Drepturile TV, momentul zero!

Bugetele cluburilor din Liga 1 la fotbal pentru sezonul următor vor fi făcute în funcţie de ceea ce se decide în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, de astăzi, când reprezentanţii echipelor se vor afla faţă în faţă cu deţinătorii drepturilor TV. În urmă cu două săptămâni, în cadrul unei alte Adunări Generale, Compania Intel Sky Broadcast, deţinătoarea drepturilor TV pentru Liga I a cerut diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din Liga 1 pentru sezonul viitor.

Cluburile sunt puse în faţa unei alegeri foarte grele: fie să admită cererea celor de la ISB de diminuare a contractului pentru sezonul următor cu aproximativ 6.000.000 de euro, fără a avea garanţie că o nouă astfel de cerere nu va apărea din nou anul viitor, fie refuză diminuarea, cu ris¬cul ca actualul contract să fie rupt definitiv, urmând să aştepte o nouă licitaţie pentru drepturile TV, o mişcare destul de periculoasă având în vedere că interesul pentru fotbalul autohton se află pe o pantă descendentă. Contractul dintre LPF şi ISB a putut fi consultat la sediul ligii, cu o întârziere de un an, de către toţi preşedinţii de club, iar unii dintre ei au lăsat să se înţeleagă că acest contract este „atât de bine făcut” încât în cazul unei încetări bruşte a colaborării nu este prevăzută nicio despăgubire pentru echipe. Cluburile s-au trezit complet descoperite înaintea viitorului sezon, dacă ISB decide să renunţe la contract, fiind greu de crezut că în următoarea perioadă de timp se va găsi cineva dispus să plătească 27.500.000 de euro pe sezon pentru meciurile din prima divizie, în condiţiile în care numărul echipelor a scăzut, sistemul cu play-off şi play-out nu este verificat pe prima scenă fotbalistică, iar la a doua a fost un eşec răsunător.

Neglijând relaţia cu suporterii şi cu posibilii noi sponsori, cluburile au ales calea uşoară, mizând totul pe banii din drepturile TV. Sumele au fost mari, dar acest lucru nu s-a datorat calităţii extraordinare a partidelor din Liga 1, ci a fost o consecinţă a luptei dintre operatorii de cablu de pe piaţa autohtonă, care au supralicitat pentru fotbal din dorinţa de a-şi atrage câţi mai mulţi abonaţi.

Conducătorii autohtoni s-au făcut că nu observă acest lucru, iar acum, când foştii „clienţi” nu mai au alte interese şi vor să plătească pentru fotbal o sumă cât mai apropiată de realitate, toţi se plâng că se îndreaptă spre des¬fiinţare, fiind incapabili să găsească şi alte soluţii pentru continuarea activităţii. Bula drepturilor TV este pe cale să se spargă în cadrul Adunării Generale de astăzi, indiferent de ceea ce se va decide în urma votului. Este clar pentru toată lumea că sunt şanse minime ca actualii deţinători ai drepturilor sau viitorii vor fi dispuşi să plătească foarte mult pentru o competiţie din care au dispărut multe cluburi de tradiţie, care nu reuşeşte să mai aducă în tribune în medie, pe etapă, mai mult 2000-3000 de spectatori şi în care mai mult de jumătate dintre echipe sunt în insolvenţă şi pot intra în faliment în orice moment.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat pe 4 martie 2014 că a semnat un parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon.

Din declaraţiile oferite în ultimele zile de către reprezentanţii cluburilor, majoritatea se vor opune diminuă¬rii contractului, dar nu este exclus să apară schimbări de opinie pe ultima „sută de metri”. Dincolo de aceste probleme, simţindu-se oarecum înşelate, mai multe echipe intenţionează să propună demiterea actualului şef al LPF, Gino Iorgulescu, şi revenirea la un sistem competiţional cu 18 echipe.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.