Dracula Land, istoria unui proiect de groază

Tradiția spune că, pe timpul lui Vlad Țepeș, nimeni nu îndrăznea să fure nici măcar un capăt de ață. Din păcate, acele vremuri glorioase, în care cinstea era așezată pe loc de onoare, au trecut de mult. Iar azi, nevolnicii urmași ai măritului voievod au ajuns să fure, invocând chiar numele lui.

Anul 2001: scăpat cu bine de amenințarea fatidicului an 2000, Guvernul României s-a apucat să facă ceea ce știe el cel mai bine: a pus la cale o „țeapă” prin care să golescă, încă o dată, buzunarele naivilor. Dar, după cum se știe, pentru o maximă eficiență, orice ,,țeapă“ trebuie ,,ambalată“ spectaculos, în așa fel încât să-i convingă pe fraieri să bage cât mai adânc mâna în buzunare. Exact așa s-au petrecut lucrurile: în primăvara acelui an, Guvernul Adrian Năstase a demarat proiectul ,,Dracula Park“, un complex de agrement insiprat, oarecum, după modelul Disneyland. Dar ideea acestei năstruşnicii i-a aparținut lui Dan Matei Agathon, pe atunci, ministru al Turismului. Ulterior, Agathon și-a prezentat ideea, bine și frumos ambalată, pe la târgurile de turism. Aventură externă pe care, la un moment dat, și-a prezentat-o plin de entuziasm, în fața presei: ,,A fost prima dată când România a fost în prime-time pe marile posturi de televiziune din lume, nu cu SIDA, cu orfelinate, cu ștergătorii de parbrize, cu prostituție. (…) Proiectul a fost prezentat cu mare fast la marile târguri internaționale de turism de la Berlin și Viena. Am luat un coșciug de la un teatru din Berlin care scârțâia foarte frumos! Sigur că era șocant! Au trecut pe lângă standul nostru, au văzut un sicriu! Au! Ce-o fi cu ăsta? La un moment dat, s-a deschis sicriul și a apărut Dracula!“. Ei bine, cu acea ocazie, Dracula a fost readus la viață de către actorul Petre Moraru. Probabil că, pentru artist, acela n-o fi fost chiar ,,rolul vieții“, dar nu contează, ministrului Agathon i-a plăcut. ,,Ieșea ăla și se ducea și le mușca pe nemțoaice de gât!“. Cu toate că în străinătate fusese foarte bine primit, aici, acasă, proiectul ,,Dracula Parc“ a fost criticat de toată lumea, de la preoții care vedeau în el o manifestare satanistă, până la câțiva academicieni care-l considerau o blasfemie adresată istoriei naționale. Pus în fața acelor critici, ministrul Agathon a ținut-o pe a lui, una și bună: „Noi prețuim foarte mult istoria noastră. În schimb, lăsăm să ne scape o industrie cum este industria Dracula și să aducă un profit de 3 miliarde de dolari în lume“. Trei miliarde? Mda…vrabia mălai visează!

Citiţi articolul integral în ediţia tipărită de vineri, din noua serie Cotidianul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.