Foştii internaţionali Gheorghe Hagi şi Ilie Dumitrescu au dezvelit, duminică, monumentul dedicat Generaţiei de Aur, amplasat în imediata vecinătate a Arenei Naţionale din Bucureşti, în sensul giratoriu de pe strada Maior Coravu.
Momentul dezvelirii monumentului sub forma unei porţi uriaşe care aminteşte de toate golurile marcate de Generaţia de Aur pentru naţionala de fotbal a României, a fost reprezentat de o minge şutată de Gheorghe Hagi spre pânza care acoperea sculptura realizată de Costin Ioniţă.
Printre cei prezenţi s-au numărat Hagi, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu, Gheorghe Popescu, Emil Săndoi, Dorin Mateuţ, Bogdan Stelea. La eveniment au participat şi membri ai familiilor foştilor fotbalişti Michael Klein, Cătălin Hîldan şi Daniel Prodan şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria acestora.
„Toţi venim şi plecăm, important este să lăsăm anumite lucruri în viaţă. Pe teren eu cred că noi ne-am făcut datoria. Important este că s-a făcut performanţă, am fost un grup extraordinar, o generaţie crescută în anii ’80 la Luceafărul. Ne cunoaştem bine, am crescut împreună şi am făcut performanţă. Văd că lumea ne apreciază şi ăsta este un lucru extraordinar”, a afirmat Gheorghe Hagi în cadrul evenimentului.
Ilie Dumitrescu a precizat că regretă şi acum ratarea calificării în semifinala Cupei Mondiale din 1994 din SUA.
„Rămân cu regretul că nu am făcut mai mult pentru fotbalul românesc, am fost foarte aproape de a ajunge într-o semifinală contra Braziliei. Nu m-am gândit niciodată că o să ajungem aici. Au fost două momente speciale anul acesta pentru mine, retragerea, care a fost ceva de vis, să fiu alături de colegii mei pe cel mai important stadion din România, şi această zi care o să rămână în sufletul nostru. Suntem nişte exemple şi orice performanţă poate fi depăşită, ăsta este mesajul meu către generaţia actuală”, a declarat Dumitrescu.
Fostul atacant Florin Răducioiu speră ca monumentul dezvelit duminică să reprezinte o sursă de inspiraţiei pentru noua generaţie de fotbalişti români.
„Am patru goluri, dar ceea ce contează este faptul că acel turneu a fost momentul culminant al carierei mele. Sperăm că acest monument să fie şi o sursă de inspiraţie pentru următoarea generaţie. Suntem foarte fericiţi. Nu mă gândeam că se va ajunge să avem un monument, toţi se gândeau la vremea când Hagi a spus că trebuie să ni se facă statuie că este nebun, dar uitaţi că după 30 şi ceva de ani această afirmaţie a lui a devenit realitate. Acest monument este un tribut al unei generaţii extraordinare, care a adus glorie României pe scena internaţională”, a spus Florin Răducioiu.
Direcţia artistică a monumentului a fost coordonată de sculptorul Costin Ioniţă. Monumentul reproduce o poartă de fotbal supradimensionată, înaltă de 4 metri şi lată de 10 metri. Dimensiunea este aleasă în funcţie de raportul păstrat în raport cu spaţiul în care este amplasată, în capătul străzii Maior Coravu, în imediata vecinătate a Arenei Naţionale. Obiectul sculptural propus sugerează momentul când mingea intră în plasa porţii şi toţi suporterii explodează în extaz. Acest moment nu este singular ci multiplu, plasa fiind împinsă în mai multe locuri şi din mai multe direcţii modelând suprafaţa, dându-i viaţă, transformând-o dintr-o suprafaţă plată într-una organică plină de dinamism, ce ajunge la diferenţe de volume convexe şi concave de aproximativ 2,5 metri. La construcţia propriu-zisă a monumentului a lucrat o echipă de 10 oameni timp de aproape două luni, plus alte echipe ce au ajutat la completarea proiectului.
„Din primul moment când s-a pus în discuţie realizarea monumentului m-am gândit că trebuie găsită o formulă în care să fie redată performanţa întregii echipe, şi nu reproducerea figurativă a celor care au fost vedetele, marcatorii etc. Totuşi reuşita în fotbal se bazează pe goluri. De aici a plecat întreaga construcţie a ideii. Desigur, este figurată ideea porţii şi a plasei de fotbal în modul cel mai echilibrat şi plăcut vizual. Pentru că avem de-a face cu un obiect tridimensional ce trebuie să se echilibreze atât vizual, cât şi fizic, plasa este împinsă din ambele direcţii, atât din faţă cât şi din spate, acest lucru sugerând şi regula celor două reprize şi schimbarea porţilor adică şi a direcţiei de tragere către poartă. Monumentul este realizat din inoxul pentru poartă şi cortenul pentru plasă. Atât cortenul, cât şi inoxul înseamnă oţel, adică forţă, putere”, a explicat Costin Ioniţă, sculptorul monumentului.
Fiecare membru al Generaţiei de Aur va primi o copie în miniatură a monumentului care a fost dezvelit duminică.
Monumentul dedicat Generaţiei de Aur este realizat la iniţiativa Rusu+Borţun în parteneriat cu Monument FOR, cu sprijinul financiar al Superbet România. Ideea creativă îi aparţine lui Cătălin Rusu, iar direcţia artistică sculptorului Costin Ioniţă.
Daca chiar castigau vreun trofeu, faceam un Rushmore Memorial in Bucegi?
Ridicolul nu are margini în această țară.
regretă şi acum ratarea calificării în semifinala Cupei Mondiale din 1994 din SUA.
-au trecut 30 de ani,
sa ne mai lase cu amintirile astea….
@ Dacă au fost insatisfacții referitoare la calitatea materialul folosit , unii au cerut de aur,?
Prostia si mandria sunt surori…suntem o natiune de c-retini,care admite sa ii se bage cu forta pe gat o nationala care nu a trecut de sferturi la un Mondial si atat
Nemții și spaniolii câte seturi de statui au ?!
Dacă te consideri cretin, e problema ta! Rămâi așa, dar nu generaliza! Generația aia nu a însemnat un sfert de mondial. A fost calificare în Italia ’90, calificare ’94 când umilea Argentina, calificare Euro ’96, calificare Mondialul 98, Euro 2000, multe meciuri frumoase, victorii împotriva multor naționale de prestigiu. Voi, ăștia, „cunoscătorii” spuneți ce generație a mai avut performanțele generației lui Hagi,
atâtea calificări succesive. Tu și alții, habarniști ca și tine, sunteți doar niște hateri.
@ Costi Ioniță, Adi de la Vâlcea au lipsit de la inaugurare, deși Costi Ioniță are piesă și cu Kosovo ?
@@omul simplu: las-o balta, mai gainar marunt,fotbalul e cu totul altceva decat jocul cu miuta din Romania,mai ales jocul pariorilor..care ‘victorii’ mai rapy,mai
in foto, un grup de pariori in fata unei ‘opere’kitsch , Hal de monument
Scuze, am uitat că te consideri edit. Nu trebuia să te bag în seamă!
ESTE rusinos s-ai vezi pe toate tv si afisele uriase , pe acesti eroi ( DUMITRESCU , HAGI , ILIE NASTASE , RADUCIOIU ETC facind propaganda pt. jocurile de noroc , pe bani multi evident ! Asa ajuta ei generatia tinara sa se educe si sa se pregateasca pt. viata … bun exemplu le da !!!
Cand nu poti mai mult te lauzi cu ce ai avut:aur de alchimist.
Categoric, ridicolul e la noi acasa.
Ca sa vezi,fetele noastre de la gimnastica sunt departe de a prezenta o generatie de aur.
Ghinion, daca nu au stiut sa dea cu piciorul in bashica .
PS.Ele sun si reprezinta o adevarata generatie de aur a sportului romanesc!!