Dragnea, de la spital la bal și… back in business! Programul liderului PSD

Preşedintele PSD Liviu Dragnea va avea, luni şi marţi, întâlniri la Parlament cu liderii judeţeni, în vederea continuării discuţiilor despre organizarea campaniei electorale naţionale la alegerile europarlamentare din 26 mai. Reamintim că în acest week-end , Liviu Dragnea a participat, alături de iubita sa Irina la nunta Olguței Vasilescu. Totodată, Dragnea a fost internat în spital, cu diagnosticul de dublă hernie.

lorin Iordache a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cele două zile vor fi finalizate discuţiile cu liderii PSD din toată ţara. La întrunire, social-democraţii din staff-ul naţional de campanie vor discuta despre strategia la alegerile pentru PE cu cei din conducerile judeţene, fiind prezenţi la Parlament şi primarii de oraşe, a explicat Iordache.

Întrevederile social-democraţilor vin după ce joi Liviu Dragnea şi conducerea formaţiunii s-au întâlnit la Parlament cu primarii şi preşedinţii de consiliilor judeţene PSD din zona Nord-Est, Sud-Est şi Sud Muntenia. Coordonatorul de campanie şi trezorierul PSD Mircea Drăghici declara atunci că au mai fost şedinţe de lucru cu responsabilii din teritoriu.

Drăghici a mai spus că în partid nu a fost luată încă o decizie referitor la organizarea unor mitinguri în ţară ale PSD. La finalul întâlnirii de joi, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Ecologist Român susţin lista PSD la europarlamentare. Liderul PNTCD, Aurelian Pavelescu a precizat că recomandarea partidului a fost ca pe lista PSD să fie şi preotul Cristian Terheş (acesta ocupă locul patru).

La rândul său, Dănuţ Pop, preşedintele PER, a spus că susţine lista social-democraţilor la europarlamentare, în schimb primind susţinerea PSD pentru unele proiecte, cum ar fi brand naţional Dracula Park. El a salutat candidatura pe locul al doilea pe lista PSD a lui Carmen Avram Acolo „care e apărătorul României şi al pădurilor, prin reportajele pe care le-a făcut”.

PSD are pe listă, înregistrată la BEC, 43 de candidaţi la europarlamentare. Partidul deschide lista cu ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram şi senatorul PSD Claudiu Manda.

Alţi social-democraţi care completează lista sunt: Cristian Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoş Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Bălănică Mariana, Răzvan Popa, Luminiţa Jivan, Alin Pavelescu.

Campania electorală începe pe 27 aprilie şi se încheie pe 25 mai, ora 7.00. Alegerile europarlamentare au loc pe 26 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Dragnea recte Hopa Mitica!
    Conform zicale:
    „il pui in cap si se ridica,
    cade-n fund și se ridică,
    nu se sparge, nu se strică,
    Asta e Hopa Mitica”

  2. Sa fie multe mitinguri, le asteptam cu huiduieli pe masura!
    Deci, dl Dragnea nu are nici pe dracu’, „durerea” lui fu provocata de audierea de la ICCJ, pariez ca la urmatorul termen din 15 Aprilie dl Dragnea va avea din nou „dureri” pe undeva, a gasit propaganda PSDista deja „solutia”!!
    Pariem?!
    Rusine, infarctor ordinar!

  3. ICCJ demonstreaza ca procesul infractorului numarul 1 al Romaniei este o sarada. Un balci. Daca nu te prezinti la un termen din motive asa-zis medicale, dar tu topai pe la nunti… cineva este luat de prost aici. Si ei se fac ca nu observa. A dracu boala! Cum te loveste ea numai cand ai proces!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.