EFECTUL P (57)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

Crizele tale de conştiinţă începură să ia formele cele mai bizare. La început totul se învârtea în jurul problemei liberului-arbitru, tu pretinzând că dacă nu mai poţi muri atunci când vrei nu mai reprezinţi decât un biet robot comutat la aparatul complicat pe care-l supravegheai.

Cu atât mai mult, pretindeai, cu cât stai toată ziua cu mâna încleştată pe nişte manete care fac parte dintr-un angrenaj din care „creierul tău personal” nu pricepe absolut nimic, totul asemănându-se prea mult cu un simplu aparat conectat la un alt aparat ceva mai complex, nicio piesă nefiind înzestrată cu destulă materie cenuşie pentru a putea înţelege măcar ceva din ceea ce reprezintă. Şi atunci, urla el (urlai tu), cum să-i pretinzi unei maşini să dispună de liber-arbitru?

Fostul şofer accepta toate aceste văicăreli cu înţelepciunea unui bunic trecut prin multe şi te lăsa să-ţi faci numărul. Doar că ţie nebunia nu-ţi mai trecea. La un moment-dat ţi s-a năzărit că nu numai tu te lipseşti de „dreptul elementar şi originar” de a dispune de propria ta moarte, dar că îi lipseşti şi pe toţi semenii tăi de acest drept. În ce calitate? Cine îţi permite ţie aşa ceva?

Responsabilii proiectului se alarmară la început pentru că li se părea că nu este exclus ca tu să treci la fapte concrete şi sa întrerup experienţa, de capul tău, în numele revelaţiilor pe care le trăiai. Daar că tu nu erai în stare să ajungi la decizii, ceea ce te frământau fiind îndoieli şi nu concluzii certe.

Într-o fază ulterioară ai început să te arăţi preocupat de probleme de ecologie şi specialişti, dintre cei care se aflau în centrul întrebărilor într-adevăr vitale, care se puneau pe vremea aceea, trebuiau să vină zilnic pentru a-ţi linişti conştiinţa. Se întâmplase însă ca printre aceşti specialişti să se afle şi un tânăr ecolog care avea el însuşi îndoieli şi impactul dintre voi se termină bineînţeles dezastruos, mai ales că nu aţi exprimat aceleaşi temeri.

Aici trebuie însă făcută o paranteză şi arătată situaţia reală a concluziilor pe care le-au stabilit echipele internaţionale de ecologi chemaţi să avizeze întregul proiect. Deşi aflaţi sub iniţiativa unui institut naţional, participarea la program era internaţională, la fel cum internaţionale aveau să fie şi consecinţele experienţei care se desfăşura. De aceea, dată fiind importanţa cu adevărat excepţională a întregii întreprinderi, pregătirea s-a făcut pe foarte multe planuri, acordurile de principiu fiind parafate la nivel diplomatic, iar formularea acestora fiind rezultatul unei conferinţe internaţionale speciale de ecologie. Concluziile, publicate în urma unui consens obţinut mult mai repede decât se aşteptau chiar şi autorii programului, au arătat că proiectul reprezintă o experienţă nu numai din punctul de vedere al influenţării de către operatorii de siguranţă al întregului echilibru ecologic, dar şi din punctul de vedere al modului în care urmau să fie influenţaţi aceşti operatori de siguranţă. În afară de asta, se dădea un timp limită pentru durata experienţei, timp ce putea fi prelungit eventual, în urma statisticilor aflate în curs de desfăşurare pe tot globul, care calculau şi apreciau totul pentru ca lucrurile să rămână mereu sub control. Principala obiecţie − în afara scepticismului faţă de însăşi reuşita programului − se referea la dezastrul ecologic care ar urma în mod firesc odată cu încetarea fenomenului de moarte umană pe pământ. În realitate, în afară de faptul că naşterile au devenit mai rare odată cu începerea programului, milioanele de oameni care în mod firesc ar fi trebuit să moară, au reprezentat multă vreme un balast pe care normele de morală au trebuit să-l accepte, iar cum experienţa urma să fie întreruptă în curând − voluntar sau involuntar −, marea majoritate a populaţiei accepta entuziastă, acest preţ al nemuririi. Şi, pe urmă, se insista mereu, AI DREPTUL SA OMORI OAMENI NUMAI PENTRU CA CEILALŢI SĂ POATĂ SUPRAVIEŢUI?

La care tu continuai să prooroceşti o mortalitate nemaiîntâlnită în clipa întreruperii programului, susţinând că întotdeauna în istorie natura a găsit cele mai cumplite căi de răzbunare atunci când a fost deranjată în existenţa ei firească. Iar tânărul ecolog prevedea o încetare totală a natalităţii.

„Experienţa se va întrerupe de îndată ce se va constata cel mai mic pericol real!” vi se spunea mereu, dar voi vă susţineaţi mai departe încruntaţi anticipaţiile.

Totuşi, fostul şofer a reuşit să te facă să te potoleşti, venindu-ţi în întâmpinare cu un argument luat parcă din logica ta:

— Dacă natura este într-adevăr atât de iscusită cum spui, şi n-am deloc motive să cred că ar fi altfel, ar urma să ne facă pe unul dintre noi doi să cedăm fizic mai devreme sau mai târziu. În clipele acelea totul se va termina şi moartea îşi va lua porţia, aşa cum ai pretins!

— Şi-o va lua cu dobândă! Cu dobândă…, ai zis şi te-ai potolit pe loc, aşteptând din clipa aceea să se întâmple ceva neprevăzut care să vă împiedice să mai ţineţi manetele în mână, întrerupând funcţionarea maşinăriilor şi propria-ţi viaţă.