Dramă într-o familie de miliardari

Dramă într-o familie de miliardari. Benjamin de Rothschild, cel care supraveghea imperiul bancar început de tatăl său în 1953, a murit în urma unui infarct, potrivit The Independent. Decesul a avut loc în casa pe care acesta o deținea  în Pregny, Elveţia.

Din 1997, Benjamin de Rothschild (57 de ani) a condus grupul bancar denumit după tatăl său. Astăzi, grupul Edmond de Rothschild are active totale de circa 160 de miliarde de euro.

Forbes a estimat averea lui Benjamin de Rothschild la 1,5 miliarde de dolari. El este descendentul familiei Rothschild, care are o istorie activă de aproape 300 de ani în industria bancară din Europa.

Într-un comunicat de presă care anunţa decesul moştenitorului, grupul pe care l-a condus a transmis că el era pasionat de finanţe, automobile şi vinuri.

Benjamin de Rothschild era căsătorit cu Ariane de Rothschild, cei doi având împreună patru fiice, acum adulte.

Filiala elvețiană a dinastiei bancare Rothschild – odinioară una dintre cele mai bogate familii din lume – a fost creată de baronul Edmond de Rothschild, ai cărui părinți au fugit în Elveția în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El a creat grupul în 1953, cumpărând, ulterior, o bancă privată elvețiană și desfășurându-se în managementul activelor, scrie swissinfo.ch

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. … Și mai avea și ochi albaștri. Multa în echitate pe lumea asta!

  2. De ce „odinioara”, si nu acum „una din cele mai bogate familii din lume”?!Acesti escroci au facut avere din spalare de bani si acum ne cumpara (prin Fondul Proprietatea) pe nimic ce a mai ramas in posesia statului roman.Poate nu stiati, dar baroneasa Rotschild e in Consiliul de administratie la Nuclearelectrica…

  3. Vedeti, cu bani nu poti cumpara nici sanatate, nici o zi din viata?! Desi multi alearga dupa bani si calca pe toti in picioare, exista un Dumnezeu care face dreptate si zice: gata s-a terminat!

  4. ce drama? in fata mortii sintem egali
    nimeni nu traieste pentru totdeauna
    si nu poti lua averea cu tine cind esti plecat
    pe lumea cealalta
    Epitaf

  5. (I): „Elvetia”, pe dracu’, @Magda Colgiu. Tipul era francez, si familia, cu ramuri multiple (între care, cea mai importanta, istoric, fiind ramura britanica), era de origine germana (Frankfurt). Ramura britanica : sionisti. Lordului Rothschild datorându-i-se Declaratia Balfour (prim-ministru si prieten al tipului), dupa WW1, prin care evreilor li se recunoaste dreptul de-a avea un stat propriu, de-a-nceta a mai fi „ratacitori”. Urmarea fiind, de altfel, ca lordul de Rothschild cumpara, de la un Imperiu Otoman în agonie, teritoriul „Palestinei”. Istoria „teritoriului” fiind, însa, veche de mii de ani, si anume : asa-zisa „Palestina” = tulpina lipsindu-i radacinile: originari din Suez, „filistinii”, fiindca EI ar fi „palestinienii” originari, populau o fâsie intermitenta, de la Suez la GAZA. Numai GAZA fiind „Palestina” (= Filistina) ISTORICA, restul „Palestinei” reprezentând rezultatele antisemitismelor imperiale (mai ales Habsburgice, Otomane, Britanice si Tzariste) traditionale. Revenind : evreii, monoteisti, îsi apara, si de mii de ani, religia, prin care i se si opun ocupantului. Unul din cei mai înversunati dusmani ai evreilor fiind împaratul roman Hadrian: colonizeaza Israelul istoric si revoltat împotriva romanilor, cu mercenari. Exemplul fiindu-i urmat de Imperiul Otoman, care colonizeaza „Palestina” (de la filistini, repet), cu turci, mameluci, etc. Desi proprietar prin cumparare a teritoriului „Palestinei” – devenite-ntre timp musulmana si locuita de populatii originare din Egiptul devenit,la-nceputul secolului al XX lea, al Fratilor Musulmani, organizatie terorista -, Rothschild înca nu poate întemeia-n „Palestina” LUI, un nucleu de stat evreiesc decât dupa WW2, de catre ONU, ca un fel de tribut la Shoah.

  6. (II): Cu, însa, bataia de joc, si-a SUA, si-a Europei, de granitele regatului Israel antic, istoric. Tipii trebuind iar sa se lupte pentru teritoriile pe care le fusese legendarul Templu (demolat de împaratii din familia lui Hadrian). Si tot Rothschild : creantierii Habsburgilor = mare parte a Europei s-a construit si din banii lor. Edmond de Rothschild : francez. Proprietar al câtorva „castele” viticole, Grands Crus Classés, vinuri de colectie, clasate-n 1855 de catre Merimée, comparând preturile lor de vânzare. Cel mai potrivit, asadar, fel de-a fi egalul unui Edmond de Rothschild (care se-ocupa cu ardoare de via pe care-o si-ntinerise, o regenerase): a bea un strop dintr-un Grand Cru.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.