Protestul lui Adrian Sobaru a făcut înconjurul lumii. Absolut nimeni nu a încercat o psihanalizare a eroului din Parlamentul României. Toate mijloacele de comunicare în masă de pe planetă au relatat despre un protest disperat faţă de măsurile de austeritate decise de Traian Băsescu şi aflate în proces de validare în parlamentul de la Bucureşti. În Anglia, un ziarist chiar a formulat cu admiraţie o întrebare:
– De ce englezii nu sunt în stare de asemenea gesturi?
Întrebarea era pusă într-o ţară în care protestele, atunci când se pornesc, au intensitatea uraganelor. Italia, altă ţară nervoasă în materie de răbufniri sociale, consemnează şi ea cu admiraţie gestul lui Adrian Sobaru. „Zborul de înger”, scriu italienii despre fapta unui om obişnuit care a uimit lumea. Adrian Sobaru a demonstrat cu preţul sănătăţii sale că orice putere este vulnerabilă. Chiar şi puterile tâmpe pot fi admonestate, blocate, descalificate sau ridiculizate de apelul unui simplu cetăţean. Atâta doar că în anumite cazuri preţul este dramatic. În unele societăţi, numărul celor dispuşi să-l plătească este impresionant. În România, istoria nu ne-a hărăzit un număr mai mare de martiri. Explicaţia e simplă. Există două soiuri de cetăţeni români. Unii, cu creierul beton, cinici, egolatri, care susţin că nu se poate face nimic. Şi care râd de toţi care nu se resemnează. Ei sunt convinşi că nimeni nu merită nici un sacrificiu şi că martirajul este un demers inutil, chiar descalificant, ridicol. Inapetenţa acestora pentru comunitate este totală. Scepticismul lor este devastator şi contaminează. Îneacă orice speranţă. Între aceştia şi idealişti e marea armată de nepăsători. Să decidă cineva, să facă altcineva, să le spună cineva ce să facă. Şi de partea cealaltă, o categorie mult mai redusă numeric, de visători, de idealişti, de posedaţi de un ideal. De regulă, aproape toţi din această tipologie sfârşesc prost. Doar unii dintre ei izbutesc să mai schimbe ceva din lumea asta. Mişcă lumea, dar nu mişcă nici un fir din mustaţă din cinismul scepticilor.
Pesimismul românilor s-a ascuns cel mai adesea sub humor şi băşcălie. Şi uneori, în dispreţul faţă de cei cu vocaţia sacrificiului. Felul dramatic în care Adrian Sobaru a spus ceva despre România l-a transformat şi în erou naţional, dar şi în ţinta servitorilor puterii şi în subiectul unei campanii de minimalizare.
Nici măcar în zilele încărcate de emoţie din preajma Naşterii Domnului, mulţi dintre români n-au avut curajul să creadă că unul dintre ei s-ar putea sacrifica pentru semenii săi!
Şi totuşi minunile se petrec fără aprobare. Un om care a dat lumii un semn de renaştere a curajului în România a scăpat cu bine. Sacrificiul său a fost primit şi nu are cum să fie inutil, indiferent cât de mult să străduiesc nemernicii să-l transforme într-un caz medical.
Crăciunul 2010 ne-a adus un erou şi o rază de speranţă! Cel puţin unora dintre noi.
