Elena Lasconi către N. Dan: cred că veți fi primul președinte demis

Elena Lasconi către N. Dan: Măcar luați niște lecții de actorie ca să puteți duce la capăt acest mandat fără să ne trezim cu crize permanente.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Elena Lasconi către N. Dan: cred că veți fi primul președinte demis

Elena Lasconi către N. Dan: Măcar luați niște lecții de actorie ca să puteți duce la capăt acest mandat fără să ne trezim cu crize permanente.

 

Elena Lasconi reacționează și rupe tăcerea după săptămâni de observație. Primarul din Câmpulung, fost candidat la președinția României, spune că uneori tăcerile „urlă și dor”. Mesajul ei este un apel direct la responsabilitate politică pe fondul discuțiilor legate de formarea unui nou guvern.

Lasconi avertizează că românii iartă, dar cer onestitate și credibilitate și susține că aceste calități îi lipsesc liderului de la Cotroceni.

„Am urmărit în tăcere, dar uneori tăcerile urlă și dor.
Cât de greu e să-ți asumi responsabilitatea propriilor decizii?
Cât de greu e să ieși în fața oamenilor și să spui: „am fost stupid, am greșit”?
Domnule președinte, românii iartă. Important este să fii sincer, credibil, uman. Știu că aceste calități vă lipsesc, dar sunteți „șeful țării”, aveți un întreg aparat la dispoziție. Îl puteți folosi pentru reparat greșeli.
Eu vă cunosc, din păcate. Dacă nu ieșiți acum, în al 12-lea ceas, în fața românilor, asumându-vă responsabilitatea propriilor decizii, cred că veți fi primul președinte demis din istoria României. Nu mai ține cu lașitatea. Nu poți să arăți mereu cu degetul în altă parte, nu poți să dai vina la infinit pe unul și pe altul. Deciziile vă aparțin. Fiți responsabil!
La Cotroceni nu ai nevoie de trigonometrie. La Cotroceni ai nevoie de demnitate, empatie, diplomație și de onestitatea clamată de dumneavoastră. Onoarea de a lucra pentru binele oamenilor nu înseamnă să te plimbi dintr-o țară în alta cu SPP-ul după tine și să te rupi de popor.
Onoarea se naște doar din integritate. Nu ai cum să lupți pentru ceva dacă nu iubești acel ceva. Nu ai cum să lupți pentru România dacă ea nu îți curge în vene. Măcar luați niște lecții de actorie ca să puteți duce la capăt acest mandat fără să ne trezim cu crize permanente.
În rest, să fiți sănătos, că belele curg gârlă! M-am gândit să închei cu o urare din povestea lui Ion Creangă pentru că, domnule președinte, sunteți pe cale să deveniți un personaj de poveste. Doar de dumneavoastră depinde dacă vreți să fiți ăla bun sau ăla rău.
România onestă trece printr-o mare încercare”.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.