E o nebunie

Nu poți guverna fără acordul Bruxelles-ului

Premierul tehnocrat desemnat de președintele Italiei este aproape de a renunța la mandatul primit. Carlo Cottarelli, fost înalt funcționar FMI, are șanse minime de a fi învestit de parlament, scrie presa italiană. Nu doar partidele populiste Liga și Miscarea de 5 Stele, a căror propunere pentru formarea guvernului a fost refuzată de președintele Sergio Mattarella, își doresc cât mai repede organizarea anticipatelor, ci și Partidul Democrat, proeuropean, care conduce guvernul interimar.

Premierul desemnat nu a reușit să prezinte o listă completă a miniștrilor săi și, potrivit unor surse citate de Reuters, a cerut un răgaz pentru a-și completa echipa tehnocrată, însa aceleași surse arată că nu va renunța la mandat la întâlnirea decisivă de miercuri cu președintele.  Jurnaliștii italieni consideră însă că alegerile anticipate ar putea avea loc pe 29 iulie sau pe 5 august.

”Piețele îi vor învăța pe italieni cum să voteze”

În acest context dificil, comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, a fost pus de șeful său Jean-Claude Juncker să își ceară scuze pentru o declarație care poate da mari bătăi de cap partidelor proeuropene din Italia. Oettinger a făcut următoare remarcă în timpul unui interviu pentru Deutsche Welle: ”Piețele îi vor face pe italieni să nu mai voteze cu populiștii”, sugerând că vor urma unele dintre cele mai grave consecințe financiare pentru o țară care va avea un guvern antisistem și eurosceptic. ”Cuvintele lui sunt de o gravitate fără precedent și sunt dovada manipulărilor clare la care a fost supusă democrația italiană în ultimele zile”, a spus di Maio. ”Nu mai au nicio rușine la Bruxelles. Acest comisar, germanul Gunther Oettinger, spune că piețele îi vor învăța pe italieni să voteze cu cine trebuie”, a scris pe Twitter Salvini.

Votați până când câștigă cine trebuie

Nici președintele Consiliului European, Donald Tusk, nu a fost blând cu germanul. ”Apelul meu către instituțiile europene este vă rog să respectați alegătorii: suntem aici în slujba lor, nu pentru a le da lecții”. Președintele Comisiei Europene a transmis prin purtătorul de cuvânt că ”doar italienii pot decide viitorul țării lor, nimeni altcineva”. După ce comisarul Oettinger, care patronează de ani buni Forumul European de la Lech, comparat cu un mini-Davos sau mini-Bilderberg, a fost pus la punct de fațadă de șefii săi de la Bruxelles, se pare că italienii vor avea libertatea democratică de a vota până când va câștiga cine trebuie.

Sondaje dezastruoase pentru proeuropeni

Este de înțeles de ce această agitație la Bruxelles și de ce partidele populiste își doresc anticipate. Sondajele sunt dezastruoase pentru forțele proeuropene, în timp ce Liga a explodat comparativ cu procentul obținut la alegerile de pe 4 martie (24% față de 17%), iar Mișcarea de 5 Stele rămâne în continuare cel mai popular partid, cu un procent stabil, la circa 32%. Electoratul nu a penalizat stângăciile liderilor Luigi di Maio și Matteo Salvini din procesul de formare a coaliției, în schimb a penalizat mișcările partidelor tradiționale și ale președintelui de a bloca ajungerea la putere a partidelor antisistem.

Euro, o ”cușcă germană”

Impasul a plecat de la propunerea populiștilor pentru portofoliul Economiei – Paolo Savona, 81 de ani, fost ministru al Industriei și un eurosceptic notoriu. Pentru el euro este o ”cușcă germană” și ”trebuie să ne pregătim un plan B pentru a ieși din euro, cealaltă alternativă fiind să sfârșim ca Grecia”. Președintele Mattarella, ales de fostul parlament dominat de Partidul Democrat, de centru-stânga, proeuropean, a refuzat numirea lui Savona, de teama organizării unui referendum pentru ieșirea din euro, fapt stipulat și în programul coalitiei populiste. ”În Italia avem o problemă cu democrația. În țara aceasta poți fi condamnat pentru infracțiuni, pentru fraudă fiscală, poți fi sub investigație pentru corupție și poti fi, cu toate astea, ministru. Însă dacă critici Europa, nu poți fi ministru al Economiei în Italia”, a spus di Maio. ”Nu poate fi format un guvern fără acordul Berlinului, Parisului sau Bruxellesului. E o nebunie. Vreau ca Italia să redevină o țară liberă”, a spus Salvini.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

8 Comentarii

  1. Eu i-as lasa sa se scufunde cu populistii lor!
    „Economia Italiei e un dezastru și începe să devină copilul problemă al Europei.
    Partidul populist „Mișcarea Cinci Stele” a câștigat en fanfare în sudul(Subdezvoltata al Italiei, va spune ceva Teleormanul!) Italiei.
    Așa că a promis că va crește cheltuielile alocate investițiilor publice, va crește ajutoarele sociale și va modifica reforma sistemului de pensii implementată în urmă cu câțiva ani.
    (Copie la Indigo cu Programul populist al PSD, cum e Italia azi va ajunge curand Romania!)

    Liga Nordului, partidul care s-a impus în provinciile bogate ale Italiei, a promis, de-asemenea, că va anula reforma sistemului de pensii, va reduce taxe și a deschis posibilitatea ca țara să iasă din zona euro.

    Ambele partide urmăresc să elimine politicile de constrângere economică impuse de Germania și de CE dar fiecare cu tactici diferite.
    Consecințele economice ale acestor idei vor fi profunde, cu o datorie publică de 132% din PIB, finanțele publice ale Italiei sunt precare.

    Dacă piețele își vor pune întrebări cu privire la sustenabilitatea lor, situația ar putea să alunece pe o spirală foarte periculoasă.
    Lecția pe care Italia ar trebui să o aplice este cea a Creșterii economice, dar acest lucru nu poate să se întâmple relaxând cheltuielile publice.
    Mai mult, spectrul DEMOGRAFIC e înspăimântător.
    Numărul de angajați din Italia a rămas cam la același nivel cât era înregistrat la sfârșitul anilor 80. În următorii ani, însă, va cunoaște un declin de 0.5% – 1% /an.

    Povara restituirii datoriilor Italiei va atârna pe o Forță de muncă mai mică, iar fenomenul va fi accentuat și mai mult dacă vârsta de pensionare va scădea.”

    Populismul e acelasi peste tot si duce Natiunile lumii la pericole uriase.

  2. Aroganta germana a dus la situatia de acum. Asa cum germania lui hitler s-a voit stapina Europei, tot asa germania merkelista vrea sa domine Europa. Acest fapt va duce la destramarea UE. Sentimentele anti-germane sunt in crestere, iar miscarile nationaliste vor lua amploare. Din punctul meu de vedere – huo germania.

    • La afirmația „Asa cum Germania lui Hitler s-a voit stăpâna Europei, tot asa Germania merkelista vrea sa domine Europa”, aș adăuga / avea o observație. Cu alte mijloace (adică non-belicoase) și cu un alt tempo (adică nu blitz, ci langsam).
      Cel mai mare orb este cel ce nu vrea să vadă (de fapt poate că este plătit să nu vrea să vadă)!!
      Nimic nou sub soare ! Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete !!

  3. Rand pe rand Grecia, Romania iar acum Italia sunt calcate in picioare de comisarii sovietici de la Bruxelles si Berlin. Nu este de mirare ca numarul euroscepticilor creste cu fiecare zi. „Cusca germana” poate fi tolerata de roboteii germani dar nu pentru latini si greci. Hai Liberare!

    • La afirmația „Asa cum Germania lui Hitler s-a voit stăpâna Europei, tot asa Germania merkelista vrea sa domine Europa”, aș adăuga / avea o observație. Cu alte mijloace (adică non-belicoase) și cu un alt tempo (adică nu blitz, ci langsam).
      Cel mai mare orb este cel ce nu vrea să vadă (de fapt poate că este plătit să nu vrea să vadă)!!
      Nimic nou sub soare ! Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete !!

  4. Statul italian nu intră în conflict cu piețele, ci cu statul german și cu Comisia Europeană subordonată Berlinului. Europa poate să muncească pentru nemți, dar nu poate să progreseze, să facă față competiției mondiale pe această cale.

  5. Minunat. Komisarii eurosovietici baga carbuni la temelia UE. Pe cand si benzina si bricheta? Mai asteptam mult? Hai ca se poate!

  6. Realitatea e ca Germania datorita puterii economice industriale si a conducerii profesionale este inima Uniunii Europene.Ma indoiesc ca UE ar putea exista fara statul organizat si eficient german .Franta ,care ar fi putut fi un stegar al UE ,de la conducerea De Gaule prefera sa fie condusa din exterior ,nu mai are nici mandrie nici onoare nici in politica interna dar mai ales in cea externa.In rest ,asa cum arata astazi statele componente fara conduceri efective,cu improvizatii UE ar fi o adunatura ,o colonie a SU si mai tarziu a Chinei

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.