Dorinel Munteanu a semnat cu Sepsi OSK

Clubul de fotbal Sepsi OSK a ajuns la un acord cu Dorinel Munteanu pentru postul de antrenor principal, a anunțat, marți seara, gruparea din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Tehnicianul în vârstă de 56 de ani a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2026, cu opțiune de prelungire pe încă un an, a precizat sursa menționată.

Dorinel Munteanu a mai pregătit în cariera sa echipe precum CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, ”U” Cluj, FCSB, FC Dinamo București, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, Qabala, Astra Giurgiu, Zakho, Concordia Chiajna și CSM Reșița.

La 30 decembrie anul trecut, Dorinel Munteanu părăsea banca tehnică a echipei Oțelul Galați, la trei ani și jumătate de când o preluase. În această perioadă, gruparea roș-alb-albastră a reușit două promovări succesive, revenind în Superligă și a jucat finala Cupei României în sezonul trecut.

La Sepsi OSK, Munteanu îl înlocuiește pe Valentin Suciu, care va rămâne la club, în funcția de director tehnic al Academiei Sepsi OSK.

Suciu, care l-a înlocuit la Sepsi OSK pe germanul Bernd Storck, demis pe 9 septembrie din cauza rezultatelor slabe. După opt etape, Sepsi OSK avea un bilanț de două victorii, două egaluri și patru eșecuri (8 puncte).

Echipa covăsneană a ratat calificarea în play-off, după ce s-a clasat pe locul 7 la finalul sezonului regulat, cu 41 de puncte (11 victorii, 8 egaluri, 11 înfrângeri). Suciu a fost demis după ce Sepsi OSK a pierdut meciul de debut în play-out, 1-2 cu ”lanterna roșie” Gloria Buzău, luni seara, pe teren propriu.

Doar opt echipe nu și-au schimbat antrenorul în acest sezon, FCSB, Dinamo, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Farul Constanța, FC Hermannstadt, UTA Arad și Unirea Slobozia.

Recomanda

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.