
Omul sistemului: Fanatici prorăzboi și vaccinare obligatorie, promotori LGBT, anticreștini și foști consilieri ai lui Klaus Iohannis formează echipa lui Nicușor Dan, scrie Călin Duma Carp în R3Media.
In articol, autorul precizează că deși se prezintă ca un „candidat independent”, Nicușor Dan nu este nici pe departe așa. Dacă proverbul „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești” este adevărat, atunci Nicușor Dan nu este decât un alt Klaus Iohannis.
Cel mai bun indiciu în acest sens îl constituie echipa sa de consilieri, cei care i-au realizat programul politic.
Valentin Naumescu, Corneliu Bjola, Iulian Fota, Raluca Moldovan, Dorin Popescu, Tana Foarfă, Adrian Codîrlașu, Sorin Costreie, Vlad Alexandrescu și Simina Tulbure sunt membrii echipei lui Nicușor Dan.
Naumescu vrea război total
Valentin Naumescu este un cunoscut diplomat al MAE, profesor universitar la Babeș-Bolyai și expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015.
De la începutul războiului din Ucraina, acesta a fost un promotor al conflictului, ba chiar susținând că lumea întreagă ar trebui să intre într-un război mondial „împotriva dictaturilor”.
În articolul „Război mondial sau păci nedrepte”, Naumescu susține că un război mondial, care admite că ar dura 4-5 ani și va fi nuclear, este preferabil unei „păci nedrepte”.
(…)
Iulian Fota consideră ortodoxia și pe Eminescu o problemă
Un alt consilier pe politică externă al lui Nicușor Dan este Iulian Fota. Profesor la Academia SRI, Fota este un vechi consilier al lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis și un critic al ortodoxiei.
„Deci, ortodoxia generează și ea anumite valori politice. Din păcate, în momentul ăsta, influența ei nu e foarte benefica, ținând cont de modul in care ne raportam la toate provocările astea de care vă vorbesc. Iarăși, astea sunt aspecte istorice pe care le analizam dintr-o perspectivă pur științifica, cu spirit critic”, spunea Fota, recent, într-un interviu.
(…)
Sorin Costreie, omul lui Iohannis de la Educație
Dacă în privința politicii externe ne-am lămurit, un alt capitol important este Educația. Aici, sfătuitorul lui Nicușor Dan este Sorin Costreie.
Costreie este un liberal care a servit miniștii educației din 2020 încoace. Toți liberali, toți numiți pentru a implementa falimentarul proiect „România Educată” al lui Klaus Iohannis.
De la Monica Anisie la Sorin Cîmpeanu, toți promotori ai „deșcolarizării României”, Sorin Costreie i-a servit cu abnegație.
Acum, i-a făcut programul lui Nicușor Dan.
O privire Tulbure asupra familiei și a cash-ului
În ceea ce privește familia, Nicușor Dan a ales-o pe Simina Tulbure. Fostă deputată USR și apoi REPER, Tulbure s-a remarcat prin luări de poziție radicale în privința susținerii mișcării LGBT și a avortului. (…)
Vlad Alexandrescu, un ministru anticultură românească
Vlad Alexandrescu, un alt fost membru al USR, s-a remarcat printr-un mandat nereușit la Ministerul Culturii.
În această calitate, el s-a remarcat prin înscenarea unui scandal la Opera Română, prin care a urmărit să debarce pe dirijorul Tiberiu Soare, pe un motiv inventat de „xenofobie”.
Ulterior, după ce s-a dovedit că totul a fost fals, Alexandrescu și-a prezentat demisia din funcție. (….)
Corneliu Bjola, anticredință și provaccinare
Bjola este un profesor de Științe Politice în cadrul Universității Oxford, promovat în ultimii cinci ani pe fondul pandemiei.
Acesta a susținut masiv campania de vaccinare din România, ba chiar a acuzat autoritățile că nu au făcut suficient ca să vaccineze mai mult, populația.
Într-un interviu din 2021, Bjola critica, inclusiv relaxarea restricțiilor pentru nevaccinați.(…)
„Fota”? „Foarfă”? „Codîrlașu”? „Tulbure”?
HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
E destul să le citești numele de familie, ăstora, și-ți dai-seama din ce zone și din ce straturi sociale vin ăștia! E ca în primii ani ’50, cîn’ au fost promovați putorile satelor din Rro’ Poporală! Pun rămășag că bunicii ăstora au fost TURNĂTORII, colaboraționiștii criminali care au făcut „colectivizarea”, și „aranjații” societății de atunci impuse de ocupanții sovietici. Ca Țuțea tînăr. Acum, ăștia, nepoții lor, sunt DELATORII, TURNĂTORII, colaboraționiștii și „aranjații” societății kopitalizde multilateral-dezvoltate, de acum, impusă de ocupanții amerloci disimulați în Statul Paralel.
…”Naumescu”? HAHAHA! …oare un Netanyahescu nu vedem, p’întră iei? …ca la Kiev în 2014……[Rumburak]