Duşa: Am reuşit, în patru luni, să aduc MAI pe primul loc în ceea ce priveşte eficienţa guvernanţei

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat sâmbătă, la ceremonia dedicată preluării portofoliului, că în timpul în care s-a aflat la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a reuşit să aducă instituţia pe primul loc în ceea ce priveşte eficienţa guvernanţei.

„Eu am venit în MAI pe un scandal politic extraordinar. Am reuşit în patru luni de zile să aduc liniştea în minister, să fac ca Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe acea evaluare care se face pe eficienţa guvernanţei, să-l aduc pe primul loc. Până acum, pe primul loc era Ministerul Finanţelor. După patru luni de zile, după ce am încercat să aduc normalitatea, să detaşez MAI de politic şi să-l îndrept doar spre obiectivele pe care le are de realizat conform legii, există şi o apreciere. Am apreciat tot timpul că acei salariaţi ai MAI, poliţişti, jandarmi, pompieri sau poliţişti de frontieră, sigur cu necazurile care mai există că nu toţi oamenii întotdeauna sunt corecţi şi respectă legea, îşi fac datoria şi îşi pun zi de zi viaţa în pericol şi dovadă a fost în aceste zile când din nou am avut înzăpeziri în Botoşani, în partea de sud-este a României, iar salariaţii de la interne, în cooperare cu militarii şi unităţile pe care MApN le are dislocate, am încercat şi am făcut eforturi deosebite să salvăm vieţi omeneşti.

Totodată, Duşa s spus că în continuare va sta la dispoziţia ministrului Radu Stroe, cu care va avea o colaborare foarte bună şi căruia îi doreşte succes în noul mandat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.