articol scris de dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie
În rotonda de la intrarea principală a Spitalului Brâncovenesc, construit între anii 1835 și 1837 de către arhitectul neamț Joseph Hartl, din dorința răposatului Grigore Brâncoveanu și a soției sale, băneasa Safta, se aflau două inscripții dăltuite în marmură albă, dispuse în partea dreaptă și stângă.
Acestea au fost executate în anul 1837, la comanda prințesei Safta Brâncoveanu. Ambele plăci au dimensiunea de 200×112 cm., cu litera de 3,5 cm., în relief, într-un câmp de 187×101 cm., delimitat de un chenar vegetal. Textul este scris în limba română cu caractere chirilice. După demolarea stabilimentului medical, înregistrată între decembrie 1984 și februarie 1985, odată cu noua remodelare a Bucureștilor, cele două mari plăci de marmură albă au intrat în patrimoniul Muzeului Municipiului București, care le-a „găzduit” până în anul 2009 în curtea sa, după care au fost integrate în Colecția Lapidarium de la Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche.
Prima inscripţie arată faptul că printre beneficiarii acestui spital „supt numire de Brâncovenesc” vor fi bolnavii „care nu vor pătimi de boli hronice”, bărbaţi şi femei, potrivit cu numărul paturilor disponibile, care intrau sub asistenţa unui doctor recunoscut. Totodată, buna funcţionare a stabilimentului era asigurată de către o Eforie, condusă de mitropolitul Ţării Româneşti, ajutat de doi epitropi, care neapărat trebuiau să fie „oameni cinstiţi şi cu temere de Dumnezeu”. O însemnată responsabilitate revenea atât celor din „neamul brâncovenesc”, cât şi altor fruntaşi, aleși în conducerea „așezământului obștesc”, cu amenințarea că cei care aduc prejudicii „vor fi judecați”.
În cea de-a doua inscripție sunt enumerate cele patru moșii brâncovenești, respectiv Dăbuleni, Comoșteni, Măceș sârbesc și românesc, care, împreună cu via de la Răzloage, au fost dăruite Spitalului, nimeni neavând dreptul de a le înstrăina; în caz contrar ar fi fost îndepărtat „de la Fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte”. Totodată, se prevedea a se pomeni „cu arhiereu ctitora și tot neamul ei în toată curgerea anului”. Aceste testamente exprimau, pe de o parte dorința, iar pe de altă parte porunca donatorilor de a fi păstrată, cu sfințenie, averea acestor Așezăminte, așa cum au fost lăsate posterității.
Textul săpat pe prima placă glăsuiește astfel:
„Răposatul întru fericire marele ban al Valahii, prinţip al Au/strii şi cavaler al marelui ordin Stanislav al Polonii Grigorie / Basaraba Brăncoveanul cugetând pururea ca pentru a sa vecinică / pomenire, să facă vreun aşezământ spre mângăere celor în lipse / şi în nevoi şi împărăcherile vremi şi turburările ţări neertându-l, au / lăsat prin diată pă soţia sa, D. Elisaveta Brăncoveanca născută Balş / desăvărşită stăpână şi epitroapă pă tot avutul său supt îndato/rire a desăvărşi milostivnica sa cugetare.
Care şi pă acest temeiu / au zidit cu mare râvnă şi dorinţă din temelie acest spital la anul / 1837 cu toate împrejmuirile supt numire de Brăncovenesc, / şi prin ctitoricesc testament întărit cu hrisov domnesc au orân/duit cele următoare: să să priimească totdeauna bolnavi ce nu vor păti/mi de boale hronice fără deosăbire parte bărbătească şi fămeiască, / potrivit cu numărul paturilor, care după venitul zestri ce s-au dat / să mărgineşte a fi şaizeci, iar daca după vremi venitul să va adăoga, / sau va scădea, atunci şi numărul paturilor să va înmulţi sau să va îm/puţina; să să caute bolnavi cu dohtor, gerahi, şi cu toată odihna, să fie / acest spital pururea numai supt eforia celui după vremi mitropolit al / ţări fără a să amesteca stăpănirea şi fără a fi supus vreodată supt nici / un fel de cuvânt la îngrijire streină, sau supt eforia celorlalte / spitaluri; eforul să încredinţeze toată ocârmuirea şi îngrijirea a/cestui spital la doi epitropi, oameni cinstiţi şi cu temere de Dumnezeu, / pă cari să-i aleagă prin ştiinţa şi conglăsuirea celor cu frica lui Dumnezeu, / boeri, ce să vor trage din neamul Brăncovenesc, şi să să orânduiască cu / întărire domnească; să privegheze eforul ca un părinte obştesc, tot/deauna, iar cel puţin o dată pă lună să cerceteze în fiinţă de să pă/zeşte buna orânduială şi de să caută bolnavi cu dorinţă; să adune / eforul la o zi hotărâtă peste an pă părinţi episcopi şi pă cei mai aleşi / boeri din neamul Brăncovenesc i din celelalte blagorodnice neamuri pă/mânteneşti şi cu vreo câţiva din cei mai aleşi neguţători în sala a/dunări‹i› a spitalului şi să caute socotelile dupeste an ale epitropi/lor de venit şi cheltueli şi găsindu-le drepte să le iscălească cu toţi, / să ia în băgare de seamă şi condica de întrarea şi eşirea bolnavilor şi să / să dea în cunoştinţa obşti numărul celor însănătoşiţi; să aibă drept / verice creştin cu temere de Dumnezeu, iar mai cu seamă cei ce să / vor trage din neamul Brăncovenesc când vor vedea neorânduială / în spital şi neîngrijire de bolnavi să ceară de la stăpănire grab/nică îndreptare, fiind aşezământ obştesc, căci la împotrivă / vor fi judecaţi ca cei ce au putut să poprească rău şi nu l-au poprit / cari nu au multă deosăbire din cei ce îl fac”.
Textul celei de-a doua plăci consemnează următoarele:
„Săvârşindu-să zidirea acestui spital, s-au şi înzestrat pen/tru cea în toată vremea bună căutare a bolnavilor, cu moşiile ce / s-au deosăbit din avuturile brâncoveneşti, şi să arată în testamen/tul ctitoricesc întărit cu hrisov domnesc şi anume: moşiia Dăbuleni din judeţul Romanaţi cu toate hotarăle şi bălţile ce / alcătuesc trupul ei; moşiia Comoşteni din judeţul Doljului, / cu hotarăle Nădaia şi Nădăiţa, şi cu toate celelalte hotare şi / bălţi ale ei; moşiile, Măceşu sârbesc şi Măceşu rumănesc, cu / toate hotarăle şi bălţile ce să coprind în trupul lor; viia, / de la Răzloage din Dealul Cernăteştilor de Jos din judeţul Săcueni/lor, tot printr-acest testament întărit s-au dat supt eforia şi / epitropia acestui spital şi epitropia bisericii Domniţi Bălaşi / Brăncovenci, ce dintru-nceput au fost lăsată supt îngrijirea fa/milii Brăncoveneşti, şi niciodată numărată în rândul celorlalte / mănăstiri cu îndatorire însă a să păzi fără nici o abatere toa/te cele întocmite de acea răposată domniţă şi anume:
A-ş / avea sfânta biserică toată podoaba ei şi orânduiala cuviincioa/să.
A să lăcui încăperile dup-împrejur totdeauna de pomană, / numai de oameni întru adevăr, săraci, ticăloşi, şi fără adă/postire, care să să şi ajute la scăpătăciunea lor pă cât veni/tul va erta.
A să pomeni cu arhiereu ctitora şi tot neamul ei în / toată curgerea anului.
Să adaogă însă ca socotelile ace/ştii epitropii de venit şi cheltueli să să ţie totdeauna deosă/bite să să cerceteze de adunare dimpreună cu ale spitalului / şi să să iscălească, şi numai la vreo neapărată trebuinţă / să să ajute aceste doă case una cu alta.
Peste toate a/cestea să mai adaogă că nici eforul, nici epitropi, nici stă/pânirea, nici nimenea din cei ce să trag din neamul brăncovenesc, / să nu fie volnic să înstreineze vreo moşie sau parte măcar / dintr-însele, nici din cele mai sus însemnate ale spitalului, / nici din ale sfintei biserici, nici cu schimb fie de înzecit folos, / măcar, nici cu vreun alt mijloc sau propunere, căci la împotri/vă, şi cel ce va înstreina, şi cel ce va priimi să adaoge la veni/tul său vreuna dintr-acestea să fie depărtat de Faţa lui Hristos / şi socotit în veci de hrăpitor celor sfinte.
Drept aceasta şi să dă drept şi cădere veri căruia să va trage din neamul brăncove/nesc şi veri căruia blagorodnic boer temător de Dumnezeu să o/prească a lucrare ca aceasta, căci toţi sânt datori a ocroti drepturi/le acestui spital, fiind o aşezare întocmită pentru folosul obşti‹i›”.
Frumos se putea și se poate scrie în românește. Mulțumim doamna dr. Grina-Mihaela Rafailă, mulțumim Cotidianul.