Drogul consumat de 200 de milioane de oameni din întreaga lume

Cannabisul a fost cel mai produs, traficat şi consumat drog din lume în 2010, arată un raport ONU dat publicităţii recent, potrivit Time.

Aproape 200 de milioane de adulti din întreaga lume au consumat marijuana în 2010, relevă studiul. Concret, numărul consumatorilor este estimat a fi între 119 şi 224 de milioane şi nu dă semne că ar putea să scadă în următorii ani.

Studiul mai arată că numărul consumatorilor pare să se fi stabilizat în America de Nord şi Oceania şi este în creştere în Africa centrală şi de vest, în sudul Africii, sudul Asiei şi Asia centrală.

Ţările cu cea mai ridicată prevalenţă a consumului erau în 2010 Australia şi Noua Zeelandă, urmate de SUA şi Canada, apoi de Spania, Franţa, Italia şi Cehia.

Raportul ONU a determinat şi o serie de tendinţe. Pe piaţa europeană, spre exemplu, s-a consumat mai puţin haşiş (răşină de cannabis). În Afganistan, producţia de cannabis a devenit mai profitabilă decât cea de heroină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.