„România literară” nr. 28/ 2013
Îngrijat de reputaţia scăzătoare a veşnicului nostru catindat la nobelizare, Nicolae Manolescu deschide proaspătul număr al „României literare” (28/ 2013) cu articolul „Mircea Cărtărescu, un exilat de bună voie?”. În ciuda titlului, preocuparea principală a criticului literar pare să fie faptul că acela pe care-l numeşte, cam hazardat, „cel mai mare scriitor român actual”, de la un timp este „ţinta unor urâte atacuri în presă”, ceea ce este un tratament curat „ignobil”, pornind doar din invidia confraţilor. Iată şi portretul pe care i-l face „marelui” scriitor: „El e retractil ca o mimoză şi egocentric ca (sic!) un artist. Trăieşte în lumea fantasmelor lui mai degrabă decât în lumea noastră cea de toate zilele, din care nu sunt sigur că pricepe mare lucru”. Ăsta zic şi eu scriitor! Şi încă mare, „cel mai…”.
Gurmandul în ale poeziei Gheorghe Grigurcu scrie de data aceasta despre un parodist, Constantin Ardeleanu, al cărui volum (cu un titlu ce-l calchiază pe acela al lui Sorescu: „Stingher printre poeţi”) îl comentează cu savoare, mai ales că poate cita din el acest „Autoportret” dedicat lui Nichita Stănescu: „Nu pretind a fi decât/ un neant de cuvinte/ ce tace” (ce altceva ar putea face neantul, chiar şi de cuvinte?).
Fiind pus pe glume, acest număr al cunoscutei gazete de literatură ne oferă şi o pagină de poezie semnată de Ion Pop, care face nişte constatări de tot hazul în ultimul poem, cu o tentă uşor polemică la adresa acestui veac al plagiatului: „Ce satisfacţie, câtă mândrie/ să ştii că eşti cu adevărat original/ într-o lume în care/ se tot copiază!/ Cu atâţia doctori în neştiinţe”. Celebrul plagiator prim-ministerial (dacă, Doamne fereşte, la el se face aluzie) e absolvit însă de păcate, având chiar o scuză metafizică, pentru că: „mi-aduc aminte că,/ la urma urmei,/ nici lumea asta, toată,/ nu e, vai, decât o palidă copie/ a lumii ideilor” (Colegul lui Platon).
Nu mai puţin colorat (pentru o revistă literară) e eseul Florinei Ilis „Literatura – ficţiune şi/ sau evaziune”. Pornind de la acest titlu promiţător, autoarea ne prezintă, pe două pagini, un adevărat excurs în lumea fizicii clasice, newtoniene, dar şi a celei cuantice, aceasta din urmă presupunând o altă ordine, dacă nu dezordinea sau chiar haosul, pe care teoria einsteiniană a relativităţii încearcă să le ordoneze. Toate acestea sunt corelate cu tentaţia scriitorului care, măcar prin ficţiune, încearcă să evadeze din realitatea imediată, stabilind o nouă ordine sufletească. Multă vorbă pentru o concluzie simplă. Dar şi vorba poate să îşi aibă farmecul ei!
Nu putea să lipsească, pe ultima pagină a revistei, atacul deja obişnuit la adresa noii „Tribune”, din Cluj. La „Ochiul magic” sunt reproduse reproducerile din nişte pretinse SMS-uri ale lui Mircea Arman, oferite în „Observator cultural” de Laszlo Alexandru, „polemistul absolut”, cum îl numea în derâdere Gheorghe Grigurcu, polemist îndrăcit, frizând deseori paranoia. Drept care a şi fost eliminat din paginile revistei.
„Acolada” nr. 6/ 2013
Apare la celălalt capăt al ţării, la Satu Mare, fără a beneficia de suport financiar nici de la USR, nici de la Gold Corporation, dar nici de la vreo autoritate locală, cum se întâmplă deseori prin alte judeţe. Cu toate acestea e o revistă solidă, bucurându-se de prestigioase colaborări. Cronica literară este semnată de directorul revistei, Gheorghe Grigurcu. Sub titlul „Talentul de martor”, acesta comentează volumul lui Niculae Gheran „Arta de a fi păgubaş, III, Îndărătul cortinei”. Fiindcă amintirile autorului vizează personaje din epoca revolută, iată o scurtă caracterizare a ei, aparţinându-i cronicarului: „Regimul comunist a fost unul ipocrit la maximum, disimulat nu doar în exterior (…) ci şi în interior (raporturile nomenclaturiştilor între ei). Dovedindu-se constant amoral, avea nevoie de un eşafodaj complicat, de un baroc al birocraţiei”.
Alţi cronicari literari ai revistei sunt Barbu Cioculescu („O lume bravă”, despre volumul „Cronologia lumii literare româneşti” de Marin Neagu) şi Magda Ursache („Fiinţe greu de mulţumit”, despre „Al doilea Eu” de Liana Cozea). Li se adaugă comentariile critice ale lui Constantin Trandafir, Viorica Răduţă şi Nicolae Coande şi cele de istorie literară (C.D. Zeletin: „Glose prilejuite de Eminescu”, Nicolae Florescu: „Vintilă Horia şi utopia narativă”, Adrian Dinu Rachieru: „Eminescu şi „cestiunea” basarabeană” etc.).
Pornind de la o asemenea structură solidă, revista oferă şi unele delicatese, dintre care sunt de amintit poemele lui Dan Damaschin, interviurile cu Dan Stanca şi Săluc Horvat (cel din urmă zece ani de apariţie a revistei „Nord Literar”, al cărei director executiv este), „Cantilenele” lui Şerban Foarţă, eseul lui Radu Mareş „Romanul şi suprasarcina nonficţiunii”, articolul „Cestiunea mutului guraliv” de Luca Piţu şi altele.
În fine, o altă structură de rezistenţă a revistei sunt comentariile mai mult sau mai puţin politice ale directorului general Radu Ulmeanu („Referendumul lui Băsescu şi poanta lui Ponta”), Gheorghe Grigurcu („Euroscepticism”) şi Nicolae Prelipceanu („Arte şi peep-showuri”).
Gheorghe Panait
