Doi medici rezidenţi, puși sub acuzare în dosarul stimulatoarelor

Parchetul General a anunţat joi că a dispus plasarea sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile, a doi medici rezidenţi de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi acuzaţi de luare de mită, în dosarul refolosirii stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, cei doi sunt angajaţi ai Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, acuzaţiile fiind de luare de mită, respectiv luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

„În mod concret, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate, în cabinetele din cadrul Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe ‘Sf. Spiridon’ Iaşi, aceştia au primit diferite sume de bani, cu titlu de mită pentru activităţile prestate. Printre obligaţiile pe care inculpaţii trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără şi aceea de a nu mai exercita profesia de medic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe ‘Sfântul Spiridon’ Iaşi, precum şi în nicio altă unitate medicală din reţeaua de stat”, transmite Parchetul.

Medicul cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi este cercetat penal, în stare de arest preventiv, pentru abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

„În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii.

Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.

Tot în acest dosar, sunt cercetaţi şi alţi medici de la spitalul din Iaşi, dar şi un fost manager de spital, acuzaţi că l-au ajutat sau i-au furnizat cardiologului Dan Tesloianu stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Iata o stralucita ocazie ca medicii rezidenti sa-si continue rezidentiatul in spatele gratiilor. Vor putea deveni doctori in impletit lavete si maturi, sau tras la rindea cum facea Dragnea……[Rumburak]

  2. Silabisiti voi greu. Asa cum am scris de multe ori si nu ati postat, acum chiar Deep State poate confirma ca sangele vaccinatilor este MOARTEA lichida. Cenzurarea adevarului va condamna la SPANZURATOARE si IAD !
    ,,Deep State stocheaza sânge nevaccinat. Departamentul de Stat „Deep” stochează sânge necontaminat sau fără vaccin într-un buncăr frigorific undeva în centrul Pensilvaniei, aparent pentru a fi folosit în cazul unei urgențe naționale, a declarat o sursă a Comandamentului cibernetic al armatei americane. ARCYBER a interceptat e-mailuri în care Dr. Richard Otto, director medical al Biroului de Servicii Medicale, i-a scris lui Antony Blinken că „Fântâna” este în siguranță și deținea 50.000 de litri de sânge „necontaminat” de la donatori nevaccinați. E-mailul spunea că sângele existent ar trebui să fie distrus și înlocuit la fiecare 35 de zile – sugerând că, din motive necunoscute, este păstrat întreg și refrigerat în loc de congelat. O altă corespondență interceptată făcea aluzie la locația fântânii. Pe 15 februarie, dr. Cary Fowler, trimis special pentru securitatea alimentară globală, l-a întrebat pe Otto
    într-un e-mail dacă 50.000 de halbe sunt „suficiente pentru noi toți” și dacă a cercetat locuri dincolo de „ceea ce avem în Pennsylvania”. Interesul Deep State de a obține sânge nevaccinat a stârnit curiozitatea armatei, deoarece regimul ilegitim Biden a insistat ferm că sângele vaccinat și nevaccinat sunt la fel. FDA a spus: „Ei spun minciuni publicului, dar stocheaza doar sânge de la donatori nevaccinați – pentru că Deep State, cel puțin cea mai mare parte, este nevaccinată. Știm că Anthony Fauci, Deborah Birx și Francis Collins au fost nevaxați, conform testelor când au fost arestați.””

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.