Elena Udrea MINTE din nou. Blonda de la Cotroceni împinge arta copy/paste la 90%

 

Potrivit Jurnalul Naţional, preluat de Antena3.ro Elena Udrea a susţinut o „prodogioasă” muncă de cercetare pentru pregătirea lucrării sale de doctorat la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, concretizată în numeroase referate de cercetare ştiinţifică.

Numai în anul 2007 a susţinut 3 asemenea lucrări, însă curios este faptul că, deşi procele verbale de susţinere a acestora există, nici măcar unul dintre referate nu a putut fi găsit la catedra de specialitate.

Martorii susţin că susţinerea lucrărilor a avut un caracter superficial, la baza lor stând doar nişte însemnări tematice, în nici un caz referatele ca atare.

În afară de asta, principalele părţi ale „operei”au fost prezentate în sesiuni de comunicări ştiinţifice, unele cu participare internaţională, fapt ce reiese dintr-un document bibliografic, publicat pe jurnalul.ro.

Vezi documentele semnate de Elena Udrea care dovedesc plagiatul pe jurnalul.ro.

Ce este şi mai important este faptul că Elena Udrea susţine că nu ştie de existenţa acestor referate. Ori documentul intrat în posesia jurnalul.ro dovedeşte contrariul: Elena Udrea a prezentat aceste referate în cadrul acestor sesiuni, deci ştie de existenţa lor!

De ce să bage acum sub preş Elena Udrea toate aceste lucrări de cercetare ştiinţifică? Poate pentru că, la o simplă trecere a acestora prin motorul de căutare strikeplagiarism.com, ar ieşi în evidenţă faptul că acestea sunt copiate din alte lucrări în proporţii cuprinse între 12 şi… 96%?

Cu alte cuvinte, la un calcul deloc complicat, ar reieşi faptul că, per total, lucrările de cercetare doctorală sunt copiate în proporţie de 40%. Acest fapt nu a împiedicat-o pe doamna Udrea să ceară, în cor cu diverşi lideri PDL, demisia premierului Victor Ponta,în baza acuzaţiilor de plagiat aduse acestuia.

Nici afirmaţia că a renunţat la studiile doctorale nu stă prea bine în picioare. Se pare că, de fapt, fostul ministru al Turismului şi-a amânat doar susţinerea tezei de doctorat. În dosarul aferent calităţii sale de doctorand, există doar solicitările de amânare a tezei de doctorat, nicidecum vreun document prin care Elena Udrea să solicite retragerea de la studii.

Exemplele de plagiat de mai sus nu sunt singurele legate de numele Elenei Udrea. Jurnalul Naţional a publicat, în 20 iunie a.c, un articol în care erau probate similitudinile între lucrarea ce o are coautor pe Elena Udrea – „Mediul Internaţional şi Uniune Europeană” (publicată în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „CAROL I”) şi „Politica Europeană de Securitate şi Apărare”, elaborată în 2005 de Institutul European din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.