Dragnea pune piciorul în baltă! „E pușcărie curată!”

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că în Vestul Europei, în ciuda măsurilor aplicate, apele sunt poluate, iar peștele conține metale grele. Dragnea acuză statele din Occident că acest pește ajunge în România, iar în acest sens dorește să înceapă un „program pentru pește” în România.

„Concluziile au cam apărut și sunt groaznice. În vestul Europei sunt țări dezvoltate. Cu toate măsurile pe care le-au luat, tot poluează, poluează apele lor și acolo sunt și pești cu metale grele. În piețele din Occident nu se poate vinde așa ceva că e pușcarie curată. Au crezut că românii sunt mai proști și au zis hai să le dăm lor, că ei poa’ să moară, ei și copii, mai ales că mămicile au început să introducă în hrana copiilor mai mult pește să evite produse pline de hormoni de pasăre sau de altă natură. Au spus să bage pește pentru că a crescut consumul”, a declarat liderul PSD.

Totodată, Liviu Dragnea a mai afirmat că în România ajunge pește din alte state membre UE din Occident iar România are o varietate piscicolă mare. Dragne a transmis că doreșete să demareze un program pentru pește în România.

„Noi avem în România crap românesc din Belgia, avem crap românesc din Spania, avem caras din Italia, avem toate soiurile de pește, numai din România nu, în condițiile în care avem un bazin hidrografic inimaginabil. Drept pentru care duminică o să mergem la Nucet, la acea capacitate care produce pește. Indiferent de ce spune Bruxellesul, vreau să începem un program pentru pește în România”, a mai transmis liderul PSD.

Duminică, Liviu Dragnea a declarat, într-un interviu televizat, că trebuie luate măsuri urgente în domeniul piscicol, deoarece românii au ajuns în situația în care cumpără crap românesc crescut în Spania, în timp în țară bălțile au rămas neîngrijte din lipsa sprijinului prin subvenții pentru producători.

Nici buștenii nu vor mai fi ce-au fost!

Liviu Dragnea a mai anunțat, joi, că a pregătit un proiect de lege privind interzicerea exportului de bușteni din România, proiect pe care îl va depune săptămâna viitoare. Acesta a spus că astfel încurajează exportul de lemn prelucrat „pentru ca plus valoarea să rămână în România”.

„Ca să stea mai liniștitit Iohannis, că știu că el avea legătură cu unii cu lemnele, am pregătit un proiect de lege pentru interzicerea exportului de bușteni din România, pe care cred că o să-l depunem săptămâna viitoare. Cine să vrea să exporte, să exporte lemn prelucrat pentru ca plus valoarea să rămână în România”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD îl acuză pe Klaus Iohannis că, de când este președinte, nu a observat ceea ce se întâmplă în România.

„Eu nu știu dacă Iohannis a vorbit înainte sau după somn sau astăzi s-a trezit după patru ani și jumătate de somn și a început să vadă ce e în România. Despre asta discutăm noi, despre faptul că prelucrarea sau capacitatera de prelucrare as produselor a început să crească în ultimii doi ani de zile. Este un domeniu pe care am început să-l stimulăm și o să-l stimulăm pe viitor”, a afirmat liderul PSD.

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri că ”într-adevăr, România este în prezent campioana exporturilor de cereale, deși valoarea adăugată a producției de cereale este una scăzută, însă, trebuie cunoscut faptul că România este, în același timp, și campioana importurilor de alimente și produse alimentare”.

”Exportăm cereale și importăm alimente!”, a mai spus Iohannis.

Dragnea, pe autostradă

Liviu Dragnea a declarat, joi, că săptămâna viitoare Comisia de Prognoză va începe procedura de selecție a firmei care să se ocupe de construirea Autostrăzii Sudului, arătându-se deranjat de întârzierile apărute.

„Și eu sunt foarte supărat că s-a întârziat foarte mult. Cred că luni, cel mai târziu marți, Comisia de Prognoză a finalizat toată procedura, toată documentația și începe procedura de selecție. Sunt, din fericire, multe firme interesate. Autostrada Sudului pornește săptămâna viitoare ca și procedură”, a declarat Liviu Dragnea.

El a adăugat că și pentru autostrada Ploiești-Brașov au fost analizate ofertele, urmând să fie anunțat câștigătorul.

„A doua veste bună este că s-a finalizat analiza ofertelor pentru Ploiești-Brașov și urmează ca în termen foarte scurt să decidem câștigătorul”, a conchis Dragnea.

Guvernul va construi în parteneriat public-privat autostrăzile Alexandria-Lugoj, Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi Ploieşti-Râşnov.

„Autostrada Sudului (Alexandria – Craiova – Calafat – Turnu Severin – Lugoj), în lungime totală de 550 de kilometri, va fi de maxim interes pentru investitorii şi transportatorii din sudul ţării”, a declarat în 2018 vicepremierul Viorel Ştefan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioana Radu 8519 Articole
Author

14 Comentarii

  1. În țara unde zarafii
    Sunt miniștri puși de mafii,
    Ce știu ei despre pădure?
    Cum s-o taie, cum s-o fure?
    Au, au, au și auleu!
    Ne dau lecții: când o taie
    Silva lor este „silvaie”,
    Au, au, au și auleu!

  2. O asemenea lege ar fi oportuna, desi vine cam tarziu. Precis austriecii or sa schelalaie, iar sasul o sa tune si fulgere, dar daca Parlamentul hotaraste, cu toate piedicile pe care le va pune, va fi obligat sa o promulge.

  3. Dragnea greseste: Trebuie interzis exportul de CHERESTEA….sau de boxpaleti sau ambalaje daca nu sunt pline cu marfa.

  4. La Belina, pe-o postață,
    Prinde peștele, Mustață,
    Stând în barcă pe-o ulucă,
    Scoate știucă după știucă,
    Au, au, au și auleu!
    Iar știucile se prăjesc cu
    Vinul lui Mircea Dinescu.
    Au, au, au și auleu!
    Și ce cântă lăutarii
    Când prepară bucătarii?
    Au, au, au și auleu!
    Fraților, nu-i chițibuș cu
    Dragnea, Dinescu și Bușcu,
    Au, au, au și auleu!

  5. Marele patrihot, Dragnea, mai are 2 Proiecte „pregatite” si UITATE: ala cu Vitamina D pentru „copiii Romaniei”(va amintiti cata grija avea el de „copiii Romaniei” la votarea Bugetului, i-a disparut deja, Proiectul „Vitamina D nu exista!), si Legea dublului standard(PARIEZ ca NU va avea nici un efect, #NIMIC decat ceva galagie la RTV si Antena 3!!) si MUUUULTE altele, uite-le:
    https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    https://www.youtube.com/watch?v=o16xlQCuWM8&t=53s

    Luati la minciuni, daca nu v-ati saturat de acest infractor mincinos!
    Dragnea, lasa naiba minciunile, suntem satui, SILA!!!!

  6. Pune anuntul si pe OLX? Sa il citeasca si UDMR, asociatia culturala care e cel mai mare exportator de lemne din Romania…

  7. Penalul de Teleorman e la guvernare din 2012, fie ca ministru al dezvoltarii regionale si administratiei publice, fie ca facator de guverne de marionete, cu toate acestea numai in aceasta campanie electorala in care sondajele arata ca o va lua asa de rau peste bot incat baronii pesedisti il vor arunca inapoi in Balta Beliniei furata de la stat de unde a aparut in politica, l-a apucat patriotismul si harnicia legiuitoare! Atentie, el ca un mincinos notoriu flutura in fata prostilor proiecte de lege, proiecte, nu legi! Rusinos ca o parte a presei ii preia minciunile. Tara are nevoie de legi, nu de proiecte de legi in campanii electorale care dupa aceea sunt puse la sertar! Poporul dupa minciunile PSD din campania electorala din 2016 s-a prins ca penalul de Gratia e mincinos, este presa mai putin inteligenta ca poporul?! Eu sper ca nu.

  8. Din „grija” pentru Romanii mandri:
    „Procurorul botoşănean Nicoleta Arpinte a reacţionat dur după ce ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că ar putea fi sesizat Parchetul în cazul manifestanţilor anti-PSD. Magistratul botoşănean critică declaraţiile ministrului şi spune că în nicio ţară civilizată şi liberă aşa ceva nNU e posibil.
    Nicoleta Arpinte, Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, a criticat în termeni duri, pe reţelele de socializare, declaraţia ministrului de Interne, Carmen Dan, care a spus, referitor la manifestanţii anti-PSD, că „e evident pentru toată lumea că au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal”.
    Reacţia Procurorului botoşănean a fost transmisă pe reţelele sociale.
    Printre altele, magistratul botoşănean spune că o posibilă anchetare a unor manifestanţi paşnici doar fiindcă nu sunt de acord cu politica unui partid e imposibilă într-un stat civilizat şi liber.
    ”Nicio persoană dintr-o lume liberă, dintr-o ţară civilizată, mai ales dintr-un stat al UE, nu ar putea fi anchetată penal pentru simplul fapt că a participat la o manifestaţie publică. Pentru că şi-a manifestat dreptul constituţional de a protesta paşnic, de a-şi exprima opinia în mod public. În România, o persoană poate fi anchetată doar în cazul în care comite o infracţiune prevăzută în Codul penal sau în legi speciale cu prevederi penale şi, evident, dovedită cu mijloace de probă, dincolo de orice îndoială, potrivit principiului «în dubio pro reo»”, afirmă Nicoleta Arpinte pe reţeaua de socializare. Totodată, magistratul botoşănean a sfătuit populaţia să nu se lase intimidată de propagandă.”
    Bravo, Nicoleta!
    Editat

  9. Tovarasul Johanis NU observa DECAT CEEA CE II ADUCE VREUN FOLOS STRICT PERSONAL, DE PREFERINTA FINANCIAR SAU IMOBILIAR.

  10. Circiumarul din Saelele sta gata sa explodeze de cit de mitocan este.

  11. Dragnea apara infractorii. Cei care au adus pestele stricat in Romania sunt infractori romani organizati in retele care pescuiesc ilegal in Spania si Italia unde pescuitul este interzis din cauza poluarii! Nu are egal dragnea in ceea ce priveste minciuna. Baronul Munchausen este usa de biserica pe langa baronul ciumei rosii! Romanii nu sunt victimele strainilor, ci ale infractorilor romani care de cand a venit PSDragnea la guvernare au primit vant in pupa pentru comiterea de infractiuni prin legile favorabile infractorilor date de PSDragnea-ALDE.

  12. Vezi de treaba ! Primele contracte cu SCHWEIGHOFFER INDUSTRIE , compania austriaca care taie lemn in Romania , au fost semnate de Adrian Nastase in 2002 si 2003 ! In 2004 , nen’tu Iliescu l-a decorat pe Gerald Schweighoffer , presedintele si proprietarul companiei austriece : „pentru contribuţii la stimularea cercurilor de afaceri austriece în economia românească”. Austriacul a primit Ordinul Naţional în grad de Cavaler printr-un decret semnat de Ion Iliescu şi contrasemnat de Adrian Năstase. SCHWEIGHOFFER HOLZINDUSTRIE , taie cam 20% din masa lemnoasa sacoasa la taiere de ROMSILVA ! Nu te-ai intrebat niciodata cine taie 80% ?

  13. Delir, minciuni in cascada, rar am vazut un individ la asemenea nivel de delir, il urmeaza pe Vadim Tudor…
    Dragnea la TV ii ataca pe „vesticii” care vor sa-i „otraveasca pe romani” cu peste plin de mercur, iar seara ajunge acasa la Irinuca si mananca Somon „romanesc” crescut in Balta Belina pe care il stropeste cu un Chivas, tot „romanesc” si frecandu-si mainile ii spune Irinucai: „i-am pacalit si azi, sper ca am mai convins cativa prosti sa ne voteze”!
    Apoi incepe lucrul la „proiectul Somon in balta Belina!
    Inca un „Proiect” in „pregatire”!!
    E bine, votantilor, O SA VA DEA Dragnea sa mancati Somon din Balta Belina, O SA inceapa Dragnea „un program pentru pește în România”!
    „Incepe” cu Balta Belina, o populeaza cu somon, sa moara „vesticii” de ciuda, ca vor manca Somon votantii saraci ai lui Dragnea!
    Crede careva ca din minciuna asta noua va iesi ceva?
    Ceva ca la „Vitamina D, pentru copiii Romaniei”, cum ne asigura Dragnea!
    I-a uitat deja, saracii de copii….ramasera fara Vitamina D, cum ar spune Olguta PRMista…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.