Dosarul de șpagă la angajări: Apel respins de magistrați

Curtea de Apel Suceava a hotărât, miercuri, ca fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” din Botoşani, Doina Caba, dar şi directorul de îngrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crîşmaru, să rămână în arest preventiv, în dosarul de corupţie instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au respins, astfel, contestaţiile depuse de Caba şi Crîşmaru, menţinând măsura arestării preventive pentru 30 de zile dispuse, joi, de Tribunalul Suceava, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi de infracţiuni de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

De asemenea, Curtea de Apel Suceava a respins contestaţiile şi a validat mandatele de arestare preventivă emise pe numele a doi medici, Claudia Malancea – şef de Secţie ATI şi a Corneliei Anca Sărban – medic-şef Secţie Medicină Internă Săveni, aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

Aceeaşi măsură, de respingere a contestaţiilor şi de menţinere a măsurii arestării preventive a fost luată şi faţă de şeful Serviciului Administrativ, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul Spitalului Judeţean, Silvian Adrian Tatarcan, secretara managerului spitalului, Mirela Gabriela Focşa, şi asistentul medical şef al Secţiei ATI, Marinela Preda, dar şi faţă de administratorul unei firme private.

În schimb, judecătorii au decis punerea în libertate a registratorului medical Cristina Niculina Andronache şi a economistei Liliana Laura Calinciuc de la Biroul Salarizare.

Dosarul instrumentat de DNA vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 – 2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

Miercurea trecută au fost efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii din judeţele Botoşani şi Iaşi. Au fost percheziţii la CJ Botoşani şi la spitalul din subordine – Spitalul Judeţean de Urgenţă. Totodată, au fost vizate de procurori sediul PSD Botoşani şi Primăria Săveni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. Si la spitalul judetean Focșani angajare asistenta 20 000 euro.
    Așa zic gurile rele,dar adevăr grăit-au.

  2. Dacă te cheamă “Administrator” Laszlo Szilveszter Sandor, pentru nenorocirea “un copil mort și trei copii grav răniți”, Judecătoria Târgu Mureș respinge Arestarea preventivă și dispune măsura de Controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
    Dacă te cheamă Doina Caba, Coca Stela Crîşmaru, Silvian Adrian Tatarcan, Mirela Gabriela Focşasau sau Medic Claudia Malancea – şef de Secţie ATI, Medic Corneliei Anca Sărban-şef Secţie Medicină Internă, Asistentul medical şef Secţiei ATI, Marinela Preda, Curtea de Apel Suceava menține Arestarea preventivă pe 30 zile pentru corupțiile din de “mită și trafic de influență” obsesiile și marile realizări DNA cu consiliere SRI grație căreia Marea corupție din România de sute de miliarde de euro este eradicată. Domnul Ciolacu se simte moldovean și ar trebui să țină cu moldovenii. Domnul Ciucă este oltean ar trebui să țină cu oltenii. Pe total cu românii nu ține nimeni.

  3. Daca nu le ia averea făcută din spaga, înseamnă că după câte zile sunt liberi și rămân și cu banii! Pe deoparte guvernanții tipa că nu vin medicii în spitale si pe alta parte guvernanții cer șpagă grasa pentru angajare. Posturile sunt ținute libere pentru odraslele doctorilor și politicienilor. Un tânăr medic specialist nu are nicio șansă să ocupe un post într-un spital de stat.De ce ministerul nu scoate centralizat la concurs toate posturile libere de medic specialist? S-ar termina cu spaga și cu piloșii slab pregătiți.

  4. Parerea mea este ca se exagereaza, sumele vehiculate privind spagile de 10.000-20.000 EUR la un salariu de bugetar de 600-1000 EUR /luna nu cred ca este acceptat de o persoana calificata.
    Banii astia nu-i recuperezi nici in 5 ani daca luam in considerare ca mai trebuie sa te si intretii in aceasta perioada.
    Ai trai mai bine cu un salariu de 500 EUR /luna ca vazatoare la un magazin si fara datorii de achitat.

  5. auzit ca la Slatina se cer numai 10 000E pentru un post de medic.
    Vedeti ce bine se traieste in orasul lui bercea?

  6. Problema mita la angajare e de cel puțin 15 ani în vigoare și practică! De ce credeți că nu sunt angajați medici și asistente medicale sau personal auxiliar in spitale? Nu cumva că acești tineri nu accepta să plătească aiurea bani după ani și ani de învățat? Politica bugetarului de lux din Romania prevede tacit asemenea practici infracționale!
    Alooooo, legea Malpraxisului, a rămas spre prăfuire în sertare sau e deja la gunoi? Spunea un medic, citez „daca ar intra in vigoare legea Malpraxisului, toți am intra la pușcărie”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.