„Schimbarea la față” a NATO: temeri și oportunități pentru Europa

În timpul campaniei prezidenţiale, Donald Trump a pus, deseori, sub semnul întrebării rolul NATO în Europa şi a reproşat aliaţilor europeni că „nu plătesc factura NATO” şi că, în aceste condiţii, SUA nu sunt obligate să sară în apărarea lor, în cazul unui atac.

Niciodată preşedintele Obama nu a lăsat să se înţeleagă că SUA ar putea renunţa la obligaţiile asumate faţă de aliaţii din Europa. Dacă mai punem la socoteală că fostul director al CIA, Michael Hayden, a declarat cu puţin înainte de alegerile din SUA că Donald Trump este „idiotul util” al Rusiei, e de înţeles, în special, îngrijorarea noilor membri NATO.

„Membri mai noi ai NATO, şi în special ţările baltice, au motive să fie foarte preocupaţi. Nu sunt suficient de bogaţi sau de mari pentru a se apăra singuri împotriva ruşilor, iar voinţa administraţiei Trump de a-i apăra este încă neclară”, spune Stephen Biddle, de la Council on Foreign Relations.

Spectrul Victoriei Nuland

Ceea ce pentru țările din flancul estic al NATO provoacă îngrijorare, în vestul continentului este privit ca o oportunitate pentru punerea în practică a unui plan mai vechi – crearea unei armate europene. Proiectul acesta a prins avânt în special după Brexit, ştiut fiind că Marea Britanie a fost un opozant ferm al oricărei dublări a rolului NATO în Europa. Într-un editorial publicat recent, Guy Verhofstadt, liderul liberalilor din Parlamentul European, aminteşte de celebra replică „Fuck the EU”, dată de asistentul secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland. „Ne putem imagina ce vom întâmpina sub Trump, care s-ar putea să nici nu mai numească un oficial pentru «probleme europene şi eurasiatice»”, a scris Verhofstadt, care adaugă că „Europa trebuie să-şi asigure singură securitatea. Orice altceva este insuficient pentru apărarea teritoriului”.

Miza contractelor pentru armament

Odată începute procedurile „divorţului” de UE, Londra nu va putea împiedica această evoluţie, iar acest lucru nu va aduce nimic bun unor ţări precum România, Bulgaria sau Polonia. Este exclusiv un proiect al Franţei, Germaniei, Italiei și Spaniei. Sunt marii producători europeni de armament, care doresc să obţină un avantaj clar la ei acasă, în faţa Statelor Unite. Până la urmă, reproşul pe care ministrul german al Apărării i l-a făcut lui Donald Trump, spunând că acesta vede NATO „ca pe o afacere”, poate fi adus şi marilor economii vest-europene. Italianca Federica Mo­gherini, şefa diplomaţiei UE, îşi executa misiunea promovând la Bruxelles proiectul Apărării Europene. De fapt, întregul construct militar european ar fi orientat către actualul flanc sudic al NATO şi mai deloc către cel estic, poate cel mai vulnerabil.

Luni, Barack Obama a plecat în ultimul său turneu european (vizită în Grecia, pe 15-16 noiembrie, şi în Germania, pe 17-18 noiembrie), tocmai pentru a reduce din temerile aliaţilor legate de noul preşedinte și „schimbarea la faţă” a NATO. Însă Obama a subliniat şi el că este timpul ca europenii să bage mâna mai adânc în buzunar când vine vorba de apărare. Cu alte cuvinte, contractele pentru apărare trebuie să curgă la debit cât mai mare şi către SUA, şi către Vestul Europei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.