o haină care să reprezinte instituția educațională respectivă. Dacă nu și dacă rămâne doar o obligativitate care este nu este înțeleasă de către copil, va fi respinsă și nu va duce la nimic bun.”

Marian Staș: Nu e deloc o uniformizare

Marian Staș consideră că introducerea unei uniforme nu ar afecta relațiile dintre elevi. Ba mai mult, dând exemplul nepoților săi care studiază în Marea Britanie, Staș susține că introducerea unei ținute standard ar transforma în bine interacțiunile dintre elevi.

„Ar fi mai bine, (n.r.interacțiuni) mai sănătoase. Fără niciun fel de problemă. Eu vorbesc din experiența directă a nepoților noștri. Este ok, nu e deloc o uniformizare, este vorba de ceea ce înseamnă apartenența la spiritul unei instituții, de ceea ce înseamnă respectul reciproc și respectul față de instituții.

Eu văd în primul rând dimensiunea pedagogică, educativă a acestui proces. Mai multe fițe și mai mulți blugi rupți nu înseamnă educație de bună calitate. Asta înseamnă orice altceva, numai școală nu e, educație nu e”, explică Marian Staș.

„Sunt soluții care împacă și capra, și varza”

Staș spune că uniformele nu trebuie neapărat să aibă aspectul vechi. Acesta a dat exemplul unor uniforme simple, dar care își îndeplinesc scopul scontat. Expertul în educație crede că uniforma nu ar trebui decontată complet de stat, ci costul acesteia ar putea fi redus prin alternative.

„Dacă sunt de acord cu suportarea integrală a costului de către stat? Nu. Deloc. Poate să fie de pildă, uite îți dau un exemplu, să zicem 20% familia, 80% statul sau 40% familia, 60% statul. Dar moca nu sunt de acord sub nicio formă cu așa ceva, pentru că nu e corect.

Există alternative, spre exemplu, uite, am văzut la o școală o chestie foarte, foarte frumoasă. Ce-au făcut? Au cerut copiilor să vină cu tricouri albe unde aveau pe piept logoul școlii. Și uite uniforma. Foarte tare!

Adică sunt soluții foarte deștepte, foarte ingenioase, care împacă și capra și varza. Deci pe de o parte asigură un spirit de instituție și în al doilea rând nu încremenește și nu regimentează”, explică Staș.

Pânișoară: Atunci ai câștigat bătălia

Ovidiu Pânișoară crede că uniforma nu ar împiedica elevii să facă diferențe de statut. Expertul consideră că atenția ar trebui fi îndreptată către educarea copiilor să accepte oamenii indiferent de statutul social sau alte atribute ale sale.

„Nu va schimba nimic între elevi, încă o dată vă spun. Închipuiți-vă că introduci uniformă, dar unul dintre elevi vine cu adidași din piață și celălalt vine cu adidași de 2500€. Nu credeți că se va observa diferența? Unul dintre elevi este tuns de părinți acasă, celălalt este tuns de către un hair stylist și iarăși, nu credeți că se va observa diferența?

Nu poți să uniformizezi, n-ai cum! Totul constă în educație. În momentul în care ai educat copilul să se poarte frumos cu ființa de lângă el, oricum ar fi: mai bogată, mai săracă, mai urâtă, mai frumoasă, mai scundă, mai înaltă, nu contează, să știe să o trateze cu respect, atunci ai câștigat bătălia.”

„Contează să creștem oameni pentru societate, nu să creștem doar roboți, specialiști”

Ovidiu Pânișoară povestește o situație de la o inspecție de acum câțiva ani. Expertul în educație a arătat cum a reușit o profesoară să-și facă elevii să nu discrimineze.

„Am fost la o grădiniță în inspecție de grad, cu mulți ani în urmă, și la un moment dat era o o probă, i-a scos la mișcare și era o probă să alerge, să dea o ștafetă la capăt era cineva care bătea palma și erau două echipe împărțite. Iar unul dintre copii avea un deficit de intelect major. Acesta a picat într-o echipă. La final, când a fost rândul lui să alerge spre coechipier să bată palma să se întoarcă, să dea ștafeta, copilul respectiv a luat-o în altă direcție. Și evident că a pierdut tot timpul pentru echipa lui. M-am uitat ce se întâmplă la echipă.

O fetiță s-a desprins din echipă, s-a dus după el, l-a luat de mână și fără să-l certe, fără să-l bruscheze, vorbindu-i frumos, cald, l-a condus să bată palma, s-a întors cu el în echipă și evident că echipa lui a pierdut, că ceilalți au terminat treaba. Educatoarea a dat steluțe în piept celor care câștigaseră, fără să țină cont că această echipă pierduse ca urmare a acestui elev cu cerințe educaționale speciale.

Echipa care a câștigat evident se bucura. Atenție, copii de grădiniță! Și în momentul în care, după câteva secunde de bucurie, au văzut că ceilalți erau morcoviți, erau mohorâți, pentru că pierduseră, șeful echipei a făcut semn celorlalți: Gata, ați terminat! Și nu s-au mai bucurat nici ei, ca să nu-i supere pe colegii lor.

Am zis: Asta înseamnă educație! I-am zis educatoarei: Eu nu mai am de ce să mă uit în continuare, nu mai… adică dumeavoastră sunteți fenomenală! Dumneavoastră aici, ați crescut oameni. Dați-vă seama că eram undeva în vârful dealului…

Niciun copil nu s-a supărat pe cel cu cerințe speciale că a stricat jocul, niciun copil nu s-a supărat pe el, iar cei care au câștigat și-au domolit bucuria ca să nu-i supere pe colegii lor care au pierdut. Aici este educația!

În momentul în care vom crește și vom avea timp în școală pentru educație… Noi avem doar timp pentru informare, doar timp pentru asimilare de cunoștințe, dar pentru educație, să crești oameni, nu ne interesează… Dar oamenii ăștia vor fi cetățenii societății, nu-i suficient să fie profesioniști la locul de muncă, el va merge pe stradă, se va purta într-un fel sau altul cu ceilalți oameni. Deci contează să creștem oameni pentru societate, nu să creștem doar roboți, specialiști.

Și acest copil, dacă el are această capacitate de a înțelege lumea de lângă el și a-l respecta pe celălalt, cel cu adidași scumpi n-o să-l umilească pe cel cu adidași luați din piață și vor fi două ființe umane. Se poate acest lucru. Educația reușește atunci când îi dai profesorului puterea să facă asta”, susține Pânișoară.