Adversarele CFR Cluj și FCSB din grupele Conference League!

CFR Cluj a învins pe Maribor cu 1-0 (0-0) și 1-0 la general, în timp ce FCSB a reușit să învigă Viking în deplasare, cu 3-1 (1-1) și 4-3 la general

De (R.C.)
Adversarele CFR Cluj și FCSB din grupele Conference League!

CFR Cluj a învins pe Maribor cu 1-0 (0-0) și 1-0 la general, în timp ce FCSB a reușit să învigă Viking în deplasare, cu 3-1 (1-1) și 4-3 la general

UPDATE CFR Cluj și FCSB, calificate joi seara în grupele Conference League, și-au aflat vineri după-amiază adversarele, după tragerea la sorți ce a avut loc la Istanbul. Cele mai puternice adversare ale celor două reprezentante ale României sunt Slavia Praga, respectiv West Ham United.

Cele două au fost plasate în urna a doua valorică.

FCSB va evolua în grupa B, în timp ce CFR Cluj în grupa G.

Astfel, FCSB va avea alături în grupa B pe West Ham United, Anderlecht Bruxelles și Silkeborg.

CFR Cluj a fost plasată în grupa G, alături de Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani (Kosovo)

Componența grupelor Conference League:

Grupa A, Bașakșehir, Fiorentina, Midlothian, RFS
Grupa B, West Ham United, FCSB Anderlecht, Silkeborg
Grupa C, Villarreal, Hapoel Beer Sheva, Austria Viena, Lech Poznan
Grupa D, Partizan Belgrad, Koln, Nice, Slovacko
Grupa E, Alkmaaar, Apolon Limasol, Vaduz, Dnipro;
Grupa F, Gent, Molde, Shamrock, Djurgardens
Grupa G, Slavia Praga, CFR Cluj, Sivasspor, Ballkani
Grupa H, FC Basel, Slovan Bratislava, Zalgiris

CFR Cluj și FCSB au reușit joi seara să se califice în grupele Conference League, după ce s-au impus în returul play-off-ului. CFR Cluj a învins pe Maribor cu 1-0 (0-0) și 1-0 la general, în timp ce FCSB a reușit să învigă Viking în deplasare, cu 3-1 (1-1) și 4-3 la general.

FCSB, calificare cu emoții, obținută în minutele suplimentare de joc

După ce au fost învinși cu 2-1 pe Arena Națională, elevii lui Nicolae Dică aveau nevoie de o victorie la 2 goluri împotriva celor de la Viking pentru a aduce liniște în club și calificarea în Grupele Conference League.

Fără Darius Olaru, om de bază în agrenajul vicecampioanei, FCSB a început bine și a deschis scorul în minutul 2, prin Edjouma, care a marcat cu capul din centrarea lui Coman.

Gazdele au egalat în minutul 25, din lovitură de pedeapsă, după ce FCSB a mai ratat două-trei ocazii de a se desprinde.

După faultul lui Târnovanu asupra lui Karlsbakk, Tripic a transformat penalty-ul, readucându-i pe nordici în avantaj la general.

După reluare, FCSB a preluat avantajul în minutul 53, la prima ocazie importantă, șutul de la distanță a lui Cordea trecând printre picioarele lui Gunnarson și oprindu-se în poartă.

Oaspeții au continuat să domine, însă niciuna din ocazii nu a fost concretizată, meciul părând a duce spre prelungiri.

Tripic a rata două ocazii pe final, înainte ca Florinel Coman să fie faultat în careu.

Radunovic a executat lovitura de pedeapsă și a marcat sigur, aducând scorul la 1-3, în minutul 90+3.

S-a încheiat 4-3 la general în favoarea elevilor lui Nicolae Dică, FCSB obținând astfel calificarea în grupele competiției.

Croatul Lovro Cvek duce pe CFR Cluj în grupele Conference League

CFR Cluj este a doua echipă românească ajunsă în grupele Conference League, după ce s-a impus cu 1-0 (0-0), în returul play-off-ului competiției. Clujenii au marcat pe finalul meciului din Gruia, prin croatul Lovro Cvek, cu o execuție de excepție.

CFR a dominat prima repriză, însă portarul advers s-a opus în trei ocazii, potențând tensiunea pe banca de rezerve a ardelenilor.

Slovenii au avut și ei două ocazii bune de a decshide scorul, dar Scuffet a fost la post de fiecare dată.

În minutul 87, Yeboah a nimerit bara, însă peste doar 3 minute, ardelenii au reușit să marcheze golul calificării, Lovro Cvek reluând din foarfecă, cu boltă, la vinclu, o minge venită după o aruncare de la margine.

Universitatea Craiova a ratat joi seara calificarea în grupele Conference League, după ce a fost învinsă în play-off-ul competiției de israelienii de la Hapoel Beer Sheva, la loviturile de departajare. După 120 de minute scorul a fost egal 2-2, la general. Ivan și Bancu au ratat de la 11 metri.

În meciul tur din play-off-ul Conference League Universitatea Craiova a remizat cu Hapoel Beer Sheva, scor 1-1, iar oltenii au jucat în 10 oameni o repriză întreagă, după ce Paul Papp a văzut cartonașul roșu la pauza meciului.

În meciul retur, din Israel, gazdele au început bine și au fost oprite de Lazar să deschidă scorul, în minutul 3, portarul oltenilor fiind la post la centrarea lui Ansah, ce putea fi periculoasă.

Același Lazar scapă neînvins, la șutul deviat al lui Safuri, din minutul 23.

Portarul craiovenilor s-a evidențiat din nou, în minutul 30, când a reținut șutul din unghi al lui Selmani.

Gazdele au încheiat repriza în ofensivă, cu un atac prelungit, Lazar și defensiva olteană reușind să se opună cu succes.

Prima parte a reprizei secunde e dominată de Universitatea, portarul Glazer fiind pus de mai multe ori la încercare, Mateiu de două ori, Hanca și Baiaram nereușind să-l învingă.

A venit apoi rândul lui Lazar să iasă în evidență cu două intervenții, înainte de fluierul final al primelor 90 de minute, care au consfințit scorul de 0-0 și la general.

În minutul 104 al prelungirilor, Ante Roguljic a executat perfect o lovitură liberă de pe flancul drept, trimițândnd mingea direct în poarta lui Glazer.

Israelienii au egalat apoi, imediat, peste doar 2 minute, prin Hemed, care a reluat cu capul o centrare din lovitură liberă.

Oltenii scapă de înfrângere în ultimul minut de joc, Lazar salvând eroic după o pătrundere a lui Safuri.

La loviturile de departajare, oltenii au ratat prin Ivan și Bancu, în timp ce gazdele au marcat de patru ori, asigurându-și astfel calificarea în grupele competiției.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cum este posibil sa fie zilnic publicat pe ecranele tv si presa sportiva acest individ caraghios gh,becali care face si declara numai tampenii de noaptea mintii, ceea ce deranjeaza iubitorii fotbalului , in conditiile in care publicatiile externe i-au acordat titlul de ” personajul cu cele mai idioate declaratii ” iar la noi presa /tv sportive il pun zilnic pe prima pagina , chiar daca acesta are bani si plateste bine aparitiile totusi ar trebui aceste publicatii sa respecte in primul rand iubitorii fotbalului onesti !!!

  2. Ca suporter oltean, singura imagine (din pacate !) care m-a uns pe suflet a fost cea cu tribuna oficiala a evreilor (majoritatea mosi si babe) cu mecle de parca stateau sa plinga la golul magnific al lui Roguljic ! In rest … doar amintirea amara a meciului retur si a provocarii mirsave la care Papp n-a stiut, prosteste, sa se abtina … a facut ca un palestinian care se arunca in aer prin Tel Aviv, dupa care Tsahal-ul ii distruge tot cartierul …

  3. Felicitări! Bravo băieți! Ne mai descrețim și noi frunțile, măcar din partea voastră să avem puțină bucurie! Felicitări și canotorilor și înotătorilor și tenismenilor tuturor celor care muncesc din greu în condiții de cele mai multe ori improprii sau inumane! Cinste lor! Mai scoatem și noi capul în lume datorită lor, încă o dată felicitări!

  4. lasati-ma cu borhotul romanesc !!!..acum nici la buda nu te mai poti duce de aparitia ciobanului …gigi tv!!!..

  5. Habar n-aveti de fotbal. Aia nu a fost ”foarfeca”, a fost un sut pe spate. Din ”foarvfeca” a marcat Ronaldo, spre exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.