
Un bărbat de 53 de ani din Avrig s-a ales cu dosar penal pentru pescuit ilegal în râul Olt.
Asupra sa au fost găsite o sută de kilograme de pește (avat, somn, plătică, șalău, crap și caras), cantitate care a fost predată unei unități specializate pentru valorificare.
”La data de 22 martie, în jurul orei 5:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, cu sprijinul reprezentanților AJVPS Sibiu, au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, care ar fi pescuit ilegal în râul Olt, în zona barajului de acumulare Avrig.
În mașina bărbatului, precum și în apropierea locului unde s-ar fi pescuit, polițiștii au găsit mai multe plase monofilament cu o lungime totală de 600 de metri, o barcă gonflabilă, saci și alte echipamente de pescuit, bunurile fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor„, a informat sâmbătă IPJ Sibiu.
Conform sursei citate, polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
1.Pestii din fotografia din ziar: felul în care au fost aruncati la pamânt îl descalifica pe autorul faptei. 2. Din articol rezulta ca tipul din Avrig n-a fost prins asupra faptului: ca-n masina s-au gasit materiale de pescuit (plase, etc.), nu-i o dovada ca tipul le-ar fi si folosit 3. Ba chiar dimpotriva: daca le-ar fi folosit, ar fi fost ude. 4. Dar pe CICIOL-ACU, vestitul VÂNATOR de ANIMALE LEGALMENTE PROTEJATE, de ce nu-l prinde nimeni?!!?
Dar mai ales , aviz profesioniștilor !!!
ASTA SE INTAMPLA CAND , NU DAI CE , CAT , SI CAND TREBUIE , UNDE TREBUIE ..!! ADICA ALTOR RUMANI CARE SUNT IN FUNCTII , TOCMAI CA SA POTI ‘ DA’ CE TREBUIE , UNDE TREBUIE SI CAND TREBUIE ..!! PTR CA , CU TOTII TREBUIE SA TRAIM ..!! ORI SUNTEM RUMANI, ORI NU MAI SUNTEM…..!!
Daca fura un miliard de euro, scapa, dar asa, cu parere de rau, e caz penal…
„Ar fi pescuit” nu este același lucru cu „a pescuit”. Dacă polițiștii nu sunt siguri de ceea ce spun, de ce i-au mai făcut dosar penal?
Asa functioneaza prezumtia de nevinovatie. Spui „s-ar putea sa” pana cand apare sentinta judecatoreasca, chiar daca vorbim de un caz evident de furt din bunul public (adica si al tau, si al urmasilor tai, daca ai asa ceva).