EFECTUL P (1)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.

— Dacă ţii strâns acest beţişor între degete, i s-a spus, vei salva în fiecare secundă câte un suflet. Un milion de oameni îşi aşteaptă salvarea de la tine. Poate mai mulţi! Şi nu trebuie decât să ţii strâns acest beţişor între degete.

— Nimic mai simplu, a răspuns, dar după o jumătate de oră îi amorţi mâna, după o oră îşi spuse că toată viaţa şi-o va sacrifica – de ce? – pentru alţii, după două ore nu mai rezistă.

— Doar câteva clipe, i se ceru cu lacrimi în ochi, câteva clipe şi vei mai salva o mulţime de oameni.

El se lăsă înduplecat, dar mult ştia că nu va mai rezista.

Partea întâi

PROFESIONIŞTII ILUZIEI

1

Cei doi bărbaţi erau ocupaţi cu pupitrele de comandă atât de apropiate unul de celălalt, încât, fără să le spună nimeni, din prima clipă reuşiră să facă un târg: să-şi fixeze fiecare câte un deget pe butonul aparatului său şi un deget de la mâna cealaltă pe butonul aparatului colegului şi, chiar dacă pentru asta trebuiau să se ridice în picioare şi să-şi întindă puţin incomod braţele, totul nu era decât o bagatelă, o slujbă cum nu se poate mai uşoară (chiar şi în aceste condiţii), iar în vremea asta celălalt, ei bine, celălalt putea să facă tot ce dorea: putea să stea culcat, putea să citească o carte, putea în primul rând să nu-i pese de nimeni şi de nimic.

Slujba aceasta li s-a părut multă vreme norocul nesperat al vieţii lor şi într-un fel aşa şi era. Deşi nu presupunea prea multe cunoştinţe şi nici aptitudini deosebite − sau cel puţin aşa credeau ei −, fură selecţionaţi în urma unor teste deosebit de migălos constituite, alcătuite din probe lungi şi plicticoase, aparent fără nicio legătură între ele. Şi reuşiră tocmai ei doi dintr-un lot de mii de pretendenţi, după ce mulţimea de candidaţi se micşorase mereu, după nişte criterii care lor le-au rămas total necunoscute. (După fiecare probă ieşeau mai nedumeriţi ca de la precedenta, neînţelegând niciodată rostul solicitărilor la care fuseseră supuşi şi neştiind mai ales dacă ceea ce făcuseră ei putea fi notat cu „foarte bine” sau cu „execrabil”. Examinatorii − cine or fi fost, pentru că ei nu cunoscuseră până la sfârşit decât nişte supraveghetori care le stăteau în preajmă în timpul probelor − foloseau un sistem de aprecieri care le era cu dasăvârşire necunoscut şi, dacă la început lumea se enerva şi intra în panică, odată cu afişarea primelor rezultate elimitatorii − şi toate testele erau eliminatorii! − cu timpul între cei rămaşi în competiţie se stabiliseră nişte relaţii asemănătoare jucătorilor de curse, o camaraderie provenind dintr-un tot mai pronunţat sentiment de apartenenţă la acelaşi grup, grup mereu mai redus, dar cu atât mai omogen, călit prin atâtea emoţii similare, prin atâtea teste la care răspunseseră aproximativ la fel şi mai ales uniţi prin atâţia camarazi comuni pierduţi. Desigur, lucrul acesta se produsese treptat, rivalitatea trebuise să se dea încetul cu încetul în lături, să se ascundă cât mai adânc în sufletul fiecăruia în favoarea aceloraşi obiceiuri. Şi cum să uiţi faptul că te întâlneai în fiecare a doua zi la o anumită oră cu aceiaşi oameni la aceleaşi solicitări? (La început a fost satisfacţia rea, dar după aceea dezamăgirea în unele cazuri, mai ales în unele cazuri, atunci când o figură cu care te-ai obişnuit să te saluţi în fiecare a doua zi nu mai apărea, nu-şi mai lua locul, şi din aşteptările interminabile datorate numărului mare de solicitanţi n-au mai rămas decât scurte răgazuri cât să mai schimbi un cuvânt, cât să te mai convingi că obiceiurile, argoul şi consensul mai funcţionează, că rivalitatea a dispărut şi că în locul ei a apărut cu totul altceva, ceva cu totul anormal, un fel de frăţie între solicitanţii veniţi tocmai să se elimine unul pe celălalt. Dar şi „anormalul” acesta avea mai multe sensuri.

După multă vreme, mult după ce-şi ocupaseră de acum posturile la pupitrele lor de comandă, cei doi bărbaţi cu ochii aţintiţi la becurile şi acele contoarelor, dar discutând între ei şi fiecare cu el însuşi, ajunseră la concluzia că unul dintre scopurile acelor interminabile teste nu putea să fie decât tocmai preschimbarea sentimentului de competiţie şi rivalitate într-unul de oamaraderie, de prietenie, de apartenenţă la acelaşi grup. Şi cu cât trecea mai multă vreme peste slujba aceea pe care o îndeplineau cu schimbul, se simţeau tot mai legaţi unul de celălalt.

*

Indiscutabil, unii oameni se nasc pentru a nu reuşi niciodată pe nişte piscuri la care alţii nici nu speră că ar putea ajunge. Şi totuşi, în cazul lor este vorba de un eşec. Sau cel puţin aşa par să simtă ei drumul pe care-l parcurg cu nenumărate opriri şi reveniri la altitudinea aceea care ne rămâne nouă atât de misterioasă.

Am încercat de mai multe ori să povestesc viaţa aparent atât de clară şi opera aparent atât de ireală a marelui savant, dar cred că motivul principal al nereuşitei mele a fost fie totala mea incapacitate de a înţelege lucrări de specialitate mult mai simple decât cele semnate de Poolo, fie că atmosfera înaltă în care a trăit savantul mi-a rămas pentru vecie inabordabilă, nereuşind niciodată mai mult decât să redau jalnice frânturi schematice ale unei vieţi care mi se scurgea mereu printre cuvinte. Dar faptul că am fost ani de zile în contactul cel mai strâns, atras implacabil de ura şi dragostea faţă de el, şansa unică pe care am avut-o de a-l cunoaşte poate mai mult decât oricine altcineva deşi nu mă încumet câtuşi de puţin să afirm că l-aş fi cunoscut cu adevărat nici măcar eu, întâmplările ieşite din comun prin care ne-a fost dat să trecem împreună, neputinţa mea, groaznica mea neputinţă de a-l înlătura odată pentru totdeauna, bietele mele satisfacţii şi continuele mele înfrângeri, totul, chiar totul să fi fost o simplă amăgire?

De mic copil am cunoscut faima şi devenirea lui Poolo. Casa părinţilor mei era lipită de locuinţa în care s-a născut el. Doar cei câţiva ani cu care era el mai în vârstă ca mine ne-au făcut să nu copilărim împreună.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.