Dragnea apărat în Cotidianul și îngropat de binom?

De o bună bucată de vreme scriu mai mult despre Klaus Iohannis, despre Ludovic Orban și despre PNL. Mi se pare că ei sunt puterea și de la ei vin drift-urile și gropile României. Ei sunt frîna și motorul acestor săptămîni nebune. Toate cele care se văd în politică ne arată cum gîndesc cei pomeniți mai sus și de ce merită stat cu ochii pe dînșii. Acest lucru i-a făcut pe vreo doi-trei postaci să scrie (și le-am găzduit textul în Cotidianul) că n-am fost la fel de aspru cu Liviu Dragnea.

Poate că nu, poate că da. Am revăzut textele referitoare la Liviu Dragnea, scrise mai ales după Congresul PSD din 2015, cel la care a fost ales președinte. Am strîns fraze, fragmente de articole sau simple propoziții cu speranța că unii își vor aduce aminte și vor cîntări corect.
Nu-mi rămîne decît să le reproduc. Și să-i invit pe cei care au scandat mereu ”Dragnea, la pușcărie” să mai cîntărească o dată. Pentru ce a fost condamnat Liviu Dragnea? Pentru mobilizare la vot și pentru folosirea a două funcționare de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman? Probabil că unora cele două fapte le sună ca încălcări de legi demne pentru o execuție publică. Mie, abia acum mi se pare o exagerare politică, o campanie de eliminare a unui lider incomod și periculos pentru interesele străine. Altfel destul de primitiv, egolatru, autoritar. A numit de unul singur 60 de secretari de stat. Asta spune ceva despre el și despre cum funcționa PSD-ul. Dar asta sună a autoritarism de Bărăgan și nu poate duce la o condamnare la moarte și nici la demonizarea personajului.

Din păcate, Liviu Dragnea n-a fost prins cu fraude mari (în ciuda tărăboiului enorm și a acuzațiilor de sfîrșit de lume). Lui i s-a pregătit doar o condamnare politică despre care mulți strigă că este o condamnare corectă. Corectă pe Dracu! Și pe care PSD-ul o ignoră de parcă ar fi scăpat de o mare nenorocire!
Este treaba PSD-ului să se bată pentru lămurirea condamnării lui Liviu Dragnea, nu a mea. Eu încerc să-l conving pe un postac pe care nu-l cunosc că am scris ce-am gîndit despre un politician cu care n-am avut niciodată o relație sau o întîlnire și căruia i-am dat o singură dată bună ziua pe treptele Arenei Naționale, la sfîrșitul unui meci internațional de fotbal, pierdut rușinos de echipa României.

Iată mica selecție din articolele despre Liviu Dragnea. Cine este curios și are răbdare n-are decît să le caute pe toate pe Cotidianul.ro.

”S-au schimbat liderii sau numai lupii din PSD?”„Nu mai încape nici o îndoială. Schimbarea de gardă în PSD s-a desfăşurat cu o viteză uluitoare. Mai că nu-ţi vine să crezi că în urmă cu o lună Liviu Dragnea spunea că se gândeşte la un posibil proiect şi dacă o să ajungă la concluzia că poate contribui la atingerea obiectivelor atunci candidează. Era septembrie, lună în care Liviu Dragnea nu avea un proiect şi nu ştia dacă îl ţin curelele. În 30 de zile, totul s-a schimbat. A fost lovit de o poftă nebună de putere şi a fost ales fără concurent şi fără drept de apel. Culmea, pornirea lui Dragnea s-a concretizat rapid. Victor Ponta a rămas fără putere în doi timpi şi trei mişcări iar proverbialii baroni au fost coborâţi din tren fără nici un scandal. Şi seniorii partidului s-au mulţumit cu poziţii de decor. Pentru prima dată, preşedintele PSD are o putere enormă, în ciuda faptului că imaginea sa publică este încă modestă. Nu mai datorează nimic baronilor şi structurilor teritoriale. Pur şi simplu prin interpretarea unei formulări din Statutul PSD, Liviu Dragnea s-a dus la poporul partidului, de la care a luat un vot zdrobitor. Şi astfel conduce singur, fără să mai poată fi şantajat sau ameninţat. Ba a izbutit să îşi formeze şi o echipă docilă, cu Valeriu Zgonea (un soi de Zeroni de modă nouă) ca executiv. Anti-politicianul Zgonea de la Craiova, pus de Viorel Hrebenciuc şi ai săi la conducerea Camerei Deputaţilor, dobândeşte şi el un neaşteptat spor de putere. Ce va face noua echipă în încercarea de a desprinde de PSD eticheta de comunist, de corupt şi de partid al baronilor? Nu PSD-ul a patentat baronii, nu el a trecut prin tranziţie crema PCR şi urmaşii acesteia? Nu PSD-ul a făcut din politică o afacere profitabilă?

Cum vor recupera cei doi din handicapul extern pe care PSD-ul îl are, mai ales că, în ceea ce priveşte comunicarea, amândoi sunt cu mult sub nivelul lui Victor Ponta în materie de limbi străine şi capacitate de socializare. Nici cu eticheta de comunist nu-i aşa uşor. Un preşedinte ales într-o cursă solitară nu poate decât să reamintească la nesfârşit de alegerea ”iubitului conducător”. Momentele de reculegere ţinute în memoria victimelor comunismului sunt ca Raportul de condamnare a comunismului, iniţiat şi aburit de Traian Băsescu! Şi el a încercat să desprindă de pe strălucitoarea-i chelie etichetele de securist şi comunist şi cu toate Rapoartele, cu toate condamnările şi cu toate trimiterile la securiştii incomozi, cele două etichete au rămas pe numele său. Pentru cei care judecă singuri, bazându-se pe argumente şi pe mintea lor, Traian Băsescu va purta aceste ştampile şi după ce va trece la cele veşnice. Mă tem că şi PSD-ului îi va fi la fel de greu. În loc să inventeze tot felul de mici şmecherii cu care să arate ce democrat şi non-comunist şi chiar non-securist a devenit, mai bine s-ar apuca de treabă şi ar ignora aceste acuze. Pe măsură ce se enervează şi încearcă să demonstreze contrariul, dovezile şi acuzaţiile se vor ţine lanţ şi se vor fixa şi mai bine pe imaginea sa. Aş zice că până acum a scăpat destul de uşor. În fond, eticheta de comunist şi de corupt n-a fost însoţită insistent şi de partid al ofiţerilor acoperiţi, al urmaşilor membrilor Comitetului Central al PCR şi al activiştilor. Şi nimeni n-a încercat să declanşeze o campanie de identificare şi neutralizare a ofiţerilor acoperiţi din PSD. În fond, nu cu PSD-ul a şi început ranforsarea clasei politice cu ofiţeri acoperiţi şi dirijaţi de la alte pupitre şi centre de putere?
Să revenim la congres. Primul lucru important: congresul PSD a arătat mult mai bine, fără hau-haul de tip congresul 13 al PCR. Mult mai îngrijit, mai decent şi dominat de un discurs de revenire la ideologia de stânga. Să vedem cât de lungă va fi calea de la vorbe şi declaraţii la practică. Doi. A dispărut o mare parte din baronimea tradiţională. Cum a izbutit Liviu Dragnea să scoată partidul din mâinile acestora nu ştiu. O parte a fost opera DNA-ului, dar cealaltă jumătate extirpată s-a retras învăluită în mister. Parcă operaţiunea ar fi fost dirijată de cei care acuză PSD-ul de toate păcatele. Dacă o listă de vicepreşedinţi ar fi fost întocmită la Washington sau la Bruxelles, cu siguranţă că n-ar fi diferit prea mult de cea de acum. Dacă mai adăugăm invitaţia la ”dialog constructiv” cu preşedintele Iohannis şi cu PNL, nu ne mai rămâne decât să căutăm explicaţii sofisticate şi să încercăm ipoteze pentru tot soiul de scenarii şi înţelegeri.
Esenţial este că acest congres a schimbat garnitura de conducere a PSD. Dar mai departe ce urmează? Am înţeles că Liviu Dragnea vrea o întoarcere la comunităţi, la cei care muncesc. Cică PSD-ul va merge pe un drum nou, caracterizat de un spirit nou. Au urmat şi alte promisiuni, care mai de care mai frumoase şi mai de stânga. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm încă un lucru:
– Ce nu va mai face PSD-ul?
Despre asta, PSD-ul şi Liviu Dragnea n-au zis nici pâs. Dacă Ghiţă sau un alt Ghiţă va câştiga licitaţiile pe bandă rulantă şi dacă PSD-ul va da ajutor cu prioritate primarilor PSD, cum zicea Olguţa Vasilescu, şi dacă numirile în funcţii şi dregătorii se vor face pe aceleaşi criterii, nu cred că am asistat decât la o banală schimbare de blană.

Căci lupul îşi schimbă părul, dar niciodată nu se hrăneşte cu prune şi nici cu trandafiri”. (20 oct 2015, Congresul PSD)

Cine s-ar fi gândit cu numai un an în urmă că Liviu Dragnea va rămâne doar un subiect de istorie a jocului politic făcut de serviciile secrete, că Sevil Shhaideh va trece aşa de repede pe lângă funcţia de premier, că Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose se vor topi atât de rapid, ca nişte oameni de zăpadă peste care a dat o vară fierbinte?… S-au dus şi gata! Românii zic mereu că „nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”. Mai mult, desemnarea unui om lipsit de putere se termină adeseori pe dos. (CN)

”Ca să mă lămuresc dacă Liviu Dragnea este un mare luptător sau un farseur de politician, un panglicar și un difuzor de vorbe goale, am așteptat cu nerăbdare proiectul de buget al României pe anul 2019. El m-a ajutat să înțeleg un lucru rămas neclar pentru mulți dintre susținătorii și adversarii săi. Toți cei care au citit declarațiile teleormăneanului s-au întrebat, oare sunt adevărate sau sunt simple vorbe goale? Și au sperat. Ce ascund ele? Urmează o schimbare de atitudine a PSD față de SRI și de SPP? Dar față de DNA? În diverse împrejurări, Liviu Dragnea a făcut declarații care pe unii îi îngrozeau, iar pe alții îi umpleau de speranțe. Reproduc cîteva dintre ele. Puteam să selectez un volum de tipărit. Reproduc numai cîteva:
„Ce ar pierde SRI? Eu am mari respecte pentru miile de ofiţeri SRI, nu pentru conducere, pentru că aceşti oameni fac o muncă nevăzută a căror rezultate se fac văzute, ei asigură un pilon serios pentru România, dar, din păcate, conducerile la aceste Servicii au ieşit din matca constituţională şi au acţionat într-un mod subteran şi obscur. Sigur de ce nu le-ar plăcea să rămână PSD la guvernare? Pentru că am anunţat că vrem să modificăm toate legile securităţii naţionale şi vor reveni în matca lor şi nu vor mai putea să facă şi să desfacă parchete, să trimită sentinţe în plic” (L. Dragnea, Antena 3)……
Ce s-a ales de afirmațiile lui Liviu Dragnea, socotit de mulți dirijorul nemilos al Executivului Dăncilă și al majorității parlamentare? Un mare și lustruit zero! Este cea mai convingătoare probă că Liviu Dragnea se face că joacă împotriva sistemului și, în același timp, îl protejează, negociază cu el, se teme să-l înfrunte pînă la capăt și amînă deciziile care ar putea clinti poziția dominantă a serviciilor secrete și a parchetelor din România.
Altceva nici nu mai merită adăugat! (Liviu Dragnea-două fete, Editorial 2019)

”Să zicem că visul dușmanilor lui Dragnea și planul DNA prind contur. Cade baronul din Alexandria? Și de la Camera Deputaților și de la PSD! Fără tărăboi, fără sînge pe pereți, cu un proces desfășurat cu calm și pe bază de probe și argumente. Ce facem? Ce am cîștigat? De ce ne apucăm? Refacem guvernul Cioloș – Ghinea – Prună și alți tremurici în gîndire și organizare? Dispariția din peisaj a lui Liviu Dragnea îl face pe Klaus Iohannis mai descuiat, mai rapid, mai eficient? Vor deveni cei doi Cocoșilă mai devotați țării lor? Devine Tudose mai luminat și mai logic? Ce cîștigăm? Numai de la Dragnea veneau confuzia și învîrtelile din instituții? Dragnea este dirijorul corupției din România? Nu cumva Dragnea este o țintă falsă, spre care au fost îndreptate toate forțele? Și de ce? Au un alt om de promovat, un alt Tudose, un alt Grindeanu, un alt Ponta? Sau tot scandalul cu Dragnea acoperă neputința noastră de a ne fixa cîteva priorități și a ne ține pe ele?
Nu cumva debarcarea lui Dragnea, în afara faptului că obligă PSD-ul la o reevaluare a președintelui și a greșelilor comise pînă în momentul de față, nu folosește la nimic? Ne măcinăm timpul în cel mai isteric mod. Ne acoperim ochii și mintea cu Dragnea pentru ca alți Dragnea din SRI, DNA, Cotroceni, Guvern, PSD și PNL și de prin varii televiziuni să poată face pași ca și cînd ar lupta pentru progres și înflorirea României? (Cornel Nistorescu)

”Au făcut Congres pentru ca Dragnea să își prezinte amanta. Cum să îți aduci amanta la Congres?” (Cornel Nistorescu, Antena 3).

” Greşeala a început imediat după victoria în alegerile din 2016, cînd Liviu Dragnea a desemnat-o pe Sevil Shhaideh, crezînd că poate desemna un premier aşa cum îţi alegi bona sau şoferul. Şi a procedat la fel cînd i-a destituit pe Grindeanu şi pe Tudose, ridicînd arbitrarul şi moftul la rangul de criterii. Aşa s-a făcut praf organizarea unui partid cunoscut prin reguli şi ierarhii. Caraghioşi şi impostori, mediocri şi caricaturi au avansat pe funcţii grele iar trompete dogite au jucat rolul cuvîntătorilor. Povestea cu Ana Birchall nu-i decît o secvenţă comică de final, cînd un ministru trage la căruţa adversarilor şi bagă strîmbe pentru deraierea partidului.
PSD a pierdut o zestre enormă din cauza felului în care a fost condus şi din cauza selecţiei de personal. La asta se adaugă maniera de administrare de tip SRL deţinut de un buticar, plus măsurile greşite, improvizaţiile cu experţi fantezişti la Finanţe şi la strategii economice (Darius Vâlcov) şi multe altele.
Să ne lămurim! PSD-ul a pierdut guvernarea nu din cauza extraordinarei opoziţii făcute de PNL, USR şi PMP. Nu a pierdut-o nici din cauza proiectelor acetora, de altfel inexistente. A pierdut-o din cauza greşelilor sale şi a trădării unei aripi nemulţumite, ademenite de Ponta şi susţinătorii (?)”. (CN, 17 octombrie 2019)
Etc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15

43 de Comentarii

  1. Dragnea trebuie eliberat si sub presiunea romanilor sa se redeschida dosarul caselor iohaniste.
    DULAPUL TREBUIE MUTAT IN BECI.

  2. Domnu’ Nistorescu , aici suntem de acord ! Asa e Dragnea ( pentru intimi , Livache ! ) a fost condamnat pentru niste prostioare ! Da’ stii ce , tot raul spre bine ! Daca ar fi fost condamnat pentru hotiile facute , Livache nu are ani de trait cati ani de puscarie merita ! Parol ! Ma gandeam la vila din Alexandria intinsa pe doua strazi , cu piscina , teren de tenis cu instalatie de nocturna , hotelul din Turnu Magurele , vilele din Bucuresti si Mamaia – Navodari , magazinele de incaltaminte de lux , fermele de porci , terenurile de vanatoare , …, ceasuri elvetiene pentru el si nepoata , vacante in locuri exotice cu saptamanile , … ! Toate proprietatea unui individ care toata viata lui a fost bugetar , cu exceptia perioadei cand a fost carciumar si le punea taranilor apa in bere ! Ca veni vorba de ceasurile elvetiene . Livache a dat pe doua ceasuri aproape 30 000 euro ! El si-a cumparat un ceas de 24 000 euro , iar nepoatei unul de 5 000 ! ( Intre noi fie vorba , si din asta se vede ca , taranu’ tot taran ! ) . Asta inseamna salariul lui de Presedinte la Camera Deputatilor , cam pe un an de zile ! Ce-o fi mancat un an ? Stiti cumva daca Livache mai avea si al doilea job …. ?

  3. Demonizarea lui Dragnea, a avut două ținte : prin înlăturarea lui, PSD să devină un partid haotic, măcinat de lupte interne și deci ușor de înlaturat, ca apoi preluarea puterii de un alt partid, care face abuzuri de neimaginat, să pară normalitate (nimic nu poate fi mai rău decât Dragnea, nu-în așa ?). Nu înțeleg cum toată societatea pare anesteziata, nu numai că nu protestează, dar acceptă ca pe ceva firesc, tot ce se întâmplă.

  4. Ce făcut Dragnea si ce a făcut Basescu turnatorul la secu(petrov),Johannis 6 case cumparate prin fals si uz de fals.
    Ar trebui popularizat mai mult in presa ce au facut acești indivizi Petrov si Johannis ,sa nu uite poporul!

  5. Daca tragem o linie dreapta/justa si analizam perioada Dragnea putem vedea ca partidul, desi mare nu-i punea la dispozitie si oameni de valoare, dedicati si onesti cu care sa conlucreze: Ponta desi inteligent si educat, dar alunecos si pervers a parasit partidul; Zăroni cel putin parea de incredere si ca un fel de semnal, arata faptul ca daca s-a ajuns la unul incapabil ca el era pentru ca cei care pareau capabili nu erau de incredere si s-au dovedit a fi infiltrati din servicii ca senilatul Tudose si imberbul autistic-oligofren Grindeanu. Oare de ce nu a incercat macar pe plan extern sa se ralieze deschis cu Salvini, cu Victor Orban si cu cei din grupul de la Visegrad? I-a urmat la conducere aparent inocenta Veorica, care reusea de principiu sa execute fara mare precizie sau finete ordinele de zi cu zi, dar mai puternic a fost ordinul de la Servicii, pe unde colabora part-time, cand a dat decretul ce a facut STS-ul unicul detinator si utilizator al Softwar-ului pentru alegeri. Asa s-a lamurit si pecetluit soarta alegerilor in Romania, BEC-ul ramanand doar de fatada, iar americanii, proprietarii softului, raman decidentii in alegeri, indiferent cum ar vota romanii. Acum nu-i mai putem invinovati pe alegatori ca au votat aiurea, impotriva propriilor interese, nu, votul il fac proprietarii softului. Multi alegatori plang dupa Dragnea, dar degeaba e prea tarziu, toti acesti suporteri PSD-isti si nu numai, nu si-au manifestat in nici un fel suportul pentru proiectele lui Dragnea. Chiar daca pare exagerat dar consider ca lumea trebuia sa iasa in strada si sa-si manifeste acordul cu masurile luate de guvernul PSD, asa cum opozitia platita din fondurile ONG-urilor finantate din afara iesea in strada sa-si manifeste dezacordul(a iesit pana si presedintele, in geaca lui rosie Marxist, calcand pe Constitutie). Acceptarea finatarii/cumpararii SNSPA de catre Soros este ultima dovada ce mai lisea convingerii ca suntem o kolonie kosher a bankerilor.

  6. Va mai scapa si dvs. lucruri, d-le N. In cazul de fata, evaluati fostul presedinte al PSD ca „primitiv”. Se poate argumenta pe larg de ce speculantul de case de la Sibiu este, in fapt, mult mai primitiv, iar, tot prin comparatie cu L. Dragnea, mai putin democrat. Tot in fostul lider PSD vedeti un conducator „autoritar” si dati un ex., pe care il apreciati ca „autoritarism de Bărăgan”. Uitati contextul. Sub presiunile nesimtite din exterior, brutale din interior, cu institutii bugetare lucrand impotriva ta, cu televiziuni actionand ca organe de propaganda de factura nord-corean-maoist-stalinista, Dragnea, asa cum e el, baiat de militian din Teleorman, a inteles ca nu avea cum sa faca democratie in partid. Doar militarie. Nu exista alta cale; si partidul s-a tinut chiar bine pt. cum a fost haituit din cam toate directiile si prin cam toate mijloacele, legale si ilegale. Cu democratia, se facea praf in 5 luni; a rezistat doi ani si jumatate! Chiar spectaculos. Mai evaluati. Despre cei care cred ca Dragnea e nu stiu ce mare corupt si pricina insurgentei #rezist a fost „apararea independentei justitiei”, 🙂 ce sa zicem, inteligenta nu e uniform distribuita in societate.

  7. @Nastratin
    Tu nici nu stii cati mult mai bogati decat Dragnea ti-au bagat mana in buzunar dar o tii langa cu vila lui din Alexandria. Felicitari, ai invatat bine poezia!

  8. Domnule Nistorescu, mutmumim pentru articol. Dar nu trebuie sa convingeti un postac ci sa luminati pe cei multi care care nu inteleg adevarul sinistru: Avem condamnari politice in anii 2006-2020. Dragnea seful celui mai mare partid si PRESEDINTE al CAMEREI DEPUTATILOR al ROMANIEI aruncat in puscarie in cel mai pur stil stalinist. Si sa nu va fie jena de prietenii intelectuali care or sa va faca psd-ist pentru ca vreti sa spuneti adevarul. Prin tactica : „Ce mai ai devenit psd-ist ?” amicii snobi vor sa ne inchida gura. Nu , nu suntem psd-isti doar vrem democratie si adevar nu securism si detinuti politici ca in anii 50.

  9. Sa gandim obiectiv si logic:Romanaia este tara unde presedintele Camerei Deputatilor in functie si liderul celui mai mare partid in an electoral este arestat si dus la puscarie pe un dosar de doi bani, pur politic. Ca il cheama Dragnea, Ionescu sau Popescu n-are nici o importanta e vorba de functia castigata prin vot. Nu exista in vestul democratic asemenea violare a democratiei, a votului popular oricat ati cauta. Toti cei ce in vest au incalcat legea au fost sanactionati mai degraba modest DUPA TERMINAREA MANDATULUI tocmai pentru ca altfel ar fi incalcat votul popular. Democratia are regulile ei care in mod normal ar trebui predate poporului de elitele lui. Din pacate la noi nu exista asemenea elite, elitele sunt jurnalistii curajosi care spun adevarul.. cu cat uram mai mult pe Dragnea cu atat suntem mai departe de vestul democratic pe care ni-l dorim atata…

  10. Dragnea e LACRIMA CRISTI pe langa TICALOSUL ESCROC de la Cotroceni. A fost bagat in puscarie pentru ca aducea adeseori vorba, public, despre banii pe care escrocul i-a primit drept chirii pentru un imobil PE CARE-L DETINEA ILEGAL si pe care trebuia sa-i returneze. D-aia a fost bagat in puscarie. Iar cei care, indiferent despre ce e vorba, fac trimitere la Dragnea sunt angajatii bolsevicului cotrocean, acel ESCROC ODIOS. Si sunt LA FEL DE ODIOSI ca el, ca d-aia s-au si alipit de TICALOS. Le place duhoarea lui.

  11. justificare in fata ineptilor a propriilor trairi este o imensa greseala. acesti inpeti nu pot acorda nimanui, in nicio conditie, gratzii. pot minji existialul cu mizeria care-i defineste. dragnea a fot condamanta pentru razboaiele deschise impotriva stapinilor de bani si a sclavilor autohtoni infipti in capul puterii. dpdv juridic vorbind, cu patalama de la instanta pentru escrocherie, iohannus este un gunoi imoral pupat in dos de inpeti. diferentele intre Dragnea si iohannis sint imense in viziunea oamenilor. in viziunea ineptilor este exact pe dos. organ nu exista, nici maca nu s-a nascut inca. ineptii isi hranesc interiorul cu dejectii. este in natura lor. sa raminem oameni totusi.

  12. Nastratin cel maI informat din cimitir- cum le stie Nastratin pe toate. Cat a dat Dragnea pe ceasuri, cate vile si-a construit pe plaiurile patriei, cate hoteluri de lux a zidit Dragnea fără cea mai mică urma de solidaritate socială fata de pauperii acestui plai mioritic si mai cate in luna si stele din siragul cu mărgele al Plavanul din Dulapul securistului cu stele.
    Că de obicei propagandă si manipulare, ca de,Nastratin era recunoscut pentru umorul negru pe care-l practica într-un stat Mahomedanist cu „usoare” urme de anticrestinism, curent practicat cu succes si de Nastratin.
    Ca a desconspirat protocoalele dintre SRI, DNA, PICCJ, CSM Nu se pune. Ca a-încercat sa pună capăt abuzului din justiție, pentru ca apoi el insusi sa fie abuzat nu e irelevant. Pentru ca s-a opus dublului standard la produsele importate din UE si a dublei judecati promovate de cominternistii de la UE, e floare la ureche. Pentru ca a sprijinit capitalul românesc și țăranul român , e un non sens. Pentru ca a mărit salariul minim si a-încercat să tina-n frâu multinatioalele si băncile străine e o pierdere de vreme, pentru ca s-a lovit de antinaționalismul manipulatoriu,dezinformator al securistilor trădători cu fata de insecte otrăvite, trup de viermi si capete sorosist e o zi tragica a istoriei Jhoannist. Pentru ca a zis STOP, FURTULUI DE resurse naturale e, în viziunea hogistilor, un act de antiglobalism fără sens, chiar insultator.
    Pentru ca a organizat si a sustinut referendumul pentru familie a fost un act de jignire adusa LGBG-iștilor,cu femei cu barba si soti cu sani la vedere si tocuri de înțepat asfaltul gunoaielor integraliste. Pentru ca, în primul rând este roman si patriot, pentru ca a dorit binele acestui popor si prosperitatea lui, pentru ca nu a-ngenunchiat in fata cominternistilor si a Licuriciului, pentru toate acestea trebuie pedepsit exemplar, ca nimeni altcineva sa nu-si mai permite într-un stat colonial

  13. ce drag aveti pentru dragnea. nu cred ca omul asta a facut ceva legal in viata lui, are smechereala in sange. nici macar alegerea lui ca presedinte psd nu a fost legala. a racnit dela tribuna „vreti sa continuam impreuna?”. aplauze, urale, dar nu s-a votat nimic!

  14. Sa ridice glasul împotriva stăpânilor, ci dimpotrivă sa le candte e in strună pe corzi de mandolina.
    Ps Oare unde sunt vocile ambasadorilor preocupate de valorile statului de drept?
    Oare unde au dispărut cominternistii cu fata de viermi,trup de pitecantropi si minte de gaina beată?Oare unde e vocea străzii umflată cu pompa securității si sloboziya la comenzile Licuriciului imperialist?
    Toate au trecut in conservare. Unde se ascunde Oana Pelea sau Tudor Chirilă? Acum au rămas cu vocea, caci glasurile le-au fost astupaye cu scoci sorosist di dopuri de sampanir globalista. Au mai ramas cozile de topor sub acoperire. El au , în continuare , sarcina sa manipuleze, sa combată, sa se umple de ridicol, sa dinamizeze un popor creștin cu urme, din ce in ce mai evidente, de creștinism. A mai ramas si Dulapul ca sale cânte în strună si mandolina ca sa miaune cand primește ordin , călcată pe coada fiind. Au mai ramas jegurilor ca sa murdareasca tot ce mai e, inca, curat, valoare, sinceritate si patriotism in aceasta tara.

  15. Nu pot sa-i inteleg in ruptul capului pe liberali care tot o tin langa cu Europa care ne-a luat tot! Adicatelea ne-a luat „legal” bogatiile solului si subsolului si mai mult, ne-a luat tinerii buni de munca scoliti de statul roman(de romanii fraieri care au ramas in tara sa aiba grija de mormintele bunicilor si parintilor)si sanatosi ca sa-i exploteaze si sa-i trimita bolnavi anual in luna august sa se trateze/opereze in Romania in calitate de co-asigurati pe cuponul parintilor cu pensia minima de 704 lei/luna(146 de euro/luna). Se recomanda ca in luna august cand sunt trimisi acasa diasporenii sa se trateze, sa nu iesiti pe soselele patriei fiindca sunt cei mai multi morti produsi de diasporenii lui Johannis/Orban/Barna/Helving/ Pralong/Macovei/Soros cu s.h.-urile cu volanul pe partea dreapta si nici sa va inbolnaviti fiindca programarea este facuta cu 3 luni inainte de catre diasporenii co-asigurati. Tot ii trag cu Europa fara ca sa existe un referendum care sa spuna clar daca poporul roman vrea sa fie sclavul si groapa de gunoi auto a Germaniei! Fratilor, e groasa rau de tot daca si basista Monica Pop s-a luat de diasporeni si propune ca si copiii bruneti sa plateasca asigurarea de sanatate din valoarea voucherilor folisite la birtutu din padure!

  16. mai plangeti voi dupa dragnea. S-au dus vremurili de aur, cand se fura cu vaporul, prin padurea nebuna!..
    Sper sa treceti in minoritate pentru minim 20 de ani.

  17. Nimeni nu este perfect caci asa ceva ‘nu se egzistă’ dar , comparativ cu dl.pres., Livache era si este de o mie de
    ori mai iubitor de tara si de romani , de asta l-a si arestat . Nu mai vorbesc de Petrov , alt hot notoriu care-i bine mersi liber , la bautura si la dat sfaturi . Daca a prestat cu mare patos la licurici , se vede (ca si la
    rfrdm din 2012 , cu Gordon si Nuland , n-asa ?) din plin . P.S. Nu intotdeauna cei mai buni sunt si premiantii , nici America nu poarta numele lui Columb !

  18. Marius,
    Ai sintetizat bine acțiunile lui Dragnea care aduc atingere intereselor multinaționalelor. Demonstrezi cu prisos ca , în România nu este democrație . Problema este, că poporul este distant de aceste aspecte, iar tinerii inclusiv studenții nu au elanul schimbării de altă dată. Tot răul este de la justiție ! De la dubla măsură aplicată în hotărârile judecătorești. De la faptul ca , dacă mănânci singur ceea ce produci, i-ți sta în gât. Trebuie să dai și la partid. Dacă nu primești o funcție de conducere care sa-ți aducă banii înapoi ești lăsat sa faci evaziune în afacere. Dragnea a spus că depinde libertatea sa de către rezistă judecătorii la presiunea procurorilor, al președintelui, a celor care se ocupă cu reclamațiile -gen omul cu rata in apartament – sau chiar Orban care este șantajat cu cine știe ce afacere nelegală. Nu avem nimic de făcut ,decât să așteptăm să se sfâșie intre ei ca interlopii. Dragnea are o singură șansă de eliberare condiționată, să dispară din viața politică. Eliberarea, ca eveniment, va relua prima pagină a ziarelor aservite puterii și a #rezist și afiliații pentru distragerea atenției opiniei publice naive. Pentru Dragnea va începe calvarul altui proces !

  19. Ce a papat lupul, in stana nu se mai intoarce, asa si cu Dragnea – disperarea de a iesi basma curata si betia puterii l-au indemnata la fapte negandite, viata pierduta in parnaie nimeni nu va putea vreodata sa i-o restituie. Sigur a gresit, dar sigur a facut si lucruri bune, ce nu se poate contesta este ca s-a gandit si la tara si popor – ceea ce nu s-a intamplat cu prea multi aflati la butoane (dreapta globalista nici de ar iesi toti copii, salariatii si pensionarii in strada, nu ar da ceva, fara sa se gandeasca la profit, cat despre tara – pentru acesti tradatori a fost si este doar o notiune vanturata in campaniile electorale). Problema este la justitia – oarba fiind priveste doar intr-o parte, este in dezmat cu mistificatorii si tradatori, mai mult isi lasa slujitorii sa de inchine la idoli falsi si sa se lase purtati de interese meschine de cocalari – slujesc cu gandul doar la mariri si bani (indiferent de la cine /unde ar veni). Gravitatea este ca pe existenta si starea tari si poporului lupta se da intre globalisti cu bani si gloata manipulata ce se zbate in neputinte (livrate) mai mult sau mai putin inchipuite, iar partidul ce ironic se dadea solidar cu nemultumiti a intrat (s-a lasat luat) in hora alogenilor globalisti si tradatori.

  20. @nastratin si ce
    Daca macar o singura acuzatie de coruptie cu privire la Dragnea ar fi stat in picioare,ar fi fost condamnat la puscarie, probabil, pana la adanci batraneti. Averea, atat cata este, si-a facut-o cinstit, din agricultura. Asa ca lasati propaganda ieftina, buna pentru redusii mintali.
    Cat priveste furtul, acum nu se mai fura cu vapoarele, ca pe vremea lui Petrov, ci direct pe fata i se ofera „partenerului strategic” miliardele obtinute din sudoarea poporului, pe post de „plati in avans” pentru achizitia de fier vechi.

  21. Mai lasati-ma cu serviciile acestea. Cu atatea servicii pe cap de locuitor nu inteleg de ce am devenit groapa de gunoi a lumii, de ce Romania este atractia pedofililor din lume si cad victime copiii tarii, de ce clanurile de interlopi de aici sunt nr. 1 in livrat fete in Europa, de ce romanii emigreaza ca in timp de razboi, de ce? De ce suntem nr 1 la tot ce e rau in Europa si in lume? De ce? De ce cumparam tehnica militara resapata din lume in timp ce copiii tarii sunt cei mai saraci din Europa? De ce avem cei mai multi analfabeti din Europa?De ce suntem cea mai saraca tara din Europa? Undeva este o frantura de logica.

  22. Dragnea a fost condamnat penal de doua ori … era deci recidivist ! A fost condamnat pt. savirsirea unor infractiuni prevazute si pedepsite de Codul Penal , de catre instantele de judecata ale Statului Roman ! Cine are curiozitatea sa citeasca Hotaririle de condamnare , se poate lamuri … este vorba despre documentare ! Nu l-a ingropt binomul , l-au ingropat faptele sale ! Asa cum unii postaci ( atirnatori de PSD ) de pe acest site , incearca sa ingroape adevarul … dar adevarul nu este usor de ingropat , groparilor !

  23. Eu am ințeles acțiunile lui Dragnea. În primul rând a vrut să curețe partidul de securiști. Și-a dorit un guvern național fără miniștrii care să servescă mai intâi interesele străine.
    Guvernul PSD a incurajat investitorii români deoarce ponderea capitalului românesc este extrem de mică (sunt exemple numeroase de produse românești apărute în supermarketuri).
    Teodorovici a tăiat din bugetul SRI și l-a infuriat la maxim pe Iohannis.
    Sunt multe acțiuni făcute numai in beneficiul direct al țării.
    Deagnea e condamnat politic, ca dovadă este manipularea uriașă făcută impotriva lui.

  24. Prima condamnare cu suspendare s-a făcut deoarece Macovei a țipat că s-au fraudat un milion de voturi. S-a dovedit a fi o mare minciună deoarece BEC a spus că nu au fost fraude, atunci au găsit altă chichiță ptr. a fi condamnat.
    Motivare (nesemnată de Livia Stanciu: ” și-a folosit abuziv autoritatea și influența in partid” adik a indemnat primarii să mobilizeze lumea la vot, adik ce face orice politician în campanie.
    A doua condamnare a fost făcută fără nici o dovadă directă sau indirectă.
    Ambele condamnări au fost făcute când Coana Justiție „independentă” era infrățită prin protocoale cu SRI.

  25. Salut !
    Dragnea ar fi trebuit sa anihileze statul paralel,care in final , l-a distrus chiar pe el!
    Dosarul referendumului ; condamnat pt ca a mobilizat oamenii la vot!
    Pai, Basescu, i-a indemnat sa nu mearga la vot ! Simetric, nu ?
    Nu se pune in sistemul de justitie selectiva , bine intepenit, nu scapi decat daca iti iei lumea in cap, cum a facut Ghita Sebastian , bravo lui !
    Eu as merge voluntar, sa stau o luna in locul lui Dragnea, ce ziceti, mai sunt si altii care se ofera ?

  26. PSD a ignorat şi va ignora condamnările politice a oricăror dintre liderii săi. Faptul că unele prezenţe de susţinere de la uşa Justiţiei – chiar şi înainte de DNA – au fost taxate mizerabil prin clasa politică, societatea civilă şi mass-media este doar o parte a problemei şi face parte din asaltul neoliberal asupra stângii şi democraţiei. Orice solidaritate (asta atâta câtă mai este, mereu puţină, trebuie să moară în România) a fost taxată drept corupţie şi neocomunism. Dar partea esenţială este formată din comportamentul de supravieţuitori dictată de moralitatea – amoralitatea?! – unei majorităţi copleşitoare dintre liderii şi militanţii PSD, cu nimic diferit de cel al liderilor şi militanţii altor partide, doar mai puţin vânate.

  27. Sincer sa fiu, in niciunul din exemplele date de Dl Nistorescu nu transpare cea mai mica impresie ca l-a tinut in brate pe Dragnea, din contra, l-a atacat cu o duritate nemaipomenita, incomparabila cu modul plin de delicatetze cu care-i trateaza pe SECURISTII DE „DREAPTA”!!! Nici nu l-asi fi criticat atat de des pe autor daca proceda analitic macar la fel de prevenitor.Insasi faptul ca trateaza drept adevarate acuzatiile aduse de procurorii Securitatii in ce priveste cele doua condamnari arata nedreptatea cu care l-a tratat!!! Vezi, Doamne, „fapte minore”, cand ele sunt fapte inventate, probe false, altfel condamnarile nu le putea considera politice. Auzi la Dl Nistorescu, e ofuscat de prostacul securist de „dreapta”, in schimb il lasa
    rece criticile mele, mai mult, insistand sa se faca a nu intelege ca Dragnea a fost fortat de viermuiala de
    serpi veninosi infiltrati in PSD sa procedeze cu mana forte.Securitatea a crezut ca-l controleaza, de aceea
    si-a retras agentul Del Ponte care, mentinut in fruntea PSD, se autodemasca ca agentul lui Baseala. Chiar nu suntem capabili sa tragem concluziile ce se impun studiind si traind diversiunile in lant organizate de Seku cu concursul acestui marsav nepot de cominternist din 2010 pana azi? Autorul realizeaza ca nu ma poate combate, de aceea a ignorat sustinerile mele si nu a reactionat cand am reclamat cenzura. „Publicatia lasa
    sa apara comentariile critice”!?!? Curat, murdar… Mi-au fost blocate comentarii demascatoare pretins ca
    fiind presarate cu „injurii”, in schimb prostacul la care face referire si camarazii astuia nu au fost nici cand au proferat amenintari cu moartea si slogane antisemite intr-un limbaj abject blocati…

  28. Capitalismul nu stă pe loc. Iată, noua formă de capitalism, capitalismul consumerist, a inventat obiectele de unică folosință. La noi a creat cetățeanul de unică folosință. E postacul, protestatarul profesionist, care, nemaifiind upgradat (se vede din postările de aici și de pe rețelele de socializare) are deja soarta pecetluită. De ce oare ne-ar interesa, pe dumneavoastră, pe mine sau pe alți cetățeni de bunăcredință, oare ce profit ne-ar aduce, să știm ce simte gunoiul când putrezește?

  29. A fost o vreme cand il numeam „Maestre” si oricat as incerca sa inteleg prudenta sa de a nu fi luat in vizor
    de slugile Securitatii, faptul ca ignora dimensiunile uriase ale diversiunilor comise, culmea, pe fata, fara
    jena sau teama repercursiunilor ale acelora pe carei numesc „slugi ale Securitatii de dreapta”, care fac pe „liberalii” reusind sa-i imbrobodeasca pe multi, ma intristeaza stiind ca este singurul jurnalist ce incearca sa demaste o parte din aceste diversiuni… RTv nici nu-si mai face probleme sa se arate ceea ce a fost si a ramas, O TELEVIZIUNE BASISTA unde seara de seara cei mai marsavi antiromani sunt invitati, in frunte cu Baseala, Del Ponte, Fierea si agitatorii PDNL/USR,deasemenea „analistii” seku Bogdanel Chiriakov,
    Gusatul, Rares si toti falsificatorii de opinie, fiind principala platforma de terorizare a pensionarilor si bugetarilor…

  30. „CD”,, poate o sa intelegi citindu-mi comentariul ca in Romania din 1946 nu au avut loc alegeri libere!!!
    Problema cu STS a fost impusa de invechirea metodelor de fraudare in masa in epoca digitala! Putina emotie
    prin MEDIA SECU si STS falsifica mult mai rafinat decat o facea BEC. Cand o sa intelegi ca nu americanii
    comit crimele impotriva Romaniei, ci bolsevicii Filialei Comintern din SUA?
    Ii felicit pe toti comentatorii care au prezentat meritele lui Dragnea care sunt incontestabile, in paralel ilustrand Tica” losia sekuristilor de „dreapta” de pe net, Justitie, din Deal, din media si din partidele
    clonate de Securitatea baso-yoha-nist-rasputinista… Daca lui Dragnea i se puteau agata acte de coruptie, mita si furt din avutul obstesc, aceste acuzatii erau transpuse in dosare bazate pe aceste fapte, de aceea
    i s-au fabricat dosare pe fapte inchipuite!!! Dupa farsa rusinoasa cu prima condamnare, ar fi fost o joaca pentru Securitate sa-i fluture amenintari cu dosare de coruptie si daca era vinovat se indoia, nu continua cruciada impotriva Securitatii…

  31. Asa o fi Nastratin , nu stiu cum ai numarat tu ceasurile, dar daca esti un tip impartial, si eu sper ca esti, ce ar fi daca ai numara si deciziile judecatoresti definitive impotriva cumpararii de fam Johannis, a caselor cumparate, pe baza unor falsuri in acte, decizii tratate cu „hai sictir” de cei doi Johannis. Asta este un mizilic, dar ce zici de referendumul convocat pentru naivi, (Doamne cati sunt) pentru interzicerea ordonantelor pe justitie, referendum calcat in picioare la nici 6 luni? Dar ce zici de ordonanta pe sanatate? Tocmai ce Porr, sas de-al lui Johannis, a fost numit sef la Polisano. cum ti se par aceste aranjamente ce duc la sifonarea a sute de milioane de EUR, in comparatie cu decizia lui Dragnea de detasarea a doua angajate la sediul PSD Alexandria?

  32. „cetatzene”, Dragnea nu a decis si nici nu a dat o decizie de detasare a doua angajate la sediul PSD, asa cum acreditezi cu marsavie, ca si in privinta ceasurilor etc!!! Tehnica asta securista e de doi lei si, in acest caz cu atat mai mult, cu cat Nazistul tocmai a fost spalat de ultimul dosar, comparatia ta devenind caduca, ca si chestia cu „mizilicul” din sceneta cu compararea infractiunilor. Natzi nu mai are dosare si tu il acuzi de „mizilicuri”,dar soldate cu condamnari, pe Dragnea,tu il faci vinovat si aprobi condamnarile cu caracter politic, bazate pe probe false…

  33. Domnule Nistorescu cum se cheama un partid caruia doi presedinti ii sunt bagati in puscarie?
    Astia nu au vazut ca l-au bagat pe Nastase ,om cu carte ,greu. Petrov ,Dulapul nici la genunchiul broastei nu ajung in comparatie cu Nastase, dar i-au ciocnit ouale!
    Dragnelul credea ca stie sa guitaie un grasune ii ia frica sistemul!
    Au fost niste ca….ciosi! Au facut pe ei de frica!
    Si daca ar fi fost ailalti cinstea intruchipata!
    NU AU AVUT SANGE IN OUA!
    Ii invada Junckers si Timmermans.Mai rau ca bolsevicii acum aproape 100’de ani.
    Ce se intampla! Se dadea madam Ralu si Mitza saltelista cu fundul de pamant ,rezistentii isi smulgeau parul din cap cateva zile in fata guvernului si gata!!
    In dulap se baga numai clasari si s-a dovedit in instanta ca au furat!

    De asta-i romanul pacatos!

  34. In primul rand pt. dvs. dle. Nistorescu,faptul ca pe site. se scriu in proportie de 99,9% astfel de comentarii,ar trebui trase niste concluzii,de catre dvs., nu de mine. Mie mi-ar da tare mult de gandit,daca as fi in locul dvs. Apoi, faptul ca de la numirea lui Shaideh pana la incarcerarea jupanului RO,adica vreo 2,5 ani,dvs.nu gasiti decat aceste cateva critici aduse acelui maimutoi,spune totul. Doar atat? Ma gandesc ca ati scris 3-4 editoriale/saptamana ori 142 de saptamani fac……? O simpla statistica. Ce ati scris in afara de cele 6 exemple de critica la jupan? Despre flora si fauna? Sau i-ati tocat marunt pe cei care erau in opozitie? In loc sa atacati puterea, ca motive slava Domnului au fost. Eram student si mergeam la Biblioteca Franceza sa citesc presa libera,prin anii „80. Ma gandesc cum ar fi ca presedintele Frantei(Mitterand) sa plateasca columnistul Le Figaro sa nu-l atace,sau sa-l laude? Mitterand fiind un fel de Dragnea galic. Cum ar fi asta in Franta,ce s-ar intampla cu editorialistul? Ca la noi se vede, iar unii ziaristi isi fac si titlu de glorie ca-si vand condeiele.
    Rogu-va, intelegeti ca nu binomul l-a legat pe Daddy. In RO,de 30 de ani e o intelegere sa nu-i caute pe talhari de lucrurile mari. Lucrurile mari se fac in cardasii mari si atunci ar fi pulverizata toata clasa politica. Si atunci ii gasesc cu un termopan sau alte maruntisuri. Ce Dzeu! Cum credeti ca noi putem crede ca si-au facut averile in afaceri? Cate vieti le-ar lua sa-si faca averile? Asadar dle. Nistorescu,e treaba dvs. in slujba cui v-ati pus condeiul. Dar nu-mi cereti mie sa va consider obiectiv. Atata tot!

  35. Imi aduc aminte cu cata placere va citeam in anii „90! Sau cum crestea inima in mine cand vedeam ca ati ramas singurul care-l critica pe Nastase in perioada guvernarii lui. In virtutea acestora va citesc pe Cotidianul. Dar,dle. Nistorescu, ce diferenta! Sau poate c-am imbatranit eu si mi se pare!?

  36. E surprinzator si chiar neplacut modul cum autorul se disculpa in fata a doi-trei antiromani si se lauda acum ca l-a criticat pe Dragnea, cu epitete exagerate si nemeritate.

  37. Inepti-inepti, dar vezi ca ardeleanul din Nistorescu rezoneaza cu ei? Logica lui are limite incredibil de stranse. Pacat.

  38. „Tica”,in afara de faptul ca ai imbatranit te-ai si „Tica” losit,ceea ce tine de caracter si inregimentare,
    pentru ca marii devalizatori ai Romaniei dintre care majoritatea sunt securistii tai basisti nu-s inculpati
    nici macar pe „nimicuri”!!!Oricum e bine ca dintr-un impuls de tantalau recunosti ca Infractoarea Nationala Kövesi a priponit pe nimicuri,nu pe miile de miliarde jefuite.Ideea cu „nimicurile” mi-ai furat-o plagiator
    infam,nu si argumentele imbatabile ca pe Dragnea NU AU PUTUT sa-l infunde cu vreo acuzatie de coruptie caci altfel faceau si asta demult. De ce nu spui ca Dragnea a tradat Securitatea si de aia l-au priponit? Parca ziceati ca belea porcul cu Coldea pe care idolul vostru teuton l-a pensionat in loc sa-l degradeze!!! Daca Coldea era dat pe mana Justitiei iesea un scandal imens pt ca se razbuna pe Infractoarea care l-a tradat si nu numai ca a fost scapata de ani grei de puscarie cum merita intr-o tara democrata, dar a si fost printr-o marsava manarie cominternista promovata la COLHOZUL BOLSEVIC european unde troneaza ENGIE si sluga-i URsula von der Laie Balaie!!!

  39. Contrastul dintre motivele pentru care Dragnea stă la puşcărie şi unii ca Johanus, Orban în primele jilţuri ale Statului Român de unde biciuiesc nemilos un popor ce-şi merită soarta este cît se poate de grăitor ! Cu adevărat trist este că pentru asta , deşi dintre cei trei enumeraţi nu-l poţi socoti pe Dragnea cel mai vonovat, ceilalţi doi s-au răzbunat nu prin forţe proprii , să-i sufle nevasta, să-i ardă casa, sau să-l suprime pur şi simplu ci au folosit pentru distrugerea lui- justiţia, pe care au compromis-o în ultimul hal ! E drept că şi ea ajunsese în ultimul grad de credibilitate punându-se prin capii ei , adică de unde se împute totul nu-i aşa ?, în slujba unor interese străine nu numai menirii ei, ci şi a intereselor acestei Ţări !
    Şi asta e cel mai grav din tot ce s-a întâmplat şi din păcate se va mai întâmpla în România acestor ani mizerabili ca estetică politică şi socială !

  40. Nistorescule acest articol a fost scris pentru a patra cerere de eliberare a lui Dragnea, dar din pacate judecatorii citesc alte ziare mai obiective decat acesta. Dumneata esti singurul om de presa care inca il mai lauda pe Dragnea de cand e la puscarie?! degeaba cu toate averile lui este si a fost un om de nimic altfel nu ajungea sa-i dea amanta chiftele printre gratii.pacat!

  41. „Otzy”, derbedeilor, chiar nu va crapa obrazul sa postati la un articol 4-5 comentarii cu tot atatea nume false? Cat de lasi puteti fi,lipsiti de mandria prezentarii cu un singur pseudonim? De multe ori,masochist,
    purtati dialoguri cu voi insiva!? Asta e adevarata paranoia…Credeti ca impresionati sau ca astfel creati impresia unei „mase”, a unei majoritati? Prostie, incultura, partizanat cretinoid, sfidare a realitatilor,
    intr-un cuvant dupa chipul si asemanarea Kapo-ului nazist care va imparte ratiile mizere, de slugi „Tica” loase…

  42. @Charlie
    Mai Charlie, prapaditule, ce te leaga pe tine de Dragnea de il aperi atat de incrancenat? Te leaga hotia, sau ii esti ruda? Dragnea este un bandit care inca nu si-a primit pedeapsa meritata. Are mari merite in devalizarea Romaniei, merite inca nerasplatite de justitie asa cum ar trebui, cu inca o doza masiva de ani grei de puscarie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.